VIDEO: Alături de voluntarii mureșeni, alături de ucrainienii de la Sighet

Liga Studenților la Sighet pentru a două oară

Voluntarii de la Liga Studenților Târgu Mureș, au ajuns marți 1 martie, la Sighetu Marmației încărcați cu două mașini utilitare pline de provizii, și medicamente. Prima oprire a fost la Restaurantul Social Kis Pipa unde Ofelia Godșar , manager al Asociației Sociale Marmația ne-a întâmpinat cu căldură. În restaurantul pe care îl manageria, familii de ucraineni mâncau meniul zilei: „De vineri de când a început nebunia am fost cu meniuri la vamă și acum livrăm meniuri refugiaților, au posibilitatea să vină să mănânce aici sau distribuim în locațiile unde sunt cazați. Avem un centru de colectare cu donații pe care de asemenea le distribuim, ei știu deja de noi și vin și ne spun ce necesități au. Donații vin la noi din toată țara, Cluj, Târgu Mureș, Mediaș, Baia Mare, din străinătate am primit prin Liga Organizației Drepturilor Omului”a spus Ofelia Godșar. De asemenea, se discută la nivelul orașului Sighetu Marmației ca una dintre sălile Restaurantului Social Kis Pipa să fie transformate într-un centru de corespondență online pentru refugiații care nu mai dispun de telefoane sau care doresc să comunice cu cei rămași în Ucraina prin intermediul internetului. Din acest punct de vedere, la granița Sighet, mai mulți voluntari împărțeau cartele telefonice din toate rețelele, pentru a oferi ocazia celor care vin, să vorbească cu familiile lor.

În încercarea de a dărâma bariera lingvistică

După ce voluntarii au descărcat resursele necesare restaurantului pentru realizarea meniurilor calde, ne-am îndreptat către Sala Polivalentă unde peste 20 de voluntari sortau proviziile aduse de toți cei care doresc să ajute. În acest timp, Sorin Rednic, secretarul general al Municipiului Sighetul Marmației, după zile întregi de alergătură, era pornit în căutarea unei tastaturi de calculator cu alfabetul chirilic, pentru a putea redacta documente de transfer către ucraina.
„Uneori ne împotmolim în detalii și astea ne țin în loc, dar mergem mai departe”, a adăugat el. Oamenii din Sighetul Marmației s-au mobilizat de joi, din prima zi a asaltului rusesc asupra Ucrainei. La Sala Polivalentă s-a organizat un centru de primire cu triaj unde se sortează „Lucrurile primite sunt și alimente perisabile pe care nu le putem refuza pentru că totuși, și dincolo sunt grădinițe unde nu că nu ar avea de unde să mănânce copiii dar fluxurile de aprovizionare sunt întrerupte. E o țară aflată în război”, a mai adăugat Sorin Rednic. Voluntarii care sortează proviziile sunt ori adolescenți, ori funcționari publici sau chiar medici, și în general oricine dorește să contribuie cu o mână de ajutor. De la Sala Polivalentă pornesc camioane încărcate cu provizii pentru cei care au rămas prinși între zidurile orașului, civili, soldați, oameni adăpostiți în buncăre. De sâmbătă începând, se trimit aceste transporturi în funcție de cum reușesc autoritățile ucrainene să distribuie aceste provizii în contextul tensionat în care se află. De asemenea, din donațiile primite se reface stocul pensiunilor care adăpostesc refugiați și care au rămas fără resurse.

„Toți ne rugăm pentru Ucraina”

Tot la Sala Polivalentă, lângă ușa de la intrare pe dreapta, alături de câțiva voluntari vorbitori de limba engleză o tânără doamnă doctor din Ucraina, îmbrăcată cu haina medicală a unui coleg din Sighet. „A venit cu copilul de mână și îmbrăcată subțire, i-am dat noi geaca asta că e subțirică și îngheța de frig”, a mai spus Sorin Rednic. M-am apropiat cu emoție și teamă să nu deranjez sufletul și mintea doctoriței care lucra cu mainile printre cutii și cu gândurile peste graniță. „Bună ziua!”, am zis eu fără curaj…„Cum sunteți? Ce faceți aici?” Iryna Keshekayovych s-a întors zâmbind cald și mi-a vorbit despre cum a venit cu copilul ei în România ca să se ocupe de sortarea proviziilor pentru oamenii ei de peste Siret. Cu mare grijă atingea toate produsele. Când a ajuns la Sala Polivalentă și a văzut tot ce s-a adunat, a izbucnit în plâns, nu-i venea să creadă ochilor. „Sunt impresionată de ajutorul pe care românii ni-l oferă și am văzut câte medicamente, haine, produse de-ale lor le dăruiesc cu iubire către Ucraina”. Iryna coordonează echipele de voluntari care sortează lucruri esențiale pentru a le transporta soldaților din linia întâi, atât celor cu pregătire militară cât și celor care nu și-au părăsit țara și au luat arma în mână fără să știe ce îi așteaptă. Am îndrăznit apoi să o întreb dacă familia ei este bine. „Prietenii mei apropiați sunt în Kiev, Odesa în diferite locuri unde situația e gravă, dar copilul meu e cu mine în siguranță. Toți ne rugăm pentru Ucraina.”, a mai spus apoi am plecat împăcată. I-am spus că și eu mă rog în fiecare seară pentru Ucraina.

Nu se doarme în Ucraina dar nici la Sighet

Echipa de voluntari s-a îndreptat apoi către graniță. Erau pregătiți să aducă persoane refugiate în Târgu Mureș. Duminică în ziua de 27 februarie, Horia Grigoraș și colegii lui au ajutat 3 persoane ajunse la graniță care aveau nevoie de transport și cazare. Am ajuns la graniță. Aș vrea să spun că eram pregătită emoțional pentru ce am văzut, dar voi recunoaște doar că m-am ținut tare. Am mers cu Horia Grigoraș, Alexa Zosim vorbitoare de limba rusă, și Ilie Ciobanu, vorbitor de limba rusă și ucraineană, ambii studenți la Târgu Mureș. Într-un spațiu mic erau așezate corturi cu diferite atribuții. Mobilizarea este impresionantă. De la funcționari publici la preoți în haine bisericești cu ecuson de „voluntar”, la cercetași „gata oricând” să ofere o mână de ajutor, pensionari care împărțeau ceai cald și ceva de mâncare, totul oferit din generozitate și empatie. În timp ce familii cu copii, bărbați în vârstă, tineri fereau privirea când încercam să le transmit toate sentimentele bune care treceau prin mine în acele momente, aud în dreapta mea: „Vin acasă cu două persoane, Viorele!”, două prietene regăsite la graniță își spun una alteia: „o sa fie bine, deja simt că o să fie bine” iar un coleg îmi spune: „vezi polițistul ăsta de la Poliția Locală? E în a treia zi consecutiv, era și duminică, atunci când am venit noi prima dată” și probabil că nici nu dormise de trei zile. Nu se doarme în Ucraina dar nici la Sighet. Cu toate că majoritatea persoanelor care vin acum în România sunt în trecere, poate unii au posibilități materiale, vin cu mașini care costă mai mult sau mai puțin, războiul i-a fugărit afară din casele lor. Autoritățile locale se așteaptă la un val mai mare de persoane să intre prin vama de la Sighet, oameni care chiar nu mai au nimic și vor săruta glia românească cu lacrimi. Atunci va trebui ca românii să nu își piardă inițiativa și dorința de a ajuta.
Există voluntari din toate domeniile, inclusiv translatori. Am aflat că majoritatea celor care vorbesc limba rusă refuză să comunice pe limba celor care i-au asuprit: „ei fug de ruși, dacă le vorbești în rusă, nu răspund din principiu”, spune un reprezentant al Serviciului de Ajutor Maltez în România, care și el e la graniță de când a început totul. În ochii lui se vede că dacă ar putea să facă mai mult, nu s-ar gândi de două ori.

„Mereu am simțit că cineva are nevoie de mine”

E nevoie de ajutor în fiecare zi, drept urmare, patru dintre colegii voluntari de la Liga studenților vor ajunge la Sighet în weekendul 4-6 martie ca să ajute autoritățile locale și refugiații. Unii dintre ei, cum este Horia Grigoras, și-au contramandat evenimente și activități pentru că nu pot să stea deoparte.
Întrebați ce îi motivează, Ilie Ciobanu și Codrin Dumitraș au început cu o pauză. Și-au adunat gândurile. Ce să răspunzi la o astfel de întrebare? „Eu sunt conștient că weekendul ăsta când mă duc la graniță e posibil ca situația să se înrăutățească și e posibil să fie un conflict militar aproape de noi. Poate să pară o aroganță dar cred că spiritul civic pe de o parte și simțul ăsta că cineva are nevoie de tine. Eu am o soră mai mică și diferența dintre noi e de 12 ani…mereu am simțit că cineva are nevoie de mine. Am mulți cunoscuți din Ucraina, eu fiind din Republica Moldova. Acum țin legătura cu ei mai mult, îi întreb cum mai e situația. Am două mâini, două picioare, pot să ajut. M-am gândit și la o eventuală chestie…conflictul e lângă Republica Moldova, acolo sunt părinții mei, sora mea, familia mea și mă gândesc că poate dacă ajut eu cândva vor fi ajutați și ai mei dacă vor avea nevoie”, spune Ilie senin.
Codrin spune că mândria lui îi spune că trebuie să facă cineva și asta, să ajute. „La fel de bine puteam să rămân sau să mă uit sau să dau indicații”.

Două codițe și un zâmbet

Alături de tatăl ei, Antonia aștepta la hotar, sărind pe piciorușele înghețate, orice mămică, bunică, bunic, fetiță sau băiețel, pentru a oferi o lalea galbenă cu fundiță albastră, simbol de susținere pentru poporul ucrainean. „Antonia a venit cu flori ca să mai înveselească lumea”, spune tatăl ei. În spiritul zilelor tragice care ne învăluie, lalelele Antoniei, voluntarii tineri, pensionari, funcționari, preoți, polițiști, pompieri, medici, oamenii simpli care așteaptă cu mașina deschisă persoane pe care să le transporte unde au nevoie, demonstrează că în ciuda vremurilor potrivnice, oamenii se iubesc și sar în ajutor, uniți de un dușman comun.
Mălina MORARU