Sancțiunile UE împotriva Băncii Centrale a Rusiei au intrat în vigoare Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 75 Vizualizări

Sancțiunile UE împotriva Băncii Centrale a Rusiei au intrat în vigoare

Sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană împotriva Băncii Centrale a Rusiei au intrat în vigoare la primele ore, după publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE.

Sancţiunile includ o interdicţie asupra tranzacţiilor cu instituţia rusă, potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De asemenea, toate activele Băncii Centrale a Rusiei vor fi îngheţate, într-o încercare de a bloca finanţarea operaţiunii militare lansate de preşedintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Șeful diplomaţiei europene Josep Borrell anunţase că miniştrii europeni de externe au convenit, de comun acord cu statele membre G7, să blocheze tranzacţiile Băncii Centrale a Rusiei.

Sancţiunile europene, combinate cu cele ale partenerilor din G7, înseamnă că aproximativ jumătate din rezervele financiare ale Băncii Centrale a Rusiei vor fi îngheţate, a explicat Borrell.

Potrivit unor experţi, Rusia nu va mai putea să-şi folosească titlurile de valoare în monedă străină pentru a stabiliza cursul rublei ruseşti.

Josep Borrell a precizat că nu toate rezervele Băncii Centrale ruse pot fi blocate, întrucât nu toate se află în state occidentale. UE nu poate bloca rezervele din Moscova sau din China, de exemplu, Rusia sporindu-şi rezervele din ţări unde ele nu pot fi blocate.

Uniunea Europeană intenţionează să impună şi alte sancţiuni, împotriva Belarusului şi unor oligarhi, oameni de afaceri şi politicieni ruşi.

(E.T.)

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE