Vizită DNA la Primăria Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2804 Vizualizări

Vizită DNA la Primăria Târgu Mureș

Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgu Mureș a anunțat vineri, 21 iunie, că în aceeași zi în instituție s-au aflat reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru ”o procedură judiciară investigativă.”

”Conducerea Municipiului Târgu Mureș confirmă prezența, (s-au aflat în instituție între orele 11-13), prin delegare, în baza Ordonanței din data de 20 ianuarie 2022, a organelor de cercetare din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureș a Direcției Naționale Anticorupție, în vederea aducerii la îndeplinire a activităților dispuse prin Ordonanța menționată. De asemenea, respectăm legea și nu suntem în măsură să comentăm o procedură judiciară investigativă aflată în derulare. Suntem încrezători că munca de cercetare derulată de Direcţia Naţională Anticorupţie va clarifica situaţia, iar după finalizarea investigației putem aduce la cunoștința publicului detalii suplimentare. Pe tot parcursul derulării investigațiilor ne exprimăm deplina disponibilitate de colaborare cu organele de cercetare”, a informat Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE