Problemele municipiului Reghin, în atenția consilierului Stelian Doru Cătană Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 698 Vizualizări

Problemele municipiului Reghin, în atenția consilierului Stelian Doru Cătană

Infrastructura rutieră la nivelul municipiului Reghin este una deloc aerisită, aspect care îngreunează traficul.  Tot așteptăm după centură, dar până atunci trebuiesc găsite anumite soluții, despre care  ne-a vorbit avocatul Stelian Doru Cătană, consilier PNL .

.Av. Stelian Doru Cătană

Reporter: Reghinul este un oraș care, cu greu mai răzbate traficului. Cum vedeți această situație?

Av. Stelian Doru Cătană: Din păcate, municipiul Reghin se confruntă cu această problemă a infrastructurii rutiere, în sensul în care nu avem niște culoare de eliberare și degajare a traficului, nu avem acea șosea de centură despre care s-a tot vorbit de atâta timp și care încă nu este în lucru. La toate acestea se adaugă anumite lucrări de reparați care ar trebui făcute,  cum e cazul podului peste Canalul Morii de pe strada Pomilor, din zona Texas. Ar trebui să facem demersurile legale la Apele Române care să ne permită să mai facem încă două poduri peste Mureșul mare, peste Mureșul mic, în așa fel încât oamenii din zona Iernuțeni și cei cei din zona Unirii să poată să evite zonele aglomerate.

Cu privire la străzile care sunt în lucru în momentul de față, trebuie avut grijă și de o rânduială. În momentul în care te apuci să deschizi un șantier de lucru, să ai tot timpul variante, în așa fel încât oamenii să simtă tot mai puțin aglomerația. Avem acum exemplul de pe strada Iernuțeni, în apropierea giratoriului de la Mol, unde, datorită unor defecțiuni la rețeaua de apă, s-a renunțat la un sens de mers, lucru care îngreunează extrem de mult traficul de pe strada Râului și  nu numai. Chiar în cursul dimineții de vineri, 4 martie, mi s-a adus la cunoștință faptul că vibrează foarte tare casele adiacente străzii Râului, chiar există crăpături la case, în condițiile în care drumul nu este pregătit pentru un astfel de trafic încărcat și greu.

De asemenea,  avem ruta ocolitoare în ce privește centrul orașului, strada deasupra spitalului care merge spre intersecția străzilor Coșbuc cu Pictor Grigorescu, drum care poate fi folosit, unde circulația se poate dirija în așa fel o parte din cei care își duc cu mașina copii la școli să poată să vină mai ușor în centru.

Tot legat de trafic, în ce privește aducerea copiilor la școală, străzile unde sunt unități de învățământ, și aici mă refer la cele trei licee existente în oraș, nu au prevăzute un loc, un refugiu, un squar  unde să poți opri cu mașina pentru ca elevul să poată coborî din mașină. Deși avem în aceste zone trotuare foarte largi, atât la Liceul ”Petru Maior cât și la ”Ioan Bojor”  unde există posibilitatea să   amenajăm aceste locuri unde să poți parca, din păcate nu se face nimic. De asemenea, o problemă o avem pe strada Spitalului, sunt mașini parcate care îngreunează traficul. Ar trebui și aici redimensionat trotuarul, în condițiile în care aici trec foarte des ambulanțele, nemaivorbind de faptul că aici avem și Gimnaziul „Alexandru Ceușianu” unde , când ies copiii de la școală de produce o aglomerație în ce privește traficul.

Sunt probleme în ce privește accesul la anumite proprietăți din oraș  datorită acestei infrastructurii care nu este pusă la punct. Sunt oameni care, la fel ca toți ceilalți plătesc taxe și impozite, iar în situații de incendiu, sau prim ajutor la ambulanță, ar ajunge să aibă pagube mult mai mari, nu din vina lor ci din vina noastră ca și administrație publică locală.

Avem de asemenea o problemă foarte mare, în momentul în care ies oamenii de la muncă din zona industrială și care doresc să vină către centru, din cauza faptul că zona din fața Kaufland și cea de lângă podul peste Mureș nu este bine realizată din punct de vedere al circulației. Avem acele cozi infernale cunoscute de toți șoferii din Reghin. Pe lângă asta, se adaugă și condițiile extrem de proaste în ce privește starea drumurilor. Vrei să treci calea ferată în zona Alpina,  efectiv îți rupi mașina în două, la ce gropi sunt, precum denivelările din curba de pe Axente Sever. Pe lângă faptul că orașul e sufocat din cauza traficului, avem parte și de o stare foarte proastă a drumurilor.

Rep.: De la drumuri, trecem la o altă mare problemă a locuitorilor, poate cea mai grea din ultima vreme, costurile la utilități, cu precădere în ce privește curentul și gazul.

Av. S.D.C.: Din păcate, vizavi de acest aspect, suntem la mâna unor societăți comerciale și la mâna unor persoane care, cu siguranță își doresc să obțină profit cât mai mare. Statul român, prin anumite instituții a încercat să ne protejeze într-un fel sau altul, dar cu toate acestea, am ajuns în ultimele luni să avem facturi duble, dacă nu chiar triple față de aceiași perioadă a anului trecut. Am ridicat această problemă și la nivel de Consiliu Local . Mă refer aici la situația școlilor unde învață copiii noștri și unde, din banii bugetați pentru aceste aspecte legate de costurile la energie și gaz, nu vom putea să ajungem să plătim până în mai facturile care sunt. De asemenea, înțeleg greutatea celor care au posibilități financiare reduse, cum  din salarul lor, uneori la nivelul minim pe economie, să poată plăti aceste utilități.

Rep.: Cum s-ar putea implica administrația locală în această chestiune?

Av. S. D. C.: Am găsit o soluție în ce privește acest aspect. Avem locuitorii de pe strada Dealul Brezii, zonă a Reghinului unde nu există rețea de gaz. Ceea ce am gândit eu pentru această zonă a Reghinului cred că ar fi valabilă pentru toți locuitorii care stau la casă. Noi ca și primărie, avem nenumărate hectare de pădure. An de an, ca și consilieri locali votăm exploatarea și vânzarea de masă lemnoasă prin licitație către diferiți terți, prin care se încasează anual niște bani. Am adus la cunoștința inclusiv a domnului primar faptul că ar fi benefic pentru cetățenii orașului Reghin ca noi, să stopăm la sursă 20 % din cantitatea de lemn de foc exploatată, să o stocăm, urmând să punem la dispoziția cetățenilor acel material lemnos la un preț rezonabil. Există două variante deloc plăcute la momentul de față, ori lași să mergă gazul, care te nenorocește efectiv, nu ști ce factură îți poate veni, ori cumperi lemn de la cine știe ce persoane, fără acte. Ori noi, ca și primărie, putem să oferi populației o stabilitate prin vânzarea în condiții avantajoase a lemnulului către populație.

Rep.: Dar pentru cei care nu locuiesc la casă?

Av. S. D. C.. Noi ca și primărie am putea să accesăm fonduri europene prin care să acoperim toate unitățile de învățământ pe care noi le avem în proprietate cu panouri solare  achiziționate pe baza proiectelor care vizează acest domeniu. Energia care va fi produsă prin aceste panouri va fi gratuită pentru noi, în sensul în care nu va implica costuri, fapt care ne va putea ajuta să subvenționăm anumite lucruri. La momentul de față Primăria Reghin subvenționează  transportul în comun, colectarea de deșeuri. Noi plătim aceste lucruri pentru cetățeni, și de ce nu s-ar găsi o soluție și în ce privește energia sau gazul. Dacă sunt persoane care se încadrează din punct de vedere legal nu văd de ce nu am subvenționa prețul la energie sau gaz pentru pensionari sau alte categorii defavorizate.

Rep.. De la problemele cu drumurile și costurile la energie, trecem la un aspect mult mai plăcut, specific primăverii, și anume ziua de 8 Martie.

Av. S. D. C.: Luna martie este una extrem de frumoasă și încărcată din toate punctele de vedere. Este lună în care natura reînvie, la fel ca și speranța care o avem cu toții în mai bine. Ne-am bucurat de acest minunat sentiment, fapt pentru care, alături de colegii liberali am împărțit flori și mărțișoare femeilor din Reghin cu ocazia zilei de 1 Martie. De asemenea, martie este luna în care celebrăm cea mai minunată ființă.  Ziua de 8 Martie este ziua în care ne gândim la ce avem mai scump pe lume, la mama, la cea care ne-a dat viață și ne-a crescut și educat. Orice vârstă am avea, indiferent ce funcție am avea, mama reprezintă cel mai senzațional lucru de pe pământ. De aceea, cu prilejul acestei minunate zile, doresc să transmit tuturor femeilor, tuturor mamelor și tuturor ființelor dragi, un sincer și călduros La Mulți ani și multă sănătate. Sper ca această primăvară se le aducă acea căldură și bucurie  în suflet în așa fel încât să uite de grijile de care tocmai am vorbit la începutul acestui interviu.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE