Home / Invatamant / Investiția în educație susținută de Leonard Azamfirei

Investiția în educație susținută de Leonard Azamfirei

Distribuie

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Educație (UMFST) ”George Emil Palade” din Ttârgu Mureș, senatorul Leonard Azamfirei, a apreciat luni, 17 ianuarie, prin intermediul unui text făcut public pe pagina sa de Facebook, apariția numărului 3 al revistei ”Alumni”, publicație editată de către absolvenții principalei universități din județul Mureș.

”În acest număr 3 al revistei Alumni, revista absolvenților UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, am înțeles, încă o dată, că prestigiul unei instituții de învățământ superior nu ține exclusiv de locul ocupat în topurile internaționale, ci și de performanțele remarcabile pe care foștii studenți le-au obținut de-a lungul vieții, aceștia devenind unii dintre cei mai eficienți ambasadori ai Universității noastre. Succesul lor este înrădăcinat adânc în erudiția și dedicarea dascălilor pe care i-au avut în facultate, iar parcursul profesional de excepție presupune atât valorificarea informațiilor acumulate în anii de studenție, cât și răspândirea și amplificarea cunoașterii. Astfel, excelența UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș se oglindește în realizările celor care au devenit modele demne de urmat în domeniile lor de activitate”, a menționat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Totodată, rectorul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș a subliniat că principala investiție pe care familia sau statul o pot face într-un viitor mai bun este ”investiția în educație, care este capitalul cel mai de preț pentru o viața împlinită și îndelungată.”

(Rdacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidaturi-bombă” anunțate de AUR la Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș

Distribuie Evenimentul de lansare a candidaților AUR la alegerile locale din județul Mureș va avea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.