9,5 milioane de lei pentru Aeroportul ”Transilvania” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 355 Vizualizări

9,5 milioane de lei pentru Aeroportul ”Transilvania”

Aleșii județeni au aprobat luni, 28 februarie, cu prilejul unei ședințe extraordinare de lucru, acordarea unui ajutor de stat pentru Aeroportul Internațional ”Transilvania” Târgu Mureș pe anul 2022, în cuantum de 5.585.000 de lei, din care 3.600.000 de lei în vederea acoperirii deficitului de finanţare înregistrat la activitatea de exploatare și 1.985.000 de lei în vederea acoperirii deficitului de capital pentru finanţarea investiţiilor aferente activităţii aeroportuare. Totodată, consilierii județeni au aprobat sumele pentru finanţarea activităţilor neeconomice aeronautice pe anul 2022, în cuantum de 4.005.000 de lei, din care 3.400.000 de lei în vederea acoperirii deficitului de finanţare pentru activitatea de funcţionare și 605.000 de lei în vederea acoperirii deficitului de capital pentru finanţarea investiţiilor aferente activităţilor neeconomice.

Potrivit Referatului de aprobare aferent proiectului de hotărâre, în proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2022, conducerea Aeroportului Internațional ”Transilvania” Târgu Mureș a prevăzut o creştere în anul 2022 a veniturilor totale cu 24% faţă de anul 2021, respectiv 14.295.000 de lei.

”Această creştere se datorează creşterii veniturilor proprii cu 86% în anul 2022 faţă de anul 2021 şi a transferurilor din bugetul local al Judeţului Mureş pentru susţinerea activităţilor neeconomice cu 57% în anul 2022 faţă de anul 2021. Creşterea veniturilor proprii a fost fundamentată pe creşterea numărului de pasageri îmbarcaţi de pe Aeroportul „Transilvania” Târgu Mureş în anul 2022 cu 95% faţă de anul 2021, respectiv de la 90.626 de pasageri îmbarcaţi în anul 2021 la 176.839 de pasageri îmbarcaţi în anul 2022. La fundamentarea creşterii numărului de pasageri în anul 2022, Regia a avut în vedere şi politicile bugetare adoptate de Consiliul Judeţean Mureş prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş 118/29 iulie 2021 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității operatorilor aerieni în contextul crizei economice generate de epidemia de coronavirus COVID-19”, a precizat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

Totodată, președintele Consiliului Județean Mureș a subliniat că pentru anul 2022, Regia a estimat cheltuieli totale în cuantum de 13.631.000 de lei, respectiv o creştere cu 19% faţă de anul 2021.

”Cea mai mare creştere se înregistrează la cheltuielile cu bunuri şi servicii, datorată creşterii indicelui mediu al preţurilor de consum (108,19%) şi al creşterii costurilor cu energia şi apă de 2,27 ori în anul 2022 faţă de anul 2021. De asemenea, Regia a estimat o creştere a cheltuielilor de personal cu 30% în anul 2022 faţă de anul 2021, cu respectarea prevederilor Legii nr.317/2021 Legea Bugetului de stat pe anul 2022. Rezultatul brut (profit – n.r.) estimat a fi realizat în anul 2022 de regie este în cuantum de 664.000 de lei, respectiv o rată a profitului de 5,5% din cifra de afaceri”, a menționat Péter Ferenc.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE