La CSEI nr 3 Reghin, tuturor le plac poveștile Învățăământ
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 690 Vizualizări

La CSEI nr 3 Reghin, tuturor le plac poveștile

A fost Ziua națională a lecturii și școlile au primit cu entuziasm  inițiativa de a dedica o oră în plus lecturii. La fel am întâmpinat și noi, cei de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.3 Reghin această zi.

 Copiii nostri sunt speciali

Unii știu să citească și să scrie, alții nu, unii vor învăța mai târziu alții nu…Dar tuturor  le plac poveștile  și le place să fie apreciați, stimulati, sprijiniți să descopere lumea. Pentru unii dintre ei scrisul și cititul nu este un deziderat în sine, dar cuvintele frumoase, spuse sau citite cu drag, care le explică lumea și minunățiile  ei, fac parte din procesul terapeutic adaptat nevoilor lor și  reprezintă o parte din intermediarii care vor facilita  atingerea altor deziderate utile  și importante din viața lor.

Se știe că pentru a citi un cuvânt, copilul trebuie să segmenteze cuvântul respectiv  în elementele fonologice componente, pentru ca în cele din urmă să intervină procesele cognitive superioare care vor facilita înțelegerea cuvântului. Procesarea fonologică funcţionează în general inconştient, în timp ce ascultăm sau vorbim.  Aceasta este programată să extragă înţelesul a ceea ce a fost verbalizat, nu să descifreze ce sunete au fost folosite în vorbire. Altfel spus citirea şi scrierea necesită achiziționarea unui anumit nivel metalingvistic, deci un anumit grad de dezvoltare a conștiinței fonologice. Conştiinţa fonologică interacţionează cu dezvoltarea vocabularului şi a conştiinţei cuvântului, pe care le şi stimulează. Așadar conştiinţa fonologică şi memoria sunt implicate în mai multe activităţi de învăţare a cuvintelor. Capacitatea de a analiza fonetic un cuvânt sub aspectul silabelor componente, de a sintetiza sunetele în silabe și silabele în cuvinte, manipularea fonemelor, sunt abilități care sprijină scris-cititul. În practică, se presupune că, în momentul debutului școlar, copilul are formate aceste abilități .O procesare fonologică deficitară se va reflecta în performanța obținută în activitatea grafică. Incapacitatea de a diferenția sunetele, de exemplu consoanele surde de cele sonore sau cele cu punct de articulare apropiat, va determina atât apariția manifestărilor de tip dislalic, cât și a celor de tip disgrafic.

Plecând de la aceste considerente, activitățile dedicate lecturii se desfășoară diferit într-o școală specială față de școala de masă, metodele din psihopedagogia specială țintesc cumva specificul dizabilității copilului și tind să ”îndrepte” lucurile atât cât este posibil.

Și de cele mai multe ori reușim!

Ei – copiii, noi -dascălii și ei -părinții suntem parteneri. Citim împreună de câte ori avem ocazia. Uneori profesorii citesc elevilor, alteori elevii citesc profesorilor , în alte cazuri elevii citesc colegilor lor sau elevii citesc animalelor lor preferate. Așa s-a întâmplat și de Ziua lecturii. Una dintre clase a avut  chiar și un oaspete special: o pisică oarbă adusă de la un cabinet vetrinar din oraș. S-au jucat cu ea, au mângâiat-o, au învățat despre toleranță, acceptare și empatie și desigur i-au citit povești iar ea (pisica) a ascultat cuminte.

Unii dintre elevii noștri au citit și au pus în scenă povestea lor preferată, alții au ascultat poveștile citite de profesori, au descoperit incredibilele aventuri ale Regelui Leu, savoare poveștilor lui Ion Creangă, au aflat despre Ivan Turbincă, drobul de sare care ar fi putut să cadă de pe cuptor, despre frumoasa prințesă care a dormit 100 de ani și despre toate peripețiile din Cartea Junglei. Copiii noștri adoră orice poveste despre animale, fie ele domestice sau sălbatice.

Copiii mai mari au lecturat texte cu tâlc, de mare succes bucurându-se Corăbioara de Vladimir Suteev, o poveste despre puterea imaginației, care încurajează exprimarea creativității, a prieteniei și cooperării, un text fluid însoțit de ilustrații, care evidențiază  faptul că din mâini pricepute şi minţi diferite , ajutându-ne unii pe alții  putem găsi soluții la problemele cu care ne confruntăm  și putem creea  multe lucruri folositoare.

Alți copii din școala noastră, pe lângă minunata povestioară pe care au ascultat-o și văzut-o au exersat și lecturarea orarului vizual iar unii au primit ecusoane reprezentative, au confecționat semne de carte ori au desenat și colorat personajele din poveștile pe care le-au citit.

Elevii au experimentat de asemenea actul de a împrumuta o carte de la biblioteca școlii dar și de la colegi, unii aducându-și de acasă cărțile preferate din care au citit și apoi le-au dat împrumut colegilor de clasă. În cadrul cabinetului de terapii specifice, prof psihopedagog Anca Cristina Cota a coordonat activități  de lecturare a  unor povesti terapeutice pe diferite teme adaptate vârstei si problemelor specifice elevilor cu CES- stimă de sine scăzută,  acceptarea necondiționată,  comunicarea și rolul ei .

O zi adaptată nouă

”Acest tip de activități este o practică obișnuită în centrele incluzive. Cadrele didactice de la CSEI nr 3 Reghin au profitat de această zi pentru a veni în completarea activităților terapeutice pe care ei le derulează în mod obișnuit. A fost o zi a lecturii adaptată elevilor nostri”, a declarat prof.  Codruța Recheșan – coordonatoarea Comisiei profesorilor de specialitate din școală.

”În calitate de coordonator al Comisiei diriginților, pot să spun că fiecare diriginte din școala noastră a inclus în planificări și activități dedicate lecturii. Dincolo de planificări,  știu că ei profită de fiecare ocazie pentru a le aminti elevilor despre importanța lecturii. Așadar o zi dedicată încurajării lecturii le-a oferit ocazia de a organiza activități interactive pentru copii, astfel încât cititul să fie o plăcere, o oportunitate de relaxare și dezvoltare a imaginației”, a spus prof. psihopedagog Oana Pașcu.

Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali , o muncă ce presupune printre altele și răbdare, perseverenţă, voinţă. Și acest lucru noi, cadrele didactice, îl experimentăm zi de zi.

Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi – o necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca şi familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii, încă înainte de învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia.

Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, ”o foame de carte”, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.

Lectura propriu-zisă nu începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Învăţătorul sau părintele trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul făcut de descifrarea acestor semne curioase şi pline de mister.

De-a lungul anilor am văzut că mulţi copii se luptă  timp îndelungat  cu lecturarea cursivă a unui text, rămânând în imposibilitatea de a savura propriile lecturi. În locul curiozităţii, apare efortul inhibant al descifrării semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi interesante. Totuși atunci când ei reușesc nimic nu le poate egala bucuria și această bucurie este singura care contează în acel moment.

Și să vă mai spun ceva:

Cine nu a văzut cum se bucură un copil cu dizabilități, ei bine …nu a văzut nimic!

Prof. psihopedagog Emese Ardelean, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.3, Reghin

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE