Cosmin Pop despre actuala administrație publică târgumureșeană: “Nu se poate face nimic cu oameni care nu au capacitatea să facă”

17 februarie 2022

Pe omul de afaceri Cosmin Pop l-am căutat deoarece este parte a unui proiect aviatic interesant, însă am ajuns să discutăm despre noua administrație publică locală târgumureșeană și, indirect, despre cea județeană care este la al doilea mandat. Discuția am purtat-o exact atunci când Recorder postase a doua investigație dedicată județului Mureș și care ne arată că schimbarea, transparența și lipsa corupției sunt doar cuvinte, dezamăgitor încălcate de fapte. În acest răstimp, orașul involuează, iar dacă vina aparține cuiva, ea aparține actualilor conducători, descriși de interlocutorul meu drept fricoși în a demara noi proiecte. Însă discuția este mult mai largă și vă invit să o lecturați în cele ce urmează.

Reporter: Sunteți printre singurii oameni de afaceri din Mureș care au criticat fosta administrație în termeni duri. Din păcate, din punctul meu de vedere, observațiile de atunci, așa cum cine e interesat le regăsește în interviul acordat acum patru ani (Interviul e AICI), sunt la fel de actuale. Din punctul dvs. de vedere, dacă am lua interviul de atunci și l-am publica astăzi, ce ați schimba din ceea ce ați afirmat atunci?

Cosmin Pop: Aducându-mi aminte ce am spus atunci, astăzi concluzia primă este una comică, și anume că parcă trăiesc blestemul Casandrei. Casandra era înzestrată de zei cu darul prezicerii, dar în același timp trăia cu blestemul de a nu fi crezută. Din păcate, nimic nu s-a schimbat, chiar dacă la un moment dat, în anumite etape, și eu m-am reîncărcat cu speranță și optimism, însă astăzi cu tărie sunt desprins de orice fel de vedere pozitivă asupra lucrurilor în viitor. Aș vrea să spun din capul locului că, astăzi, cine mai îndrăznește să vorbească optimist în Târgu Mureș despre Târgu Mureș, cine mai îndrăznește să vorbească altfel decât foarte serios și aplecat, cu încruntare asupra situației, trebuie considerat doar nebun și am dimensiunea termenilor pe care îi folosesc.

Situația este atât de gravă, de aceea am acceptat să vorbesc despre asta, încât nu se mai poate trece cu vederea nimic ca fiind normal, lucrurile au scăpat de sub control. Mi-ar fi plăcut să zic astăzi, domnule, a fost un semnal de alarmă tras cândva, ca urmare, uite, lucrurile ulterior s-au schimbat, sunt altfel și să mă consider poate și eu unul dintre participanții la schimbare sau la trendul acesta nou și diferit. Din păcate, nu.

Am spus atunci de ruralism pentru că sub ochii noștri Târgu Mureșul devenea un sat din orașul pe care ni-l aduceam aminte, cochet. În penuria aceea a vremurilor totuși Târgu Mureș era un oraș cu de toate, era un oraș în care funcționa societatea într-un mod plăcut, pentru mulți era un loc de emancipare, veneau în Târgu Mureș ca să își găsească legătura cu Occidentul, plecau de aici, ca și cum ar fi venit din Occident neputându-se trece granița ușor, era Occidentul lor. Vedeam decăderea, ajunsesem să intrăm în pragul ruralismului, funcționam după regulile unui sat. Astăzi suntem un sat din toate punctele de vedere, din punct de vedere al funcționării societății, al opțiunilor pe care le au locuitorii, al comportamentului consumatorului, nu mai accesăm înspre deloc deprinderile și ofertele boierești contemporane, culturale, nimic. Ne-am transformat într-o lume rea, într-o lume plină de propria teamă, propriul interes. Însă nu oamenii simpli sunt de vină. Nefericirea oamenilor nu li se datorează lor, ei nu ajung nici răi, nici triști pentru că așa și-au dorit, ei ajung nefericiți, pentru că nu li se dă altă opțiune, pentru că n-au reușit cei în mâna cărora și-au pus speranța să le creeze mediul în care să poată trăi așa cum se cuvine. Vina exclusivă este a conducătorilor lor și aici trebuie să ne despărțim de niste obiceiuri vechi, acelea de a ocupa funcții de responsabilitate publică doar ca să mai ai o poziție în CV, să te dai mare la nevastă, de furat cred că e tot mai greu de furat, deci nu mai merită, iar alegătorul, la rândul său, trebuie să devină maxim de responsabil în a sancționa înșelătoria, în a sancționa amăgirea, promisiunile neonorate trebuie sancționate și să nu existe nici măcar dreptul la a doua șansă.

Rep.: Considerați că acești conducători ar trebui sancționați la vot sau și în timp ce își derulează mandatele?

C.P.: O societate funcțională este obligatoriu o societate activă zilnic, o societate funcțională este o societate reactivă, orice i se întâmplă, reacționează, nu doar în ziua votului, în fiecare zi a a existenței sale, sănătos este ca nimeni să nu tacă, sănătos este ca nimeni să nu considere un rău ca fiind normal. Am văzut, de multe ori, luări de poziție: săracul nu are ce face, săracul nu a știut, nu există, nu îi obligă nimeni să își asume responsabilități nici politice, nici administrative. În momentul când te duci și ceri o poziție din care gestionezi binele oamenilor, din momentul acela nu mai ai niciun fel de scuză pentru nereușită, nicio scuză.

Rep.: V-am întrerupt când vorbeați despre Târgu Mureș devenit un sat. De ce este un sat?

C.P.: Nu mai avem niciun punct de atracție care este caracteristic unui oraș, astăzi efervescența este inexistentă, s-a modificat comportamentul consumatorului, putem vedea de la ce locuri accesează la ce produse consumă, uită-te la restaurante goale, fiecare e Masterchef la el acasă, ne uităm pe geam la ora 14:00, e gol în centru. Asta a ajuns un oraș peste care a trecut, să îmi iertați cuvintele, o bombă atomică. Nu mai există optimism.

Vă voi spune mai multe lucruri, pe care sunt convins că le simt în suflet mulți, și trebuie spuse. Am încercat și le-am spus personal, considerând că face parte dintr-un comportament onorabil, mai întâi să oferi șansa și să atenționezi acolo unde se pot schimba lucrurile. Le-am spus o dată, le-am spus de două ori, le-am spus de trei ori, m-am săturat. Suntem în hemoragie de timp, mandatul actualului primar, care trebuie să înțeleagă, pentru că este un om onest, poartă toate vina pentru ceea ce se întâmplă și toată incapacitatea este doar a lui. Mandatul este aproape la jumătate, am înțeles că am pierdut 20 de ani, dar prin prestația din acest an și aproape jumătate, se pare că îi vom pierde pe următorii 10.

Eu sunt aici pentru că iubesc Târgu Mureșul, mă doare ceea ce se întâmplă, mă doare în toate modurile, o dată îl doare pe copilul din mine care își aduce aminte alte lucruri și nu le mai vede, după aceea îl doare pe omul activ din mine care este lipsit de opțiuni, îl doare pe omul de afaceri din mine care este lipsit de ceea ce ar fi firesc să primească după muncă, și anume răsplata profitabilității activității depuse.

O administrație lipsită de curaj

Rep.: Care sunt proiectele susținute de actuala administrație publică, pe care le-ați remarcat și care ar trebui să ne aducă tinerii plecați prin alte municipii sau prin alte țări acasă, respectiv să îi rețină pe tineri acasă?

C.P.: Aici ar trebui să vorbim în primul rând de startul proiectelor mari. Am întrebat de multe ori, nu știe nimeni nimic. Probabil că nu știu nici ei, de aceea nu le avem, este o lipsă de comunicare în ceea ce privește stadiul proiectelor mari. Ce se finanțează prin fondurile europene, ce se finanțează prin fonduri locale, nu se știe nimic, doar se mai anunță cu surle și trâmbițe realizări, că facem asta și după aceea nu mai auzi nimic. E o administrație lipsită de curaj, au anunțat închideri de străzi, nu s-a mai întâmplat nimic. Pare o administrație care nu este în stare să facă ceea ce își propune și proiecte pentru care nu au nevoie de bani. Mi se pare că le e frică de a demara proiecte noi.

Nu au organizat niciun fel de consultare reală, nu din acelea că ne strângem la masă, ne lăudăm ce frumoși suntem, mergem mai departe și nu am făcut nimic. Eu cred că actuala putere, o spun după repetate discuții personale, nu conștientizează ce probleme are, suntem într-un paradox: așteptăm soluții de la cineva care nu își dă seama care e problema.    

Actuala administrație are o singură problemă, trăiește într-o retorică din care s-a născut și din care nu poate să iasă, aceea a războiului cu Maior, este ceea ce a adus-o pe lume, ceea ce a botezat-o și ceea ce o va și îngropa. Nu sunt într-un război cu Florea, Florea este mult deasupra acestor jocuri, nici măcar nu participă la ele, nu cred că l-ați auzit. În teoria comunicării ești pe același palier cu cine comunici. Dacă eu mă contrez cu Maior, sunt ca Maior.

Trebuie depășit momentul acesta. De ce nu îl depășesc? Nu pentru că îi încurcă atât de tare, ci pentru că îi legitimează, pentru că sunt pricepuți doar la asta. Să mai discuți astăzi despre Maior? Numele lui Maior ar fi trebuit pomenit doar prin citații, dacă e cazul.

Se tot pomenește despre greaua moștenire. Hai să vedem cum e și cu greaua moștenire. Tot ce au ei ca proiecte decurge din greaua moștenire. Ei se plâng de greaua moștenire, în timp ce se laudă cu poze care derivă din greaua moștenire, de fapt: autobuzele, spre exemplu. E ca și cum mi-aș face eu o poză cu Michael Jackson în Photoshop, nu am fost prieten cu el, nu e al meu, nici autobuzele nu sunt ale lor. E tot o poză de Photoshop, îți atribui ceva ce nu e al tău, e chiar o chestie urâtă, măcar să o pomenești, așa cum știi să spui la fiecare cinci vorbe că ăla nu a fost cum trebuie, să zici că a fost cum trebuie în această privință. Autobuzele, Weekend 2, iazul batal, creșa de pe Apaductului și multe altele fac parte din greaua moștenire.  

Ce s-a urmărit, de fapt? Controlul resurselor, să pună mâna pe resurse. Cum se putea termina o campanie electorală în care la toată lumea s-a promis de toate? Normal prin niște deconturi ulterioare, care au dus la ceea ce se întâmplă acum.

Revenind la întrebare, ai nominalizat ceea ce teoria definește ca fiind singurele surse de populare: 1) natalitatea, 2) repatrierea și 3) imigrarea. Să le luăm pe rând. Stimularea natalității, noi nu suntem în stare să vopsim linia din centru, ce măsuri să luăm?, este science-fiction.

În ceea ce privește repatrierea, asistăm în continuare la un exod al celor născuți aici, se duc și nu se mai întorc, pentru că eu nu am cunoscut pe nimeni în viața asta, poate eroii din cărți, care să vrea să se întoarcă la ceva mai rău, să își facă downgrade. Este, până la urmă, uman să tinzi înspre mai bine, la ce să se întoarcă? Și nu știu cât de moral ar fi pentru un părinte să îi ceară copilului lui să se întoarcă. Unde? Aici, unde nu există nici măcar speranță?

A treia metodă ar fi imigrarea. Cine să vină? Care ar fi argumentele ca să vină? Nu îți trebuie rezultate palpabile imediat, ci argumente de natura speranței, de natura oportunității, însă pentru asta îți trebuie proiecte, viziune, puterea de a genera efervescență.

Vei vedea anul acesta din nou blestemul Cassandrei. Anul acesta este anul recensământului. Rezultatele recensământului vor fi justificarea tuturor supărărilor mele de acum. O să vezi un oraș într-o hemoragie masivă, cantitativă și, poate mai trist, calitativă, aceasta din urmă nu o să o vedem neapărat prin sondaj, dar o simțim zi de zi. Cu tot respectul pentru toate meseriile din lumea asta, dar astăzi Târgu Mureșul este un oraș de meserii slab cotate. Vom fi poate campionii României între orașele reședință de județ la depopulare, nici măcar nu se vorbește de problema asta, nu conștientizăm, din nou aceeași relație catastrofală, prin neconștientizarea unei probleme și atunci automat, normal, lipsa capacității de formula o soluție. Astăzi, cel mai important element din lanțul economic care acoperă toate funcțiunile, care are și calitatea de producător, și de beneficiar, și de client, și de lucrător este omul. Noi exact asta nu avem.

Noi, în mediul antreprenorial, suntem suferinzi direct, atât prin greutatea accesului la forța de muncă din punct de vedere cantitativ, cât mai ales calitativ. Oamenii buni nu mai stau în Târgu Mureș.

E doar grandomanie, se prezintă foarte mari specialiști în comunicare pe Facebook, poze, randări, mai era unul căruia așa de repede îi ajungea trenul la Sighișoara, 10 minute făcea cu el.

Rep.: Primăria și Consiliul Local Târgu Mureș au atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a municipiului, cum credeți că s-au achitat de această sarcină în primul lor an de mandat? Ați observat vreun interes către mediul de afaceri, ați participat la vreo discuție alături de alți oameni de afaceri cu reprezentanți ai administrației, s-au adoptat hotărâri care să impulsioneze mediul de afaceri?

C.P.: După un an de mandat, concluzia mea este că suntem mult mai rău, din toate punctele de vedere, socio-economic vorbesc. Astăzi am mai puțină speranță, mai puțină nădejde, văd oameni mai triști, văd business-uri suferinde, în afara celor care ne consumă banii și îi duc în cine știe ce colt al lumii, gen mall-uri care mi se pare că s-au transformat în niște clinici de recuperare emoțională, să nu zic psihică, te duci azi la mall cum te duci la o cură într-o stațiune balneară, te duci și te repari. Chiar așa sunt de ciobite sufletele astea, încât nu suntem în stare să le oferim altceva?

Odată cu venirea noii administrații, oameni de afaceri importanți, români, maghiari am încercat într-o euforie și un entuziasm total să ajutăm. Într-un voluntariat total, ne-am adunat în jur de 50 de persoane să ne punem la dispoziție priceperea, imaginația, viziunea, timpul, mai ales că timpul ne lipsește, ne-am împărțit pe niște comisii, pe niște direcții pe care să se poate dezvolta strategii punctual pe domenii. După luni de zile am făcut un caiet de planuri, care cred că dacă ar fi reușit cineva să îl finanțeze, ai fi crezut că trăiești în Las Vegas, planuri foarte ușor de pus în practică. Mulți bani se puteau atrage cu proiectele acelea. Am avut două rânduri de întâlniri cu primarul și cu președintele Consiliului Județean, le-am concretizat prin niște ghiduri, nu am consimțământul colegilor mei să vorbesc despre ele, dar cred că ne-ar ajuta dacă oamenii ar ști ceea ce mediul de afaceri a putut să producă. Acoperisem în ghiduri și municipiul, și zona metropolitană, și județul, cu proiecte și le-am înmânat acestora. Deci, mediul de afaceri nu a stat, chiar m-a surprins plăcut, însă administrația nu a făcut nimic.

Este doar o fanfaronadă…

Rep.: Ați citit vreo strategie de dezvoltare economico-socială în această perioadă? Cum vedeți colaborarea mediul de afaceri – administrație, astfel încât să ne mai urcăm în trenul dezvoltării chiar dacă acesta a plecat din stație?

C.P.: Nu am citit nicio strategie. Există o strategie făcută pe vremea lui Florea, după ureche, doar să fie făcută, că trebuia furnizată maculatură, știu și firma, știu și personajul, e ca și cum m-ai teleporta pe mine într-o țesătorie și mi-ai zice că până diseară vrei două covoare persane. Este iarăși vorba de accesul la resurse publice pe criterii de protecție, de simpatie personală, de întrajutorare.

Strategia de care vorbesc este Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) care are în implementarea ei și un plan – PIDU – Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. În forma lor inițială, cele lăsate de Florea, dacă le citești, e ca și când ai citi o poveste veselă, de Creangă, e drăguță, are personaje colorate, pitorești, dar sunt aproape inaplicabile. Am sesizat lucrul acesta atât la nivelul Consiliului Județean, cât și la nivelul Consiliului Local. Aici, fiind un lucru simplu de făcut, au demarat procedura de modificare, de actualizare. Cine face acum actualizarea lor, eu cunoscându-l, pare un tip și priceput, și serios. Dar o dată că e târziu și doi la mână, iar îmi permit o profeție, nu vor folosi la nimic concret. De data asta o să avem un material, probabil bun și aplicabil, până acum am avut doar o poveste, pe care nu vor avea capacitatea de a-l implementa după cum i-am văzut la lucru de aproape un an și jumătate. Cred că nu au nici dorință. Este doar o fanfaronadă, să ne dăm mari, cred că le lipsește în CV, cred că se duc acasă, la neveste, și se laudă.

Rep.: Ați observat noi piedici și în situația unui răspuns afirmativ care sunt acestea?

C.P.: Eu unul personal nu pot să zic de piedici. Într-adevăr când am intrat în chestiuni tehnice, probabil tot decurgând din răfuiala lor internă, au îngreunat niște demersuri, deși acuzam pe vremea lui Florea că lucrurile merg greu, astăzi merg și mai greu. Dar nu cred că a fost făcută cu intenția de a îngreuna, pur și simplu acesta este modul în care au înțeles ei, în răfuiala lor internă, să-și transfere din importanță și din responsabilități și au creat tot felul de proceduri interne noi. Dar, într-adevăr, astăzi ca timp pot să spun că este mai complicat și mai lung procesul decât înainte, care era, de fapt, lucrul cel mai simplu, nu necesita nici bani, nici proiect, să pui primăria la dispoziția investitorilor, a mediului de afaceri. Este o discuție pe care am avut-o de fiecare dată când m-am întâlnit cu actualul primar.

Rep.: Țin minte că ați solicitat la un moment dat un birou unic pentru investitori…

C.P.: Da, dacă cineva investește să spunem 500.000 de euro în Târgu Mureș pentru Târgu Mureș, devine și este considerat de primărie ca investitor strategic, iar din momentul acela are acces la un birou integrat, un birou în care găsești toate serviciile primăriei, nu umbli în stânga, în dreapta, și îți consumi timpul, în care găsești persoanele în putere de a-ți da un răspuns, de a-ți da o indicație, de a colabora, de a conlucra cu tine. Ilie Bolojan avea o asemenea facilitate la Oradea. La noi, te trimit de la unul la altul, te aruncă în rivalitățile lor, ce treabă am eu că unul face parte dintr-o gașcă sau alta? Căutăm să facem și mai departe și mai neatractivă primăria, să pocim cât se poate și mai mult imaginea acestei primării. Astăzi înțeleg că este de ocolit primăria. Cunosc oameni și dintr-o tabără și din cealaltă, sunt oameni vrednici, zeloși în a face lucruri, din păcate administrația Soos nu este în stare să închege o echipă, nu reușește mobilizarea personalului.

E neputință, incompetență, lipsă de viziune și strategie…

Rep.: Municipiul Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș aveau o șansă bună de a promova proiecte care să fie finanțate prin PNRR și din Fondul de Tranziție Justă. Până acum sunt puține aceste proiecte de care știm că au șanse de a fi finanțate și chiar a fost ironizat destul de multă vreme acel proiect al Muzeului Fotografiei. Cum se văd toate acestea din partea mediului de afaceri? E neputință, incompetență, lipsă de viziune și strategie, proastă selecție a resurselor umane?

C.P.: O dată, eu cred că suntem complet nepregătiți la nivel de țară, iar la nivel de oraș cu atât mai mult, suntem și nepregătiți, și neorientați în ceea ce înseamnă acest PNRR, care este mai mult un credit decât un grant.

Pe fondul atâtor neajunsuri, atâtor lipsuri, respirăm cel mai împuțit aer, chiar dacă e închis combinatul Azomureș, s-a publicat acum câteva zile, iar suntem o zonă roșie, din cauza traficului, a lipsei de centuri, a mobilității de cea mai joasă calitate, un pieton în Târgu Mureș nu are căi continue de a se deplasa. Dacă pleci din Tudor de la mine și vrei să vii în centru nu este trotuar continuu. Deci mobilitatea lentă este descurajată.  

Ce proiecte aveam de făcut din PNRR? Sigur nu – muzeul fotografiei. De când este Târgu Mureș un oraș cu mari și adânci rădăcini în trecut în ale fotografiei? Era și un club filatelic pe care l-am frecventat, de ce nu facem și un muzeu al timbrului? Nu putem să facem pentru fiecare hobby câte un muzeu decât atunci când, să dea Dumnezeu, toate ne-or fi fost deja rezolvate. Iar se vede nepregătirea echipei aici. PNRR-ul nu mai face parte din moștenirea lui Maior, este viziunea, conștientizarea problemelor și capacitatea echipei de a produce proiecte.

Mă întrebați: E neputință, incompetență, lipsă de viziune și strategie, proastă selecție a resurselor umane? Vă răspund prin a schimba doar semnul de punctuație, semnul întrebării cu semnul exclamării. Este neputință, incompetență, lipsă de viziune și strategie, proastă selecție a resurselor umane!

Rep.: Pentru că aminteam de resurse umane, municipiul Târgu Mureș și județul Mureș, este a treia oară în decurs de mai puțin de doi ani în atenția jurnaliștilor din București și a doua oară din cauza angajărilor pe sistemul PCR. Cea mai recentă anchetă vizează angajările din Primărie și încalcă încă o dată unul din principiile enunțate de Soós Zoltán la învestitura sa: “Târgu Mureșul trebuie să funcționeze deschis și transparent. Trebuie să fie un oraș în care corupția nu-și are locul. În care toate informațiile de interes public sunt la îndemâna tuturor, ușor accesibile”. Ce sentiment ați avut când ați vizionat reportajul?

C.P.: Se pare că reușim să fim principalul furnizor de subiecte pentru investigațiile Recorder. Uite că am ajuns la episodul doi. Dacă în prima etapă, niște terchea-berchea încercau și au reușit să trimită acasă un profesionist demonstrat și să pună pe o poziție înaltă, de înaltă responsabilitate, un necunoscător în ale meseriei, vine etapa a doua în care o încercăm invers, parcă încercăm să epuizăm toate variantele imorale, acum luăm un profesionist, acceptat în breasla lui ca bun comunicator și îl “băgăm” undeva, după cum ziceau. Uite că au reușit să îl bage până l-au băgat de tot într-o poziție subcalificată. Pe unii dintre ei îi cunosc, pe unii dintre ei chiar îi respect, pe alții îi cunosc și nu îi respect, mi-a fost mie jenă de bâlbele lor, am tras concluzia pe care probabil ați tras-o și voi, de fapt nu se discută în spatele a ceea ce vedem decât despre controlul resurselor, despre căpătuire personală, despre satisfacerea clientelei politice. Ce vedem clar este că pe oamenii ăștia nu îi interesează de noi, continuă ceea ce înjură, preiau, se duc și fac mai departe.

Ne încăpățânăm să nu înțelegem, dar trăim, de fapt, în două lumi, una euforică, a lor, care încă își trăiesc erecția provocată de câștigarea alegerilor, și cealaltă a omului frustrat, a omului de rând, a omului simplu, care parcă este blestemat să nu ajungă niciodată la plăcere. Este radiografia perfectă a contrastului în care trăim.

Revenind, trebuie să îi felicit pe cei care au înțeles imediat că trebuie să plece și să spun că nu m-aș fi așteptat niciodată, așa cum îl cunosc eu pe Zoli Soós, ca reacția lui publică să fie una de a sancționa, de a trage de urechi niște necăjiți căzuți victime, sunt sigur, unei acțiuni din altă parte concertată. Cred că ar fi trebuit doar să iasă, să le mulțumească pentru gestul făcut de a se retrage, să spună că mergem mai departe și încercăm să nu mai repetăm erorile trecutului, dar nicidecum tu care, probabil, i-ai trimis să o facă, tu care, probabil, ai stat chezaș înțelegerilor, a trocurilor politice, din care, parcă, nu reușim să mai ieșim, să îi arăți cu degetul ca pe niște infractori și să îi cerți public. Nu a fost frumos și nu e frumos din punct de vedere al caracterului de bărbat.

În concluzia reportajului Recorder, azi dimineață când m-am trezit, m-a străfulgerat o comparație pe care trebuie să o reproduc, pentru că mi s-a părut simpatică. Mi-am adus aminte de Garcia Marques și de nuvela sa Cronica unei morți anunțate. Primarul Soós trăiește astăzi exact soarta lui Santiago Nasar, tot orașul știe că e gata, numai el – nu.

Joaca de-a orgoliile

Rep.: De asemenea, după un an și 3 luni suntem departe de acea promisiune de reorganizare a primăriei. Sunt la fel de mulți oameni, bugetul alocat cheltuielilor de personal a crescut și nimic nu pare schimbat. Ce așteptări aveați dvs. în privința personalului din primărie?

C.P.: Principala mea așteptare în ceea ce privește personalul din primărie a fost nu de a crește sau a scădea neapărat bugetul, ci de a face o primărie funcțională, o primărie prietenoasă, o primărie deschisă ideilor și viziunilor. Ei nu au făcut altceva decât să implementeze principiul care i-a născut: acela de a pune în practică lupta cu Maior. Și ce au făcut? Au mai creat o gașcă. Creșterea bugetului este cauzată, pe de o parte, de faptul că gașca Maior, cum îi zic ei, nu a putut fi înlăturată, e protejată, pentru că România este o țară sindicală aproape, iar a da afară un om din sistemul bugetar este dificil, iar în paralel au crescut numărul de persoane, înființându-și propria lor gașcă. Tocmai ați văzut-o evoluând acum pe Youtube. Mai mult de atât, nu s-a încercat niciodată armonizarea echipelor, pentru că primăria asta, așa cum a funcționat 20 de ani, a funcționat, cu controale DNA, cu controale ale Curții de Conturi. Credeți că în primăria aia nu era nimeni bun? Dar oamenii când îi hârâi încontinuu, când îți angajezi un consilier care să devină torționarul găștii adverse, reacționează. Mai mult își permit pe banii noștri și pe timpul nostru să se joace de-a orgoliile. Vendete personale, finanțate de noi, la asta se ajunge?

Vina este largă, am fi nedrepți să atribuim exclusiv, indiferent cum îl cheamă, unui om, vina este a întregului eșichier politic de astăzi, m-aș duce mai departe, este vina unei generații, este generația de politicieni umblată prin vest, măcar la shopping, care a văzut unde duce corupția, incompetența, lingușeala, și face acum aceleași lucruri.

Generația veche de politicieni, cum era fostul primar Florea, măcar era generația specializată la locul de muncă după ‘90-2000, care până la urmă, după cum am văzut, a ajuns să clacheze și administrativ, și moral. Dar, de la generația nouă parcă aveam alte așteptări.

Rep.: Eu spun că trebuie să te uiți cine sunt cei care i-au crescut pe politicienii din generațiile noi…

C.P.: Dar nu trebuie să facă același lucru.

Rep.: Dar, dacă au văzut că le merge bine așa?

C.P.: Atunci trebuie alți oameni care nu au fost crescuți de generațiile vechi. Cred că ai dreptate. Se pare că a proveni din obediența celor care au clacat atât moral, cât și administrativ este markerul sigur al faptului că vei claca la rândul tău.

Continuând, celelalte partide politice mi se par într-o tăcere mai mult decât vinovată, părtașă, sunt colegi în lucrurile urâte care se întâmplă și, în egală măsură, vinovați.

La noi, politicienii români spun că gândesc și acționează strămoșește, unii chiar dacic, preocuparea lor principală este să își facă poze cu mâna pe inimă obligatoriu, cât mai bine potrivite și repede să le promoveze printr-o formă de presă plătită, cumva tot din bani publici. Asta e pe partea românească.

Voi intra acum într-un subiect un pic complicat. Pe partea maghiară, între timp ce noi mai publicăm o poză cu mâna pe inimă, se mai schimbă denumirea unei străzi, mai pun o panglică roșu-alb-verde, mai dau câte o declarație autonomistă, pe care imediat o rectifică, acuzând traducerea eronată, și îmi pare rău pentru ce urmează să spun acum, dar trebuie spus, pentru că cel mai mare rău care s-ar putea produce ar fi să scăpăm lucrurile de sub control. Mi se pare, discutând cu oamenii, că demonul martie 90 a deschis un ochi, este extrem de gravă chestiunea aceasta. Ura etnică este cea mai simplă ură.

Avem niște politicieni, niște oameni care fug după funcții politice doar pentru CV și să se dea mari la neveste. Avem tot felul de echipe care mai de care mai câștigătoare, nu mai vorbim că modernismul ăsta politic românesc permite oricărei găsti să se declare echipă și orice interese să le prezinte ca scopuri. Noi avem echipe cu scopuri, dar de fapt sunt doar niște găști cu interese. Eu nu văd niciun fel de dezbatere politică în afara alegerilor interne ale partidelor și, bineînțeles, urlatul cu o gură cât mai mare, cu cât mai mare cheltuială de bani în cât mai multe medii de apariție în campaniile electorale. De aici vă dați seama care este interesul lor: cât sunt de prezenți când au ceva să vă ceară și cât sunt de absenți când ar trebui să aibă ceva să vă ofere.

Rep.: Cum vi se pare ca în 2022 să continuăm să discutăm despre salubritate, parcări, asfaltări, reparații școli etc. Când vom discuta despre digitalizare, tehnologie, Green Deal și alte subiecte care animă astăzi Europa?

C.P.: Demonstrează nivelul de evoluție al nostru. Temele din 2000, de campanie, de asfaltat Gheorghe Doja, de borduri, de piatră cubică, încă nu am reușit să le finalizăm. Deci suntem într-un defazaj de atâția ani, pe cât suntem într-o simetrie de idei. Suntem astăzi perfect simetrici cu 2000. Deci nu am evoluat deloc, avem aceleași probleme, avem aceleași intrigi, avem aceleași teatre de luptă.

Este o competiție reală între orașe, doar că regimul Florea nu a reușit să o priceapă. Uitați-vă cum s-au detașat față de noi toate orașele din zonă. Spunea cineva despre bistrițeni că atunci când veneau în Târgu Mureș, se descălțău la Triumf. Astăzi însă nu mai e cazul, ne-au luat-o înainte.

Vom discuta despre teme demne de momentul istoric pe care îl trăim, demne de anul pe care îl trăim, vom reuși să parcurgem pași și să implementăm proiecte moderne în momentul când vom înțelege că această funcție de a ne reprezenta și de a gestiona subiectele, trebuie să o încredințăm altora. Nu se poate face nimic cu oameni care nu au capacitatea să facă.

Am putea deveni primul spital regional IA

Rep.: Aproape jumătate de an am asistat la discuții referitoare la terenul pe care se va construi Centrul de Arși, să îi spunem generic. E un proiect major medical pentru Mureș și pentru regiunea noastră, care este potențialul de a impulsiona și economic orașul și județul, ne ajută un asemenea proiect de infrastructură medicală?

C.P.: Niciodată, nimeni nu a folosit acest Centru de Arși public decât pentru a se da mare, l-au folosit în termeni improprii fără să îi explice niciodată. Centrul de Arși nu are în sine însemnătate fundamentală pentru Târgu Mureș. Acel centru este, de fapt, o clădire cu patru etaje care are la parter centrul de arși, care are ATI-ul mutat din interiorul spitalului de urgență în cadrul acestei noi secții si are două etaje de blocuri operatorii ultramoderne, complete care să permită intervenții multidisciplinare. Această clădire dată în funcțiune ar începe să genereze binele pentru orașul acesta. Ce ar face ea? Ar permite mutarea în interiorul Spitalului Clinic Județean de Urgență a două secții care astăzi nu există acolo fizic, mă refer la Urologie și la ORL, care odată mutate acolo, ar consfinți statutul de spital regional de urgență IA. Ar fi primul din România complet, asta ar fi, de fapt, marele câștig al nostru. De acolo ai altă importanță, altă patologie care ți se adresează din toată țara, ai alt standard de finanțare, ai acces la alte proiecte. Automat, spitalul ar avea un alt contract de finanțare cu casa de asigurări, prestația lui medicală ar fi remunerată la alte valori.

Aceasta este miza reală, s-au judecat ani de zile pe un teren, a venit instanța, le-a împărțit dreptatea, Consiliul Județean are clădirea și un teren, primăria are celălalt teren. Nici astăzi, cadastral nu sunt lămurite lucrurile. Finanțările ba au fost aprobate, ba au fost retrase, mai fugea câte un trepăduș până la București și venea acasă și urla: “avem bani, s-a aprobat, s-a semnat!”.

Dar această investiție, trebuie văzută în ansamblul ei și, într-adevăr, efectul ar fi benefic major pentru oraș. Astăzi avem o hemoragie de pacienți, Târgu Mureșul este doar umbra celui care a fost din punct de vedere medical, ne hrănim cu o himeră repetându-ne în mod fals că suntem un punct de atracție medicală.

Văd Brașovul, cum ne fură doctorii pacienți, cum începe și se desfășoară pe tot mai multe specialități și tot mai puternic. Sibiu la fel, au facultăți de medicină. Până și Bistrița. Emblema asta veche a unui centru medical căutat de toată țara a dispărut. Nu va dispărea, a dispărut, dar încă sunt lucruri pe care le mai putem face. Asta ar fi o șansă foarte mare, acest spital regional IA.

În mod sigur se vor găsi resurse umane, nici nu se pune problema, dar odată începută investiția aceasta nu se va mai opri până la capăt, dar va fi prea târziu probabil și încep să mă întreb dacă va fi vreodată demarată, ținând cont că în 2014 a fost finanțată pentru prima oară.

O asemenea investiție îți generează și îți susține pe orizontală o economie în sine, pentru că atrage de la pacienți, vizitatori, congrese medicale, firme de aparatură până la afacerile pe care pacienții, familiile acestora, alți vizitatori și alții le susțin – hoteluri, restaurante etc.

Rep.: Dar cele pe care le-a lansat UMFST: primul Spital Universitar și primul parc științific și tehnologic din România?

C.P.: La adresa UMFST, nu am decât cuvinte de laudă, indiferent cine ce vrea să spună, acest oraș astăzi, și o simțim în multe domenii, spre exemplu piața chiriilor pe care o ține UMFST-ul. Astăzi, dacă mai vezi oameni activi social, mai mult ca sigur sunt studenți, români sau străini, ai UMFST-ului. Rectorul Azamfirei și-a demonstrat capacitatea antreprenorială în a conduce această universitate într-un mod strălucit și sper că nu se va opri aici. După cum îl cunosc și îl cunosc destul de bine, are și capacitatea și determinarea să o facă. Despre Spitalul Universitar nu am apucat să discut cu el, dar intuiesc care este motivul care a generat acest proiect. Universitățile funcționează în baza unor planuri de școlarizare, pe specialitatea medicină poți să instruiești 200-500-1.000 de studenți. Dacă vrei să școlarizezi mai mulți, trebuie să demonstrezi capacitatea de a-i instrui. Capacitatea de a instrui un student la medicină presupune existența unor spații clinice, clinic înseamnă un loc în care se instruiește studentul la capul bolnavului. Noi, astăzi, suntem într-o sufocare de capacitate, într-o lipsă de capacitate de a instrui mai mulți studenți, astăzi doctorii spun că se plimbă după ei cu două-trei grupe de studenți. Este mult și din punct de vedere al siguranței sanitare, și din punct de vedere al actului actului academic, al actului pedagogic, ce informații poți să transmiți când umbli cu 20-30 de studenți la capul unui bolnav?

Eu bănuiesc că, odată unite universitățile și preluate clădirile din strada Livezeni, din punctul de vedere al UMFST-ului ar fi o deschidere de porți noi, ar putea să explodeze numeric. Pentru oraș cum ar fi? Fantastic. Am putea să avem și mai mulți studenți în oraș, am putea să avem și mai multă viață în oraș, am putea să avem și mai multă notorietate. Cunoscându-i felul ambițioș de a fi, experiența pe care o are în domeniu și cât de bine cunoaște domeniul, eu cred că inclusiv Parcul Științific și Tehnologic va fi făcut.

Un proiect pentru 20 de ani

Rep.: Nu pot ocoli un subiect care privește județul ca autoritate care îl administrează, dar și municipiul ca potențială atracție pentru dezvoltare – Aeroportul Transilvania Târgu Mureș. Sunteți implicat în lumea aviației, cât de mult ajută finanțarea guvernamentală aprobată recent dezvoltarea aeroportului? Erau aceste proiecte prioritare sau așa cum se tot discută în mediul online de ani buni era mai urgentă prelungirea pistei de aterizare-decolare?

C.P.: Orice ban adus și pus în operă, ajută. Ei vor să dubleze capacitatea aerogării, vor să dubleze apronul, locul de parcare a avioanelor, să reorganizeze parcarea este foarte bine tot ceea ce și-au propus. Acest aeroport trebuie privit nu ca un centru de cost sau de profit, ci ca o poartă de intrare, ca ușa de la tine și de la mine de acasă. Este un obiect de care trebuie să am grijă să funcționeze, nu să îmi fie stricată clanța când vin musafirii, trebuia să funcționeze ca prin el să îmi aduc ceea ce ulterior să îmi producă mie venituri, bunăstare și așa mai departe în interiorul casei. Dar trebuie susținut de ceea ce în ultimii ani nu am văzut și nu am văzut de foarte mulți ani, și anume de o politică de atractivitate, de imaginație, a fost abandonat și e tratat ca  o instituție care ar trebui să meargă de la sine și aeroportul nu merge de la sine.

Pista este suficientă ca să zboare de pe ea tot ce Târgu Mureș își imaginează. Rațiunea ca să faci o pistă cargo a fost justificată într-un plan de afaceri megalomanic întocmit de Runcan, având ca obiectiv o platformă multimodală, adică un loc în care să adune pistă de aterizare cale aeriană, cu autostrăzile și căile rutiere și cu calea ferată. Viziunea era pe autostrada Transilvania care nu se mai face, nu mai merge la Brașov, nu mai merge la Bucutești, calea ferată nu este electrificată nici acum, este între două magistrale uitată de lume și văd că nimeni nu sesizează cât de benefic ar fi dacă Sighișoara ar fi unită cu Clujul, cu Apahida prin Târgu Mureș, ca o cale principală electrificată și să deviezi de la Războieni Magistrala 300 prin Târgu Mureș, și ce ar însemna pentru noi o legătură cu Bucureștiul, o legătură cu Budapesta. Suntem atât de izolați pe cât ne-o arată magistralele feroviare române. Asta ar fi o provocare de bărbați, ar fi un proiect pentru 20 de ani.

Rep.: Într-un top al aeroporturilor regionale, cel de la Vidrasău ocupă locul 9, cu 90.000 de pasageri. A fost închis, apoi a venit pandemia, însă suntem departe de 2016, spre exemplu, când numărul pasagerilor ajungea aproape la 300.000 și nu a fost cel mai bun an. Care sunt perspectivele sale? Mai reprezintă aeroportul, autostrada – vectori de atractivitate pentru investitori?

C.P.: Ceea ce vedem în numărul de pasageri grafic este suprapus evoluției orașului, exact așa ne-am dus în cap.

Dar bineînțeles că sunt vectori de atractivitate. Chiar dacă astăzi nu am reușit încă să transformăm într-un punct de atractivitate locurile, a îi deschide căile de comunicare pentru momentul în care vom reuși să devenim și atractivi, este esențial. Autostrada este mai mult decât un cadou nesperat, poate singurul lucru bun întâmplat este acest capăt de autostradă care ajunge până în Gheorghe Doja. Categoric va aduce beneficii în zonă, dar nu în Târgu Mureș neapărat, interesul pe zona autostrăzii este limitrof ei și nu în Târgu Mureș. Ce se va întâmpla acolo? Se vor dezvolta niște afaceri care vor produce profit, taxe și impozite pentru niște bugete locale, care vor mobiliza o forță de muncă care nu este în Târgu Mureș, dar e foarte bine pentru zonă.

Rep.: V-ați încăpățânat să nu plecați de aici și să vă continuați afacerile în Târgu Mureș, mai sperați? De ce da/nu?

C.P.: A pleca din Târgu Mureș pentru mine este o non-soluție, nu am varianta asta, natura afacerilor mele sunt de o teritorialitate deplină, adică, dacă aș produce pufuleți, aș putea să îi vând în Bistrița sau în Sibiu, dacă construiesc apartamente în Târgu Mureș, nu pot să le vând în Cluj, dacă am spații comerciale, hale industriale și secții de producție nu pot să le închiriez pentru un business din Alba Iulia, deci sunt strâns legat de Târgu Mureș.

Mă mai întreabă mulți, deși e o prostie întrebarea asta: de ce îmi pasă atât de mult? Bunăstarea mea, rodul muncii mele valorează atât cât valorează Târgu Mureș. Sunt atât de intim legat de el, încât orice cădere sau ridicarea lui o resimt direct proporțional și imediat. Eu iubesc Târgu Mureșul.

Dacă mai am speranță? Poate că par nebun în ce spun acum, deși nimic nu îmi alimentează această afirmație, am, pentru că nu aș putea trăi altfel.

Ligia VORO

“Sunt victima dilentantismului lor în ceea ce privește intersecția de la Cocoșul de Aur, nu reușesc să îi găsească soluția, încearcă toți, parcă e 6 din 49 intersecția aceea, mai vine unul mai pune un bilet și nu câștigă nimeni, dar nu își dau seama că problema este dincolo de geometria intersecției. Problema e că nu avem decât un singur pod peste Mureș în acea zonă, problema e că nu sunt centuri și tot traficul e pe acolo etc.”

Cosmin Pop, proprietar Romur SA