Turneu reușit pentru poloiste Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 329 Vizualizări

Turneu reușit pentru poloiste

În cele patru partide de polo feminin pentru categoria U19 disputate în bazinul de la Târgu Mureș, gazdele de la CSM au obținut trei victorii și au cedat o singură partidă, în ultima etapă, 10-12 (2-1, 1-4, 3-5, 4-2) cu Dinamo Bucureşti. Mureșencele antrenate de Cristian Ispir şi Andreea Maier (Lungu) au debutat în forță în al doilea turneu din actuala ediție, obținând trei victorii la scor în primele trei partide: 24-9 (4-3, 8-3, 7-1, 5-2) cu Triumf Bucureşti, 19-9 (5-1, 8-4, 5-1, 1-3) cu CSȘ Nr.1 București și 23-8 (6-2, 4-1, 6-2, 7-3) cu Unirea Alba Iulia. După cele trei victorii dătătoare de speranțe, mureșencele au fost aproape de a încheia neînvinse returul, dar au plătit tribut câtorva mici greşeli, în special în a doua repriză, cedată la 3 goluri, după ce au câștigat-o cu 2-1 pe prima. Sub presiunea scorului nefavorabil, au cedat în fața unei echipe în zi bună și a treia repriză, după care handicapul de 4 goluri cu care au început ultima repriză nu a mai putut fi recuperat. Au reușit totuși să se apropie la doar un gol cu două minute rămase din meci, dar oaspetele au mai înscris o dată și au gestionat foarte bine ultimele secunde. În urma acestor rezultate CSM rămâne pentru dinamoviste principala contracandidată la câștigarea titlului.Cele 76 de goluri înscrise de echipa mureșeană în cele patru partide ale turneului au fost reușite de următoarele jucătoare: Brigitta Sucigan 28 goluri, Csifó Adél 17, Kovács Adrienn 15, Mihály Tímea 8, Coralia Mărginean 5, Francesca Sîvu 3.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE