INTERVIU cu psihologul Aurel Pasc. Cum să avem grijă de pompieri?

Pompierii salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, au parte de puțin timp, de un cabinet psihologic specializat pe psihologia militară, unde cei care întâmpină dificultăți se pot adresa unui specialist. Aurel Pasc este este încadrat ca ofițer psiholog la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș din martie 2021. A absolvit Liceul Pedagogic în 1996, apoi a urmat Colegiul de Psihopedagogie Specială la Universitatea ”Dimitrie Cantemir” cu licență la București, și apoi a „prins dragoste” pentru științele umaniste, pentru că își dorea încă din liceu să predea română și franceză. 

Mai târziu, a terminat stagiul militar timp în care s-a îndrăgostit de haina militară. Înainte de asta, a lucrat la „Brigada 6 Tancuri” la Unitatea pentru Operații Speciale în Mureș, iar din 2006 din momentul în care s-a făcut profesionalizarea, zice el, „nu știu ce m-a împins să vin, a fost un impuls de moment”. A activat timp de două luni pe intervenții, iar mai apoi, în urma parcurgerii unor cursuri în domeniul Resurselor Umane, a fost mutat la Serviciul de Resurse Umane. În anul 2009 a absolvit și Facultatea de Psihologie, tot în cadrul Universității ”Dimitrie Cantemir”. Cabinetul psihologic al  Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, funcționează în baza legilor Colegiului Psihologilor din România: „A trebuit să fac toți pașii având în vedere că n-a fost niciodată acreditat și împreună cu managementul care a susținut ideea de a avea un psiholog, am reușit să îl autorizăm destul de repede. E un cabinet ca oricare altul din oraș doar că noi ne-am avizat psihologia militară pentru că e specificul nostru. Acum în ultima perioadă cred că mai sunt în țară trei sau patru inspectorate care nu au încadrat psiholog, în rest sunt încadrate majoritatea posturilor, cel puțin un psiholog există la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în țară”. 

Importanța testării psihologice la admitere

Pompierii se supun unor riscuri pe care nu mulți dintre noi și le asumă. Desigur, am putea spune că e riscul meseriei, dar dacă am privi mai atent, am realiza că acești oameni nu sunt decât persoane cu un nivel ridicat al spiritului de sacrificiu. Asta nu îi ține departe de efectele psihologice și emoționale ale intervențiilor. De aceea, examenul de admitere presupune și o testare psihologică pentru a alege oamenii capabili să ducă la bun sfârșit misiunile atât de importante pentru oameni. 

Din acest punct de vedere, Aurel Pasc ne-a explicat: „sistemul militar are acea probă eliminatorie prin care e nevoie că acel candidat să se încadreze din punct de vedere psihic, cognitiv și comportamental în anumite limite. În primul rând trebuie să dea dovadă de stăpânire de sine. O persoană care poate să lucreze în echipă, respectă regulile, și în plus trebuie să aibă din punct de vedere cognitiv, o gândire analitică peste medie. În general trebuie să știe să lucreze cu anumite informații care i se dau, să le sintetizeze, să poată să le pună în ordine. Cam astea ar fi condițiile de bază. Psihicul uman este o mașinărie care se schimbă pe parcursul vieții și vă dați seama că într-un fel e la 18, 19 ani și la 25, 26 de ani altfel gândești. Dar noi încercăm prin testele care ne sunt puse la dispoziție să găsim persoanele care să se încadreze după aceea în rândul pompierilor și să nu se chinuie, adică să îi facă plăcere ceea ce face”.

Prin ce încercări emoționale trec salvatorii?

Pompierii salvatori sunt martorii dezastrelor și accidentelor produse de mâna omului sau de forța naturii. Ei văd lucruri în fața cărora oamenii obișnuiți închid ochii. Pompierii înfruntă curajoși aceste situații iar până ajung seara acasă, trebuie să se debaraseze de toate aceste imagini. După cum ne-a explicat psihologul Aurel Pasc, toate acestea se răsfrâng asupra psihicului uman. Pe moment nu, el e concentrat să-și facă treaba, să salveze, să stingă focul, dar după aceea unele imagini, flash-back-uri revin și devin supărătoare.

„În plus, în ultima perioadă și cu pandemia, misiunile s-au intensificat și diversificat, nu neapărat că sunt foarte multe doar că stresul e mult mai mare. În momentul în care ești trimis la o persoană care știi că e pozitivă, riscul e foarte mare ca și tu să te pozitivezi pentru că faci, eu știu, o mișcare greșită și există varianta în care să primești virusul și tu să-l dai mai departe alor tăi. Vă aduc aminte de accidentul cu arma de vânătoare, cu acel copil de șapte ani. În momentul în care colegul nostru s-a dus acolo, vă dați seama că după ce s-a întors, a fost imposibil să nu facem o asociere, că putea fi copilul meu… chestiile astea sunt cele care dor sau la accidentele rutiere unde îi vezi, și zici: putea să fie copilul meu în locul ăsta.”

Atunci intervine Aurel Pasc, încearcă să discute cu ei, să găsească lucrurile bune din fiecare situație, să găsească variante prin care, cei care cer ajutor, să revină la starea psihică normală, la o stare de confort psihic care să-i ajute pe salvatori să treacă peste episodul acesta.

România nu educă oamenii spre a cere ajutor

În țara noastră, educația nu ne direcționează spre a cere ajutor, ci spre a ne descurca cu ce avem, așadar există foarte multe prejudecăți cu privire la nevoia de consiliere și la acceptarea acestui gând, cu toate că acest ajutor ar putea rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă oamenii în fiecare zi. Într-o țară guvernată de cenzură și privarea de libertate pentru ani de zile, oamenii au învățat să vorbească liber abia de trei decenii.

„Noi nu avem o cultură în România în privința folosirii serviciilor unui psiholog. În momentul în care dai de greu din punct de vedere psihic, încerci să le mocnești acolo în interiorul tău. La mine au început să vină pentru că mă cunosc. Sunt din 2006 colegul lor și doar ulterior am trecut prin mai multe etape și acum am reușit să preiau acest post după anumite examene. Unii îndrăznesc mai ales cei care ne-am încadrat odată în momentul în care s-a profesionalizat structura, știu că în mine pot să aibă încredere, și atunci vin și discută cu mine, încercăm să vedem ce soluții găsim, sau chiar și la evaluările psihologice dacă găsesc eu ceva, încerc să văd de ce la o anumită trăsătură de personalitate apare ceva care e la limită. Și atunci omul se deschide și începe să vorbească. După aceea când găsește timpul necesar, îl mai văd prin curte, mai discutăm, să vedem despre ce e vorba, cum a decurs, și încercăm să găsim tot felul de variante care să îl ajute. Oamenii sunt sceptici în privința asta, pentru că cei care nu mă cunosc, au impresia că vor avea probleme în privința asta în ceea ce privește încadrarea. Dar nu e așa. Deschiderea noastră, a conducerii și a mea este de a rezolva în primă fază tot ce e nevoie, pe plan local și să ne ajutăm unii pe alții. Până la urmă anumite traume psihice lasă amprentă asupra noastră, fără doar și poate”, a afirmat psihologul.

Consiliere psihologică și pentru familiile pompierilor

De multe ori familia nu știe cum să reacționeze în fața problemelor emoționale, fiecare încercând să acționeze potrivit propriului sistem de valori, iar asta nu poate funcționa mereu ceea ce poate genera tensiuni în interiorul căminului. În acest sens, psihologul Aurel Pasc, invită și membrii familiei la discuții deschise care ar putea ajuta la domolirea unor situații tensionate: „Legislația noastră prevede că atât angajații inspectoratului cât și membrii familiilor acestora pot să vină să vorbească cu psihologul de unitate. Noi putem să acordăm asistență inclusiv victimelor. Chiar anul trecut a fost un incendiu de locuință în care era doua oară când se întâmpla într-un timp scurt și au fost afectați doi copii care trăiau cu bunica. Am încercat să vorbim cu ei, să le arătăm partea bună a lucrurilor, să înțeleagă că cel mai important e că sunt sănătoși, că bunurile se distrug și că se pot face altele. Acordăm bineînțeles, cu orice problemă care intervine și nu e de o gravitate mare, se poate discuta la cabinetul nostru de la Inspectorat”.

Cum să avem grijă de eroii luptători ai focului?

Și dacă am ajuns la momentul în care putem să ne întrebăm ce am putea face fiecare dintre noi ca să ajutăm pompierii, ar trebui să devenim conștienți de influența pe care o pot avea comentariile răutăcioase, injuriile, lipsa de respect arătată deseori oamenilor care sunt în slujba celor în nevoie.

Aurel Pasc ne spune prietenos că „prima dată ar trebui să nu facă nimic să încurce.” 

”În al doilea rând să arate respectul pentru ceea ce face pentru că cel care merge să ajute nu va face ceva care să-i dăuneze persoanei în cauză și va căuta tot timpul cele mai bune soluții. Există un colectiv foarte bun și dedicat la Mureș care se luptă pentru orice ca să iasă totul bine. Îi deranjează în primul rând faptul că se vorbește și își dau cu părerea unii oameni care chiar nu ar trebui. Adică să stai pe margine și să vociferezi… Mai ales acum, în perioada asta sunt la modă aceste live-uri în care se transmit incendii și încep să comenteze pe marginea modului de acționare al colegilor mei, că li se termină apa, că unul stă și păzește autospeciala. În acel echipaj sunt cinci sau șase oameni care știu ce au de făcut. Unul supraveghează să vadă presiunea la apă, altul să direcționeze furtunul, iar șeful de țeavă care e în față e cel care intră acolo și dă cu apă. După intervenția de la Complexul Comercial Transilvania, foarte mulți transmiteau imagini de acolo… focul era imens, nu reușeau să stingă, pentru că au fost destul de mulți factori care au conlucrat la acest lucru, iar a doua zi colegii mei s-au simțit puțin lezați că au încercat să stingă opt, zece ore, și unii ziceau că udau peretele care nu arde sau că venim cu autospeciale fără apă. Acestea sunt lucruri care îi dor mai ales că ei știu că fac tot ce pot ca să rezolve o situație. Sunt oameni pregătiți și știu ceea ce fac”, a conchis psihologul.

Misiunea pompierilor este direct responsabilă de viața oamenilor, ceea ce ne dă obligația de a trata cu respectul cuvenit eforturile acestora. Să fim conștienți că implicarea emoțională este enormă și că am putea să nu contribuim la degradarea psihică a celor care nu stau pe gânduri când aud de undeva strigându-se „Ajutor!”. 

Mălina MORARU