Home / Sanatate / Tratament inovator pentru a încetini progresia miopiei la copii, la VizualMed

Tratament inovator pentru a încetini progresia miopiei la copii, la VizualMed

Distribuie

Miopia reprezintă una dintre cauzele frecvente de vedere neclară a obiectelor aflate la distanță, atât în cazul copiilor, cât și a adulților. Chiar dacă este diagnosticată din timp, la copil progresia miopiei este evidentă și periodic vor fi necesare vizite la medicul oftalmolog pentru a fi schimbate lentilele ochelarilor, cu dioptrii tot mai mari. Însă evoluția tehnologiei și-a spus cuvântul și în acest domeniu, iar progresia miopiei poate fi încetinită cu până la 60% cu ajutorul lentilelor inovatoare inteligente, MiYOSMART.

Ce este miopia și de ce apare

Miopia reprezintă un viciu de refracție care, dacă nu este tratată la timp, pentru a preveni creșterea ei, poate duce la probleme serioase de afecțiuni oculare. Miopia reprezintă o afecțiune ce împiedică distingerea clară a obiectelor aflate la distanță. Dacă în cazul ochiului sănătos, care este rotund, imaginea este focalizată pe retină, ochiul afectat de miopie crește mai lung, este asemănător ca formă cu un ou,  și focalizează imaginea în fața retinei. Miopia se dezvoltă din copilărie și se poate înrăutăți rapid.

”Miopia este un viciu de refracție, se corectează cu ochelari, dar partea negativă a acesteia este că evoluează odată cu vârsta. În general, o miopie benignă începe de la vârsta de 6 ani și continuă creșterea până spre 15 ani cu alt ritm, pe fiecare an de vârstă. Între 6-7 ani crește cu 1-1,5 dioptrii, după aceea, aproximativ cu 0,75 dioptrii, dar asta nu poate să prevadă nimeni”, a explicat Dr. Dacia Hîncu, medic primar oftalmolog, administrator al clinicii Vizual Med din Târgu Mureș.

În timp, ajungând la vârsta adultă, miopia peste 5 dioptrii poate atrage complicații: dezlipire de retină, glaucom, cataractă etc.

Cauzele apariției miopiei se consideră a fi: factorul genetic-dacă ambii părinți sunt miopi copilul are un risc de trei ori mai mare de a dezvolta miopie; vederea la aproape folosită timp îndelungat; neexpunerea suficientă la aer liber și la soare, care au un efect benefic prin determinarea descărcării de dopamină la nivelul retinei, ceea ce stopează creșterea dioptriei.

”Se estimează că până în 2050 procentul de pacienți cu miopie va crește până la 50% din populația globului. Practic, acum în Europa este cam la 23% procentul, dar anumite condiții ca munca de aproape, faptul că nu te expui la soare, nu ieși afară să faci plimbări, peste 2 ore pe zi, poate să ducă la o creștere mult mai mare a miopiei”, a argumentat medicul oftalmolog.

Tratament inovator

Miopia reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni de vedere, ce se corectează cu ajutorul lentilelor de contact multifocale, cu lentile cu valoare negativă; cu picături cu atropină, care este o medicație off label, însă utilizată la scară largă la nivel mondial; cu ajutorul ortocheratologiei-lentila de noapte, dar pentru aceasta este nevoie de o complianță bună a copilului și a părintelui pentru că este o lentilă de contact rigidă, ce se aplică pe ochiul copilului pe timpul nopții.

Cercetarea și tehnologia, aflate în continuă evoluție, au adus pe piață cel mai nou tratament, ce încetinește progresia miopiei, și anume lentilele MiYOSMART, o soluție inovativă menită să ajute copiii care suferă de miopie.

”Lentila aeriană MiYOSMART conține o zonă centrală de 9,4 milimetri prin care lentila este cu dioptria de pe lentila aeriană, iar periferic este o zonă de tratament, în formă de fagure. Sunt lentile cu altă putere dioptrică. Se va produce o defocalizare miopică a imaginii, pentru că dacă persistă defocalizare hiperoptică ochiul crește în continuare și miopia crește. Se constată, din studiile care s-au efectuat, că lentilele MiYOSMART ar scădea progresia miopiei cu 60%”, a precizat administratorul clinicii Vizual Med.

Lentilele MiYOSMART sunt prescrise în cadrul clinicii VizualMed, în urma unui consult oftalmologic mai special, iar alegerea ramelor se realizează sub atenta consiliere a personalului acreditat.

”Ochiul în miopie este un ochi prea lung, focalizează imaginea înaintea retinei, înainte de fundul ochiului. Cu lentilele convenționale cu valoare negativă, corectăm ca această imagine să se proiecteze exact în zona care trebuie, pe retină, dar spre periferie, acele imagini sunt în spatele ochiului și atunci ochiul ca să preia imaginea care este clară se tot alungește, și de aceea se produce creșterea miopiei. Din cauza aceasta s-a găsit varianta ca să se defocalizeze imaginea tot în față pentru periferie, ca să se mențină pe zona retineană”, a mai explicat medicul oftalmolog.

Lentilele sunt confecționate din policarbonat, cu rezistență puternică la impact, au un tratament antireflex pe suprafața lor și protecție la UV.

Nu există o limită de vârstă a persoanelor care să folosească lentilele MiYOSMART, însă indicația este pentru copiii cu vârsta mai mică de 12 ani, deoarece în această perioadă crește mult dioptria. Lentilele beneficiază de tehnologia DIMS-Defocus Incorporated Multiple Segments, care este o soluție non-invazivă ce corectează miopia încetinind în același timp progresia miopiei cu 59%, încetinește creșterea lungimii axiale a globului ocular cu 60% și oprește progresia miopiei cu 21,5%.

Controalele periodice la oftalmolog, esențiale

Chiar dacă la vârstă mică, la ultimul control oftalmologic, s-a stabilit că vederea copilului este bună, este indicată efectuarea unui control oftalmologic periodic, unde se poate detecta miopia sau alte probleme de vedere.

”Anual trebuie să vină la control și avem cazuri în care părintele era liniștit că la 4 ani copilul lui a fost foarte bine și s-a prezentat cu el (n.red.-la oftalmolog) numai la vârsta de 8 ani, când copilul avea deja o dioptrie de -2,5, care este o dioptrie deja mare. Copilul aflat la vârstă școlară nu mai vede la tablă”, a precizat medicul oftalmolog.

Există și câteva simptome în funcție de care părintele își poate da seama dacă copilul are probleme de vedere: copilul mijește ochii, strânge din ochi, își freacă des ochii, apare roșeața oculară, lipsa de concentrare și având limite de vedere, nemaivăzând clar, nu mai este implicat în anumite activități.

Măsuri preventive simple și utile

Pe lângă controalele periodice la oftalmolog și folosirea ochelarilor cu lentile recomandate, o modalitate de a reduce progresia miopiei este petrecerea timpului în aer liber, măcar două ore pe zi, în special când este soare. Vitamina D are multe roluri în organism, printre care și protecția împotriva progresiei miopiei. Limitarea lucrului de aproape, păstrarea unei distanțe mai mari de 30 centimetri atunci când se scrie sau citește, alături de limitarea numărului de ore în fața unui gadget sunt alte recomandări.

Specialiștii recomandă părinților să nu lase copilul sub 2 ani în fața niciunui gadget, celor cu vârsta între 2-5 ani să li se limiteze timpul petrecut în fața ecranului la mai puțin de o oră pe zi, celor cu vârsta între 6-10 ani la mai puțin de două ore pe zi, cu pauze de 20 de minute, iar la copiii între 10-15 ani mai puțin de trei ore pe zi, cu pauze la 20 de minute. O altă recomandare este pauza de 20 de secunde după fiecare 20 de minute de lucru și fixarea privirii la peste 20 de metri distanță.

Arina TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.