Start slab, dar cu final victorios Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 278 Vizualizări

Start slab, dar cu final victorios

În etapa a doua a returului Ligii Naționale de Baschet Feminin, a XV-a a campionatului, BC Sirius Mureșul Târgu Mureș și-a onorat statutul de favorită în partida disputată sâmbătă seara în Sala Sporturilor „Dumitru Colibași” din Brașov. Mureșencele s-au impus cu 78-60 (15-21, 24-19, 16-10, 23-10) în fața formației locale CSU Olimpia, dar au avut nevoie de minute bune pentru a se trezi la realitate. Startul partidei a fost favorabil formației locale, care obținuseră doar două victorii în cele 13 meciuri disputate. Sirius a înscris primul coș după două minute și jumătate, când brașovencele aveau un surprinzător 10-0. Cursa de urmărire nu a reușit și la intrarea în ultimele trei minute gazdele își mențineau avantajul (18-9). Aceasta a continuat pe parcursul celui de-al doilea act, mult mai echilibrat. Până la pauza mare mureșencele au reușit să egaleze și chiar s-au aflat în câteva rânduri în avantaj pe tabelă. Brașovencele au intrat totuși la vestiare cu avantaj minim, după un coș reușit în ultimele secunde.

Stăpâne după pauză

În primul minut de la reluare Sirius a trecut din nou la conducere cu două coșuri reușite de Griffin și nu a mai cedat până la final. Gazdele s-au străduit să revină, dar nu au mai reușit decât să reducă diferența până la un singur punct. Mureșencele aveau la ultima pauză un avantaj totuși fragil (55-50), dar s-au descătușat în ultimul act, și-au mărit avantajul la 10 după 3 minute, reușind un parțial 11-3 în ultimele 5 minute. Un aspect de remarcat, Sirius nu a mai avut aceeași rată ineficientă la aruncările de 3 puncte. După jocuri în care au înscris de câte două ori de dinafara semicercului, de această dată au avut 9 reușite.

Cu această victorie Sirius revine pe locul 5, la un singur punct de CSM Alexandria, cea cu care se află în luptă pentru locul 4, în urma trio-ului fruntaș. În fruntea acestuia se află FCC Baschet Arad, pe care o vor întâlni în etapa viitoare, la Târgu Mureș, joc programat sâmbătă, 22 ianuarie, ora 19.00.

Marcatoarele echipei mureșene în partida de la Brașov: Denisa Griffin 29 puncte (3×3), Ruth Sherrill 26 (4×3), Andreea Feiseș 8 (1×3), Cristina Badi (1×3), Rebecca Raluca Lipovan și Sara Solyom câte 4,

Czimbalmos Timea 3. Au mai jucat Tanita Allen, Viana Mircea și Sorana Anca.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE