9 centre de autorecenzare asistată în Târgu Mureș Administrație
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 1860 Vizualizări

9 centre de autorecenzare asistată în Târgu Mureș

Recensământul din România se desfășoară în intervalul martie-iulie 2022. Noutatea este că, față de celelalte dăți, anul acesta populația are posibilitatea de a se autorecenza, online. Perioada autorcenzării este 14 martie – 15 mai 2022 și se realizează prin platforma www.recensamantromania.ro. Prima etapă a recensământului persoanelor și gospodăriilor, cea de autorecenzare a populației, presupune completarea unui formular online, și a început luni 14 martie la orele 00:01 pentru platforma online.

În acest sens, primarul orașului Târgu Mureș, Soós Zoltán, viceprimarul Portik Vilmos, Gáspár Botond, coordonator recensământ Târgu Mureș și Ioan Matei, conducătorul Direcției Județene de Statistică Mureș au susținut luni, 14 martie de la ora 9:00 o conferință de presă în care au prezentat modul în care târgumureșenii se pot autorecenza.

„ În ultimele săptămâni și nu numai am avut multe întâlniri de organizare pentru recensământul din acest an care este foarte important pentru viața orașului. Este un inventar care arată în ce direcție mergem: suntem în număr crescător sau descrescător? Orașul este în continuă schimbare iar unul dintre cei mai importanți piloni pe care se bazează dezvoltarea orașului sunt tocmai datele concrete, colectate cu ocazia acestui recensământ. Pregătim o campanie intensă de promovare a acestor prime două luni de activitate și am cerut tuturor direcțiilor implicate să ne pună la dispoziția grupului de lucru tot ceea ce au nevoie pentru a asigura că putem realiza acest lucru”, a declarat Soós Zoltán.

Asistență și TelVerde

Cele 9 centre de recensământ-autorecenzare asistată (ARA) s-au deschis luni, 14 martie, cu program de luni până duminică, între orele 08:00-12:00 și 16:00-20:00. Dacă în primele săptămâni autoritatea locală constată că sunt necesare unele schimbări pentru eficiență, atât cu privire la locații, cât și la programul de funcționare,  municipalitatea va face modificările necesare.

“Unele dintre locații sunt deținute de municipalitate și am încercat să le facem cât mai primitoare și mai prietenoase. Lucrăm la identificarea și altor locații potrivite, ca la sfârșit de săptămână să ne putem deplasa în locuri intens vizitate de târgumureșeni. Vom profita de încălzirea vremii și în acest fel”, a explicat Portik Vilmos. Viceprimarul a mai adăugat, că, făcând un mic pas spre digitalizare, vor publica toate informațiile importante și pe site-ul recensamant.tirgumures.ro  de unde pot fi aflate toate noutățile, cum ar fi,  de exemplu:  locurile de desfășurare a recensământului asistat și condițiile de înscriere pentru a doua etapă.

Totodată, va fi înființat un număr telverde, care va fi dedicat în mod special organizării, orarului de funcționare a punctelor de recensământ din Târgu Mureș, precum și pentru a crea oportunitatea locuitorilor de a informa autoritățile asupra experiențelor avute la aceste locații.

Defecțiune a platformei online de autorecenzare

În mod normal de la ora 00.01 s-a deschis etapa de autorecenzarea fie individuală fie asistată. Cu toate acestea, există o serie de probleme legate de serverul central gestionat de centrul de la București. Potrivit conducătorului Direcției Județene de Statistică Mureș, Ioan Matei etapa de preînregistrare funcționează, în schimb nu se transmite prin mail linkul de descărcare al formularelor individuale de recensământ, care trebuie să fie completate ulterior.

„Din ceea ce am constatat acel acele mailuri cu linkuri individuale nu se întorc. Aseară pe la 02:30 m-am preînregistrat, preînregistrarea a mers cum trebuie, și de atunci aștept linkurile cu formularele pe care trebuie să le completez. Îmi cer scuze în numele Bucureștiului, chiar dacă noi nicio vina. Eu am sunat la 7:30 la acel call-center și mi s-a spus că este o defecțiune și să aștept. Nu mi-au dat niciun timp, când, cum vor apărea acele formulare individuale de completat”, a declarat Ioan Matei.

Aspecte importante

Cu speranța că defecțiunea se va rezolva cât mai curând, Ioan Matei recomandă ca persoanele care dețin calculator, laptop, telefon sau alt dispozitiv conectat la o sursă de internet, să urmeze procedura de autorecenzare.Pentru persoanele care nu au posibilitatea să realizeze acest proces de acasă, există ajutor din partea consultanților instruiți care sunt prezenți în cele 9 centre fixe de recensământ. Ioan Matei a atras atenția asupra celor două date de referință importante pentru realizarea recensământului.

„ Primul moment de referință și cel mai important este data de 1 decembrie 2021, ora 00:00. Toate fenomenele ce se întâmplă după această dată se raportează la acest moment de referință”, a explicat Ioan Matei.

Oricine se înregistrează asistat sau individual, trebuie să declare situația de la 1 decembrie 2021. Acest aspect privește și persoanele decedate după data de 1 decembrie 2021, pe care aparținătorii trebuie să îi declare. Persoanele decedate care au fost singure, se vor înregistra pe baza datelor Primăriei. 

„Al doilea moment de referință este perioada 22-28 noiembrie 2021 care se referă la persoanele active, care au lucrat. Situația economică a persoanelor se referă la cei care au lucrat în acea săptămână.”, a mai adăugat Ioan Matei.

Un alt element important este cel legat de locul în care se vor declara persoanele. Conducătorul Direcției Județene de Statistică Mureș, a specificat faptul că persoanele se vor declara conform reședinței obișnuite și nu la domiciliu.

„Populația după domiciliu o știm, doar că diferența dintre persoanele înregistrate după domiciliu și cele după reședință este foarte mare. După 1990 nimeni nu și-a mai schimbat actele, iar scopul acestui recensământ este tocmai acela de a determina populația rezidentă, adică acolo unde locuiesc de fapt, și nu acolo unde au adresele înscrise în documentul de identitate”, a mai explicat Ioan Matei.

Se înregistrează cetățenii care dețin CNP

În cadrul acestui recensământ se pot înregistra cetățenii români care au CNP, care la 1 decembrie erau prezenți în localitățile lor sau temporar absenți din gospodărie sau din România, sub 12 luni. De asemenea se înregistrează și cetățenii străini care au reședința în România, peste 12 luni, important fiind ca un membru din familie să aibă cetățenie română sau să aibă CNP românesc.

La persoanele individuale vor exista patru întrebări, iar persoanele asistate un număr de trei întrebări care vor rămâne necompletate. Este vorba de un cod „Sector de Recensământ”, un cod de „Recenzor”, un cod de „Subsector” și unul de ”Grind” care nu se pot completa, prin urmare această secțiune copertă nu va primi culoarea verde pentru completare corectă. În total, la finalizarea formularului vor apărea un număr de patru întrebări necompletate pentru persoanele neasistate și trei întrebări pentru persoanele asistate de un recenzor. 

 În urma autorecenzării corecte se va primi o dovadă a parcurgerii procesului, în format PDF pentru a primi ziua de concediu plătită 100%, iar în cazul în care autorecenzare are anumite erori și nu se va putea valida, va trebui să se reia procedura de la capăt. 

Locații centre recensământ autorecenzare asistată (ARA) din Târgu Mureș 

Tudor– Direcția Fiscală Locală, Str. Cutezanței nr. 19.

Unirii– Piața de zi (container), Str. Voinicenilor nr. 74.

Valea Rece-Post Poliție Locală, Str. Valea Rece nr. 11-13.

Dâmbul Pietros-Sediul Ansamblul Mureșul, Bulevardul 1848 nr. 47.

Centru-Clădirea administrativă a Primăriei Tg Mureș (fostul internat al Liceului Avram Iancu) , Str. Iuliu Maniu nr. 4.

Cornișa-Centrul Cultural Mihai Eminescu (Casa Tineretului), Str. Nicolae Grigorescu nr. 19.

7 Noiembrie-Piața de zi, Bulevardul 22 Decembrie 1989. nr. 35.

Aleea Carpați-Biblioteca Aleea Carpați nr. 51.

Libertății/Ady-Liceul Tehnologic Aurel Persu, Str. Milcovului nr. 1-5.

Citește și: https://www.zi-de-zi.ro/2022/03/11/video-start-la-autorecenzare-in-judetul-mures/

Mălina MORARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE