Gest de suflet pentru Asociația ”Zori Kids” Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1068 Vizualizări

Gest de suflet pentru Asociația ”Zori Kids”

În aceste zile în care liniștea este extrem de puternic tulburată de evenimentele din Ucraina, oameni cu suflet mare dau dovadă de solidaritate față de cei aflați în nevoie. Așa se face că Altețea Sa, Prințul Dimitrie Sturdza, Heinz Peter Schuller și Horațiu Nicolau, managerul Companiei Herlitz România, au decis să vină în sprijinul unor asociații și unități de învățământ din Reghin grație unei donații de rechizite și produse de papetărie.

„În aceste vremuri tulburi, este foarte important să strângem rândurile, să ne gândim și la cei nevoiași din țara noastră. Sunt foarte multe astfel de persoane, victimele sistemului social defectuos, poate cel mai defectuos din toată Europa, de departe cel mai slab din Uniunea Europeană. Spre bucuria noastră, mai există și la noi în țară oameni extrem de corecți, de sufletiști, nu foarte mulți dar există, care s-au gândit să-i ajute și pe cei care nu primesc ajutor din altă parte. Important este ca toți să fie conștienți că trebuie să strângem rândurile, să fim uniți și să ne gândim și la cei care sunt fără apărare”, a declarat Altețea Sa, Prințul Dimitrie Sturdza.

Printre cei impicați în actul de donație se numără și Heinz Peter Schuller, reprezentantul Fundației Reghina Maria. „După această vreme îndelungată de pandemie, am zis să mai fac un act de donație. M-am gândit la partea care mi-e foarte aproape, respectiv copiii cu nevoi speciale pe care părinții încearcă să-i ridice la nivelul celorlalți. Așa se face că m-am întâlnit cu Altețea Sa, Prințul Dimitrie Sturdza care a decis să se implice în acest gest de a dona obiecte de papetărie copiilor cu probleme. Un sprijin substanțial am primit și din partea domnului Horațiu Nicolau, managerul Herlitz România, care a suplimentat bugetul destinat acestei donații. Primii beneficiari au fost cei din cadrul Asociației Zori Kids din Reghin, după care a urmat și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 3 Reghin și Școala Gimnazială Nr. 4 din Reghin”, a precizat Heinz Peter Schuller.

Donație către Asociația ”Zori Kids”

Primul popas al donației facilitate de Altețea Sa Prințul Dimitrie Sturdza, Heinz Peter Schuller și Horațiu Nicola a fost ”Zori Kids” din Reghin, asociație înființată în anul 2019 de psiholog-terapeutul Alina Farkas. Scopul asociației este de a crea un cadru de sprijin și acceptare a copiilor cu nevoi speciale și a părinților acestora. Pe lângă sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale la sediul din Reghin (Bulevardul Unirii nr. 68/A), reprezentanții ”Zori Kids” au în plan un centru nou care să corespundă unui set complet de terapii destinate celor cu nevoi speciale.

„Este extrem de binevenită această donație prin care am primit rechizite și produse de papetărie, fapt pentru care mulțumim celor care au făcut posibil acest ajutor oferit. Dorința noastră cea mare este să deschidem un centru mai mare unde fiecare copilaș va putea beneficia de toate terapiile. Acest centru va avea mult mai multe camere, posibilități de terapie prin călărie, piscină și toate facilitățile necesare pentru a avea o evoluție la acești copii și pentru ai ajuta în recuperarea lor. Acest centru va fi aproape de Reghin, în zona localității Solovăstru. Avem deja achiziționat terenul, așteptăm avizele și sperăm să demarăm cât mai repede construcția. Pe viitor dorim să avem și o parte de grădiniță, școală, prin care să-i putem ajuta mult mai mult pe acești copii în educarea lor. La centrul care îl avem în prezent avem peste 70 de copii, de care se îngrijesc un număr de șapte angajați. Sperăm ca toți oamenii care doresc să ne ajute să se alăture cauzei noastre”, a declarat Alina Cristina Farkas, președintele Asociației ”Zori Kids”.

Modalități de sprijin

Cei care doresc să sprijine demersul celor de la ”Zori Kids” au al dispoziție un cont special: RO82BTRLRONCRT0518566001, la care se adaugă formularul 230 prin care orice orice firmă care dorește ajute o poate face prin redirecționarea impozitului pe venit. Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul www.zorikids.ro sau pe pagina de Facebook Zori Kids. „Așteptăm cât mai multă lume să afle despre campania noastră prin intermediul site-ului și paginii de Facebook Zori Kids. Donațiile nu se limitează doar cele sub formă de bani sau donarea impozitului pe venit prin intermediul formularului 230, acceptăm și donații sub formă de materiale de construcții. Acest centru nou se află în faza de autorizare. Va fi o clădire pe două nivele, cu toate condițiile necesare, inclusiv lift pentru cei aflați în cărucior sau copilași care nu se pot deplasa. Fondurile necesare acestui centru, pe lângă donații, sunt exclusiv asigurate din surse proprii. Practic, tot ce strângem este pentru acest centru pe care încercăm să-l ridicăm, să-l facem funcțional și până la urmă vom reuși”, a subliniat Nicolae Fola, vicepreședinte al Asociației ”Zori Kids”.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE