Home / Social / Exemplu de devotament, campion mondial în slujba celor în nevoie

Exemplu de devotament, campion mondial în slujba celor în nevoie

Locotenent Leon Precup în vârstă de 53 de ani este în serviciul de servire al patriei la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș de aproape 30 de ani. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) România, Leon Precup și-a început călătoria de jos, iar în 2017 și-a împlinit un vis, acela de a deveni ofițer.

Campion mondial cu centura neagră

„În toată această perioadă, Leon nu a renunțat la pasiunea lui pentru sport, rezultatele fiind pe măsură: de la obținerea centurii negre 2 Dan și culminând cu titlul de campion mondial la Kyokushin Virtual Kata Championship, obținut în 2021. Felicitări, Leon! Reprezinți dovada viselor îndeplinite atât pe plan profesional cât și în plan sportiv datorită perseverenței, seriozității, disciplinei și implicării în tot ceea ce faci”, informează pagina oficială de Facebook a IGSU România.

Artele marțiale au fost o pasiune pe care a materializat-o încă din adolescență, reușind ulterior să fie instructor sportiv în artele marțiale pentru colegii săi de la o unitate militară din Târgu Mureș, ca mai apoi să devină apărător al oamenilor în fața necazurilor, la Grupul de Pompieri Mureș.

„De la vârsta de 16 ani practic artele marțiale, mai exact din anul 1985. Datorită pasiunii mele pentru sport, după cinci ani am fost acreditat de Federația Română de Tineret și Sport ca instructor sportiv în arte marțiale. Imediat cum am obținut această calificare am fost recrutat ca instructor sportiv la o unitate militară din Târgu Mureș iar din prima jumătate a anului 1992 m-am transferat în cadrul Grupului de Pompieri Mureș”, transmite locotenent Leon Precup.

Citeste si:  Realitatea virtuală în tratamentul tulburărilor de anxietate

Așa cum îl descriu superiorii săi, Leon Precup este un model de perseverență, seriozitate și disciplină, devotat meseriei și pregătit să acționeze atunci când se strigă după ajutor. Felicitări și mulțumim pentru serviciile oferite!

Mălina MORARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Mașină răsturnată în Daneș

În această dimineață, în jurul 4.15, un accident rutier a avut loc pe raza localității …