Lajos Kristof, educația românească este premiată în Dubai

Fiecare dintre noi are nevoie de un model în viață, de cineva care să ne inspire și să ne dea energie, să ne motiveze să spunem Așa aș vrea să fiu și eu. Modelele sunt oamenii de lângă noi, cei care aduc mici schimbări lumii în care trăim, cei care îi ajută pe ceilalți sau revoluționeaza traiul prin aportul lor. Sunt cei care demonstrează că niciodată nu ești prea mic sau prea neînsemnat pentru a face lucruri mărețe și pentru a contribui la orice schimbare. Un astfel de om care îmbogățește lăuntric, care dă curs și sens vieții, este Lajos Kristof. S-a născut în Reghin, de la vârsta de trei ani a crescut în orfelinatele din Mureș, iar acum trăiește în București. Este director educațional la Amias Small School, iar în primăvară ne va reprezenta la Conferința Globală Education 2.0, în Dubai.

Reporter: În perioada 23-25martie 2022 reprezentați România la Conferința Globală Education 2.0, eveniment ce se va desfășura în Dubai. Cu ce gânduri porniți?

Lajos Kristof:  În primul rând sunt recunoscător pentru acest moment în care educația românească este premiată în Dubai. Știu că AMIAS Small School este un proiect educațional cu totul diferit, acest lucru ne face să fim și mai responsabili față de societate și nevoile copiilor ei. Sunt bucuros că specialiști din alte țări, mai performante decât noi, au văzut și au apreciat efortul pe care îl facem în fiecare zi. Ne dorim ca idealul de incluziune socială prin educație să devină o realitate în învățământul românesc. 

Noi încă trăim în trecut! Ce înseamnă trecut? Înseamnă discriminarea copilului genial, care încă reprezintă mai de grabă o patologie pentru mulți dascăli. Un copil care primește o etichetă negativă, va purta toată viața în suflet sentimentul de respingere și de inferioritate. Învățământul de masă trebuie să ofere șanse egale copiilor, să facă pași rapizi înainte și să nu se mai ferească de adevăr și realități. Din fericire, nu avem o problemă la nivel sistemic, ci mai degrabă un mental colectiv anacronic.

În țările civilizate, țări care au cele mai performante sisteme educaționale, soluția a venit din partea părinților. Aceștia au contribuit pozitiv la reforma educațională, prin inițiative de programe, suport și incluziune, pentru categoria copiilor cu nevoi speciale.

Reporter: Ce este Centrul Gifted Center Kristopher și cum a luat ființă?

L.K.: Centrul Gifted Kristofer s-a transformat în timp în această mică parte din sufletul nostru, AMIAS Small School. Ce facem noi aici? Aici îi învățăm pe piticii AMIAS să vadă viața și din altă perspectivă. Sunt copii gifted, care au mare nevoie de acceptare și iubire, în primul rând. Ei sunt cei care ne învață lecția răbdării și împreună am construit un univers magic în care am descoperit că este minunat să mai poți fii copil! Ne dorim să creștem mari, să învățăm din greșeli și să atragem parteneri cu suflet pentruo  cauză cu adevărat nobilă.

Reporter: Cum a început această misiune de ajutorare şi protejare a copiilor?

L.K: În urmă cu 15 ani am început un curs de formare în educația copiilor supradotați. Atunci am simțit că trebuie să pun pe picioare un sistem împreună cu alți specialiști consacrați. În primă fază, am participat la creionarea legii 17/2007 care reglementeaza educația copiilor supradotați.  Apoi, odată cu trecerea timpului, legea a suferit mai multe modificări, inclusiv înființarea Centrului Național de Instruire Diferențiată ( CNID). În teorie o găsim, în practică mai greu… spre deloc. Așa că analizând peisajul educational, am luat o decizie: “ Îmi fac propria școală!”. 

Reporter: Dați-ne câteva detalii despre Amias Small School.

L.K.: AMIAS este un copil dăruitor de iubire, o ființă specială care a pornit din centrul universului și joacă rolul unui  spirit echilibrat într- un mediu prietenos de învățare, joacă și prietenie. Noi lucrăm doar la un anumit nivel de calitate și profesionalism. Lucrăm doar cu părinții care știu să ne aprecieze munca. Susținem talentele tuturor copiilor! Sunt acceptați copii cu abilități înalte, copii cu tulburări de învățare ( dislexie, discalculie).

Mai precis e învățat de mic să se descurce singur, să învețe dependent, să dezvolte o gândire sănătoasă despre lume. Copilul vine două zile la școală, primește informația, se întâlnește cu mentorul și planifică proiecte de studiu. Acasă lucrează alături de părinți, dar se recomandă să fie ajutat doar când are nevoie.

 Există în școala noastră un fel de comunity sharing în care fiecare micuț își prezintă proiectul – validăm și arătăm respectul față de abilitățile copilului – transformăm ziua în sărbătoare, împărtășim idei despre  subiecte și particularități diferite pe pasiuni: protecția mediului, studii sociale –  despre război, economie mondială, educație financiară, criza globală, istorie și civilizație – fiecare copil își alege o perioadă – țară, studiază antichitatea, ne alegem o zi de bibliotecă. Nu e simplu pentru un copil de 6-9 ani să aibă un stil de lucru independent. Ne putem obișnui cu asta și aici – dacă vrem să ne punem în linie directă cu țările occidentale. O țară se schimbă de jos în sus, pornind de la educație.

Reporter: Iubirea se poate învăța?

L. K: Iubirea există în fiecare copil, însă este important să aducem lumină atunci când valsăm în întuneric. Cel mai important este să știm cum anume cultivăm sensibilitatea acestor pitici.  Sensibilitatea, binele, frumosul și adevărul! Când devenim adulți, pentru toți, iubirea devine o lecție! Uneori uităm  și vrem să ne aducem minte de ea, să o detectăm ca un element firesc în simplitatea copiilor! 

Reporter: Care e cea mai importantă calitate pe care o aveți? Dar slăbiciune?

L.K: Uneori am senzația că aș putea să salvez toate sufletele pierdute! IÎmi dau seama, și mă mai trag de mână prietenii, atunci realizez că nu e doar misiunea mea. Aș vrea să nu existe în lumea asta complicată copii care NU au ce mânca, copii care mor de frig, copii abuzați sau pur și simplu copii ai nimănui! Aparent, empatia este cea mai importantă calitate cu care m-am născut. Cât despre slăbiciuni?  Dacă -a fi bun- într- o lume nebună e o slăbiciune, atunci sunt vinovat.

Reporter: Ce vă doriți în viitor?

L.K: Îmi doresc să las ceva după mine, să fie o moștenire lăsată către toți copiii care au crezut ca n-au nicio șansă.  Aparent, orfan și născut într-un mediu defavorizat, nici nu eu nu aveam vreo șansă. Se prea poate ca această călătorie, viața, să ne surprindă pe toți, mai ales când suntem pe cale să ne împlinim destinul. Sincer, îmi doresc să fiu sănătos, să am grijă de copilul din mine, să evoluez, să fiu mai organizat, să râd și să am grijă de pasiunile mele.