Denunț penal împotriva mai multor companii făcut de Dan Tănasă (AUR) Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1313 Vizualizări

Denunț penal împotriva mai multor companii făcut de Dan Tănasă (AUR)

Deputatul AUR de Mureş, Dan Tanasă, a depus la Ministerul Public un denunţ penal îndreptat împotriva companiilor de pe piaţa imunoglobulinelor sancţionate de către Consiliul Concurenţei cu amenzi în valoare totală de 353.393.694 de lei, aproximativ 71 de milioane de euro, informează pagina web a Camerei Deputaților.

La înaintarea denunţului, deputatul Dan Tanasă a afirmat: „Solicit să fie efectuate în cauză investigaţii prealabile după care să fie începută urmărirea penală urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva companiilor menţionate, persoane juridice cu sediul în state europene şi cu activitate comercială în România, precum şi împotriva angajaţilor şi adminsitratorilor direct implicaţi, care se vor stabili în cursul anchetei că sunt responsabili pentru săvârşirea infracţiunilor de: Înşelăciune prevăzută de articolul 244 din Codul Penal; Ucidere din culpă prevăzută de articolul 193 din Codul Penal”.

”Este inacceptabil modul în care au fost sacrificate vieţi umane”

Potrivit sursei citate, în urma investigaţiei declanşate în 2018, autoritatea de concurenţă a constatat că în perioada 2015-2018 cinci companii au adoptat o strategie coordonată, care a vizat limitarea şi chiar întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline, cu scopul de a exercita o presiune asupra autorităţilor de a suspenda taxa clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. În acest fel, companiile urmăreau să îşi creeze un avantaj comercial, respectiv ameliorarea marjelor de profit.

„Considerăm că faptele sesizate şi investigate de către Consiliul Concurenţei implică şi o latură penală, discutăm despre pierderea unor vieţi omeneşti prin culpa asumată de către aceste companii care au refuzat să furnizeze medicamentele vitale în condiţiile legii şi ale pieţei libere. Având în vedere faptele expuse, am depus un denunţ pentru începerea urmăririi penale şi tragerea la răspundere a persoanelor fizice şi juridice care au comis faptele denunţate. Este inacceptabil modul în care au fost sacrificate vieţi umane, în perioade de criză pentru profitul meschin al unor companii gigant din domeniul farmaceuticelor. Vom veghea la respectarea legii şi la protejarea cetăţenilor români în faţa acestor abuzuri!”, a subliniat deputatul Dan Tanasă.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE