Home / Reghin / Reghin: Șofer fără permis auto urmărit de Poliția Rutieră

Reghin: Șofer fără permis auto urmărit de Poliția Rutieră

Distribuie

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Reghin au efectuat miercuri, 2 martie, semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care circula pe strada Iernuțeni, din Reghin.

”Având în vedere că acesta nu s-a conformat solicitării, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, care, la scurt timp, au reușit să îl oprească. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit identitatea acestuia, fiind vorba de un bărbat, de 32 de ani, din Reghin. De asemenea, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin”,a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ședință extraordinară ”de îndată” la Consiliul Județean Mureș

Distribuie                                          DISPOZIŢIA NR.102   din 28 martie 2024 privind convocarea, de îndată, a Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.