Cățelul la psiholog, cu Codruța Sărmășan Interviu
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 726 Vizualizări

Cățelul la psiholog, cu Codruța Sărmășan

Să vorbim despre reabilitarea câinilor cu devieri de comportament. Da, pentru că nu doar oamenii pot suferi de fobii, anxietăţi sau depresii, ci şi animalele. Dacă au un câine cu comportament agresiv, oamenii cred că acesta nu se poate schimba, că au făcut o alegere greșită, îi îngrădesc libertatea, îl leagă în lanț sau renunță la el. Frica de aspirator, frica de petarde, frica de tunete sau teama că e părăsit atunci când pleacă stăpnânul de acasă, toate se pot trata cu răbdare, iar rezultatele nu întârzie să apară. Codruța Sărmășan, psiholog specializat în comportament canin, descifrează pentru Zi de zi modul în care gândesc şi reacţionează cei mai buni prieteni ai omului.

Reporter: Pentru început, să îmi spui câteva cuvinte despre tine.

Codruța Sărmășan: Iubesc animalele de când mă știu și visul meu era să lucrez cu animale, dar nu mă regăseam în niciuna din opțiunile disponibile. Alegerea obișnuită pentru iubitorii de animale era medicina veterinară, dar nu mă vedeam făcând asta și încercam să caut alternative pentru a mă implica. Am făcut voluntariat în diferite organizații dar tot nu eram satisfăcută. Din situațiile și problemele cu care mă confruntam când încercam să ajut sau să “salvez” animale, mi-am dat seama că problema pleacă de la oameni și că doar educația ar mai putea schimba ceva.

Reporter: Cine te-a ajutat să te hotărăști în această direcție?

C.S.: Cumva mi-am găsit drumul când am studiat psihologia la Cluj, și am avut un opțional care se numea “Psihologie Animală”. Atunci s-a produs click-ul aș putea spune, și i se datorează în mare parte Alinei Rusu, care ne-a predat această materie cu pasiune și cu drag. Alina este o personalitate destul de cunoscută și apreciată atât în țară, cât și în afară, pentru contribuțiile sale în domeniu, dar despre ea aș putea să vă povestesc o zi întreagă, pentru că este un personaj aparte și este foarte greu să o descrii în câteva cuvinte, la cât de multe lucruri face. activitatea ei și-a lăsat amprenta și mi-a dat curaj să explorez un domeniu despre care nu se știa mai nimic la noi în țară.

Câțiva ani mai târziu, Alina Rusu alături de câțiva colegi pasionați, lansează primul program de studii masterale de acest gen din România (și printre puținele din Europa). Programul se numește Ethology and Human-Animal Interaction, este în limba engleză și s-ar traduce “Etologie și Interacțiune Om-Animal”, simplu spus: știința comportamentului și interacțiune om-animal. Masteratul este organizat în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca. Bonus, avem profesori faini și diferiți invitați care împărtășesc cu noi experiențele din teren și cunoștințele adunate. Deci pot să spun că sunt recunoscătoare că am parte de “dascăli ca afară” și de oportunități.

Reporter: Ce este ERA Pets?

C.S.: Tot în 2021 s-a materializat și proiectul ERA Pets, un proiect care și-a adaptat misiunea la nevoile actuale din jurul nostru. Inițial am vrut să ajutăm asociațiile locale, dar după câteva luni am decis să lucrăm direct cu oamenii din comunitatea noastră și să facem ce nu mai face nimeni: să educăm, să prevenim, să construim relații benefice între oameni și animale, din care toți să aibă de câștigat.

Reporter: Cum se desfășoară activitatea, practic?

C.S.: Avem acces la informații de calitate și actuale, și ar fi păcat să nu le folosim să schimbăm lumea din jurul nostru. Lucrăm cu căței cu probleme de comportament, dar de fapt munca o facem cu oamenii care au grijă de ei. Tot ce facem se aplică și la pisici, pentru că noi adresăm de fapt nevoile normale ale animalelor, care au nevoie să fie exprimate, nevoia de a roade, lătra, de explorare și multe altele. Fiecare animal are nevoie de stimulare fizică și mentală pentru a avea o viață bună, și să nu uităm de hrana de calitate. Noi practic luăm aceste nevoi și le dăm direcția compatibilă cu stilul de viață al oamenilor.

În plus, organizăm diferite evenimente pentru promovarea interacțiunilor pozitive dintre oameni și animale, programe în care copiii citesc pentru căței, și multe alte activități interesante pe care urmează să le anunțăm pe pagina noastră. Pentru a ne putea susține activitatea, avem un butic cu articole pentru animale de companie, pe care le oferim în schimbul unor donații minime recomandate.

Reporter: Care este diferența dintre dresor si psiholog canin?

C.S: De obicei, dresorul lucrează doar cu câinele pentru a învăța/ dezvăța anumite comportamente, în funcție de ce dorește stăpânul. Totuși, în ultimii ani se poate vedea o abordare diferită și mai complexă din partea multor dresori pasionați, care lucrează cu stăpânii și sunt pun accentul pe construirea unei relații între câine și om.

În opinia mea, linia dintre dresor și psiholog canin ar trebui să fie destul de fină, pentru că este importantă identificarea cauzelor comportamentului și adresarea nevoilor animalelor, într-un mod cât mai uman și în același timp practic.

Reporter: Putem remedia problemele de comportament ale unui adult?

C.S: Categoric da. Totul ține de om și de cum abordează acesta problema. Noi am avut recent un caz: Buksi – câine ținut 8 ani pe lanț, cu probleme de agresivitate. După 2 luni de lucru mai intens, stăpânii au reușit să iasă cu el pe stradă la plimbare, să îi pună lesa fără să le fie frică, merg chiar și la cafenea împreună. E incredibil cât pot progresa când există încredere.

Reporter: De ce ajung câinii la psiholog?

C.S: De obicei oamenii apelează la un psiholog canin pentru rezolvarea unor probleme de comportament (comportamente distructive, ros, lătrat, câinele nu vine când este chemat, nu ascultă, etc.). De cele mai multe ori, acestea apar pentru că nevoile normale, fiziologice ale animalelor nu sunt satisfăcute iar acestea ajung să și le satisfacă singure prin diferite comportamente nedorite. Aceste comportamente se pot rezolva destul de simplu o dată ce este înțeleasă cauza (de ex. anxietate, lipsa stimulării mentale). O dată ce ai înțeles cauza comportamentului și lucrezi cu asta, totul ține de exerciții și rutină. Toată treaba o face stăpânul împreună cu câinele, cu ajutorul dresorului/ psihologului.

Reporter: De cate ședințe are nevoie un cățel pentru a ajunge la rezultatele dorite?

C.S: Nu există un anumit număr de ședințe, diferă de la un caz la altul și ne adaptăm mereu în funcție de context. Am avut căței cu care am lucrat 2 săptămâni și cu alții 2 luni, depinde de situație și de ce face stăpânul acasă, cum menține rutina și exercițiile oferite. Dar nu e ca și cum lucrezi o perioadă cu un dresor și după munca se termină. Este un proces continuu, pentru că personalitatea câinelui evoluează, contextul se schimbă și viața omului se schimbă în timp. Poate pare complicat la început, dar o dată ce îți dai seama cum poți integra exercițiile și rutina în viața de zi cu zi, devine ceva firesc și natural. Plus că noi încercăm să structurăm exercițiile, în așa fel încât să fie amuzant și distractiv și să ne facă plăcere și nouă, și cățelului să lucrăm împreună.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE