Home / Slider / VIDEO: Unicul sticlar care lucrează pentru Disneyland

VIDEO: Unicul sticlar care lucrează pentru Disneyland

Distribuie

S-a născut în Târgu Mureș, dintr-o familie de sticlari din Transilvania, devenind la rândul lui un meșter sticlar autentic. Astăzi, Alexandru Rotar lucrează pentru Disneyland și este unul din puținii meșteri populari care mai păstrează această tehnică și dorește să o transmită generațiilor viitoare. 

Membru al Asociației Artiștilor Plastici Mureș, Alexandru Rotar a terminat o școală de Arte și meserii la Turda, apoi a lucrat în diferite ateliere de sticlărie. A trecut prin toate etapele, fazele, tehnicile, înnobilările sticlei, cunoaște zeci de secrete, de la cuptor, topitura de sticlă care se prelucrează cu țeava de suflat, la aparatură de laborator și vitralii. Din anul 1976 lucrează cu acest material nobil prin excelență, sticla, care impune atât prin funcțiile naturale pe care le posedă, cât și prin frumusețea sa. Acum activează în atelierul său din localitatea Sîncraiu de Mureş, este singurul meșter din județ care răsfață sticla ridicând-o la rang de artă, și putem spune că nu avem atâtea degete la ambele mâni câți astfel de artiști mai sunt în țară.

Răsfățul sticlei

Felul în care Alexandru Rotar vorbește, bibilește și răsfață sticla este incomparabil, îndemânarea câștigată cu răbdare și perseverență de-a lungul zecilor de ani, mișcările cursive cu care se joacă deasupra focului, este o imagine tot mai rar întâlnită.

 „Din sticlă poți face absolut orice, globuri de Crăciun, candele, aparatură de laborator, ustensile pentru vin, bijuterii, bibelouri, stetoscop pentru medici, ciocănel pentru judecători în justiție, lebede, fluturi, penițe de scris, obiecte de uz casnic. Cunosc sute şi mii de secrete şi tehnici de prelucrare a sticlei, este o meserie frumoasă, complexă și totodată grea. Toate creeațiile mele sunt făcute din imaginație, nimic nu e copiat”, ne spune Alexandru Rotar. Marea mâhnire a meşteşugarului este lipsa de interes în vremurile de azi, pentru un astfel de meşteşug, „ este o meserie, care practic se fură”, ne spune el, dar e nevoie de sute de ore de muncă în atelier.  Chiar și autoritățile  locale se implică tot mai puțin în promovarea și susținerea necondiționată a acestei meserii tradiționale.

Baghete Harry Potter

Obiectele confecționate la flacără sunt vândute foarte bine, atât în America, cât şi în Europa, în plus el este unicul sticlar care lucrează pentru Disneyland.

„Fără falsă modestie, sunt unicul sticlar care lucrează pentru Disneyland, deocamdată am primit o comandă pentru baghtete Harry Potter, dar urmează și altele. M-au contactat de la Camera de Comerț Franceză, ei nu mai prea mai au oameni, motiv pentru care încearcă să caute colaboratori în Europa. În țară mi se solicită foarte multe comenzi, dar nu le pot lua pe toate, pentru că nu le pot onora, din lipsă de timp”, ne spune meșterul.

Este prezent la numeroase evenimente și târguri dedicate meșteșugurilor, atât în țară, cât și în străinătate. Lucrează din sticlă Murano, dar și din sticlă tehnică pe care o cumpără din Germania sau Cehia, pentru că la noi nu mai există. „În anul 2003 când am început să lucrez de acasă, am făcut foame până am reușit să cumpăr niște arzătoare, fiecare tip de sticlă se arde cu un alt tip de arzător”, își aduce aminte meșterul sticlar.

Înainte de pandemie, obișnuia să meargă pe la școli, să susțină întâlniri cu elevii, de obicei în sălile de sport, le povestea întreaga istorea a sticlei și le încânta privirile cu prelucrarea focului, ceea ce le stârnea un mare interes. El ar vrea să poată transmite mai departe tot ceea ce știe, dar multă lume încearcă și puțini reușesc, pentru că a fii un sticlar bun în primul rând înseamnă să fii serios, conștiincios și să ai anumite aptitudini specifice acestei meserii”, ne povestește Alexandru Rotar.

Este tatăl a doi copii, care au urmat alte meserii în viață. Dar, trage nădejde că unul din cei trei nepoți îi va călca pe urme.

 

De asemenea, verificati

Mureș: Percheziții într-un caz de organizare de lupte între câini

Distribuie Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Mureș au pus în executare marți, 16 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.