Home / Stiri din vecinatatea Romaniei / Operațiunea rusă, sub aștepătări

Operațiunea rusă, sub aștepătări

Distribuie

Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat că operaţiunea din Ucraina nu se desfăşoară pe cât de repede ar fi dorit Kremlinul, aceasta fiind cea mai importantă recunoaştere publică de până acum a Moscovei că lucrurile nu se derulează conform planului său.

În timpul unei slujbe religioase oficiate duminică de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, şeful Gărzii Naţionale a Federaţiei Ruse, Viktor Zolotov, a pus faptul că operaţiunea rusă se desfăşoară mai încet decât era aşteptat pe seama forţelor ucrainene de extremă dreapta, o acuzaţie formulată în repetate rânduri de oficialii ruşi.

Afirmaţiile lui Zolotov par să fie în contradicţie cu o declaraţie de vineri a ministrului rus al apărării Serghei Şoigu, care i-a spus lui Vladimir Putin că „totul se derulează conform planului”.

SUA şi aliaţii lor europeni consideră invazia declanşată de Putin o cotropire de teritorii în stil imperialist care a fost până acum prost executată din cauza faptului că Moscova a subestimat rezistenţa ucrainenilor şi hotărârea Occidentului de a sancţiona Rusia.

Reuters

( www.agerpres.ro )

Foto: www.hotnews.ro


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Preparat culinar interzis de Regele Charles

Distribuie Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.