Home / Slider / SPECIAL. Jurnaliști mureșeni, în căutarea adevărului despre războiul din Ucraina

SPECIAL. Jurnaliști mureșeni, în căutarea adevărului despre războiul din Ucraina

Distribuie

Singurii jurnalişti reprezentanți ai unui post local de televiziune din România care s-au deplasat în Ucraina în calitate de corespondenți de război sunt mureșenii Florin Dobrater și Răzvan Pop. Cei doi au petrecut, la începutul lunii martie, două zile și două nopți în Ucraina, cu scopul de a relata despre fața reală a războiului, alta decât cea promovată de televiziunile comerciale naționale din România.

Din Irak, în Ucraina

Inițiativa de a pleca în Ucraina a avut-o Florin Dobrater, jurnalist cu state vechi în mass media românească, realizator și prezentator de emisiuni la postul de televiziune M9 TV din Târgu Mureș, care are în CV și o experiență de corespondent de război din Irak. Acesta și-a convins colegul de breaslă și totodată finul, cunoscutul și apreciatul solist de muzică populară Răzvan Pop, care este jurnalist independent, la RP Media Production, să îl însoțească în dificila misiune din Ucraina.

Astfel, având susținerea familiilor și colegilor, dar și OK-ul Ministerului Afacerilor Externe, cei doi s-au deplasat către Sighetu Marmației cu scopul de a trece granița și de a parcurge un itinerar relevant pe teritoriul Ucrainei, țară invadată de forțele militare ale Rusiei în data de 24 februarie 2022.

”Mi-a scris la un moment dat o doamnă un mesaj: numai cine a pierdut pe cineva înțelege ce e ăla război. Până atunci, nimeni nu înțelege ce e un război. Am început să plâng”, și-a început Florin Dobrater jurnalul de front ucrainean.

La pas, fără mașină, spre Solotvino

Prima destinație ucraineană a fost Solotvino, localitate situată foarte aproape de granița cu România unde Răzvan Pop se bucură de o popularitate mare datorită a numeroase evenimente la care a susținut prestații artistice.

”Am circulat mult în zona asta, aproape de graniță, în Solotvino, deoarece am cântat acolo de mai multe ori, la nunți și alte evenimente. Am chiar fini acolo și cunosc zona și comunitatea românească, și ei mă cunosc pe mine. A fost un avantaj pentru că ajungând acolo, cunoscând oamenii, am putut să facem rost repede de șofer, de translator, ni s-a explicat unde să mergem și unde e bine să nu mergem. Am avut informații mai multe decât alții. De câte ori am fost în Ucraina, oricum aveam o reținere pentru că e altă mentalitate, oamenii au arme, te poți aștepta la orice și pe timp de pace. Acum a fost cu totul diferit față de toate celelalte ieșiri ale mele în Ucraina. În momentul în care am pășit în Ucraina și am fost întâmpinați de soldați cu Kalashnikov, cu cagule pe față, atunci mi-am dat seama că e groasă treaba. Am plecat foarte viteji de acasă, și când am ajuns dincolo ni s-a cam tăiat curajul”, a povestit Răzvan Pop, care este absolvent al Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu”.

Înainte însă de a ajunge în Solotvino, cei doi jurnaliști au tatonat puțin terenul, în zona vămii. Așa au aflat că la granița Ucrainei cu România se află un rând mare de autoturisme, iar timpii de așteptare sunt foarte mari. Prin urmare, mureșenii au luat o decizie pe cât de dificilă, pe atât de inspirată: să se deplaseze per pedes în Ucraina.

”Într-o parcare de lângă un supermarket din Sighetul Marmației am văzut o mașină cu număr de Ucraina, în care era o femeie. Am discutat cu ea, ne-a povestit cum a stat 30 de ore la vamă ca să intre în România. De asemenea, am mai primit sfaturi și în vamă, să evităm să intrăm cu mașina în Ucraina. Răzvan mi-a spus că până în Solotvino facem cam 10 minute și atunci ne-am decis să intrăm pe jos, la pas, în Ucraina”, și-a amintit Florin Dobrater.

Tentativă de șicanare

Zis și făcut, astfel că jurnaliștii mureșeni au înaintat la pas, doar cu niște bagaje în spate, către micuța localitate Solotvino. Abia intrați în Ucraina, cei doi au avut neplăcuta surpriză să fie somați de un oficial ucrainean să nu filmeze nimic.

”Eram pe teritoriu ucrainean când ne-a oprit un tip, un șef de tură, care ne-a cerut să nu filmăm. Am negociet cu el și în cele din urmă am sunat la Consulatul României din Solotvino. Am vorbit cu consulul și omul a zis:

– Nu se poate filma deoarece pe teritoriul Ucrainei nu sunt jurnaliști români.

– Glumiți, nu? Sunteți cu simțul umorului foarte bine dezvoltat.

– Nu, nu se poate filma…

– Dar am trimis cererea la MAE, așa cum cerea protocolul!

– Să nu filmați, pentru că Solotvino e zonă de siguranță.

Șeful de tură a auzit discuția, dar nu știa românește. Ne-a zis ceva de genul: treceți, dar no film”, a rememorat jurnalistul care are la activ și corespondențe de război din teatrele de operații din Irak.

Urmăriți de un personaj misterios

Aflându-se în drum spre Solotvino, cei doi temerari și-au dat seama după un timp că sunt urmăriți de un personaj misterios.

”La un moment dat ne-am dat seama că suntem urmăriți de un bărbat înalt, cu ochelari de soare. Când ne opream noi, se oprea și el. Și tot așa. Probabil avea misiunea de a se asigura că ajungem cu bine acolo. Am ajuns în cele din urmă în centru la Solotvino unde un polițist ne-a îndrumat către Primărie. Primarul e cetățean român, originar din județul Satu Mare”, a explicat Florin Dobrater.

”În primărie erau toate date la perete, era o masă la mijloc cu un laptop pe ea, era și un proiector care proiecta pe perete și toți erau stresați. Se uitau ca la un meci de fotbal, parcă așteptau să se întâmple ceva, să vadă ceva. Primarul era vizibil speriat, aproape că tremura. Ulterior am aflat că o dronă rusească a survolat Transkarpathia vreo patru ore chiar în perioada aceea și ei erau foarte speriați de ce sunt supravegheați cu drona”, a adăugat Răzvan Pop.

Tancuri, baricade și civili înarmați

La Solotvino, jurnaliștii mureșeni au închiriat un autoturism Ford Mondeo din 2000, ”o mașină relativ nouă pentru zona aceea”, și au tocmit un translator și totodată ghid, ”un domn de vreo 71 de ani, fost profesor de istorie și în același timp un om foarte vorbăreț.” Traseul urmat de Florin Dobrater și Răzvan Pop era cunoscut de către Ministerul Afacerilor Externe și s-a apropiat până de zona de conflict militar.

”Am trecut și pe lângă tancuri și civili înarmați. N-am văzut însă civili răniți sau omorâți. Din ce am văzut, în momentul în care se întâmpla să se întâlnească ucraineni cu ruși nu se luau la bătaie sau la împușcat. Strigau unii la alții, se înjurau probabil, nu știu ce își ziceau. Mie mi se pare un război atipic. Într-un război, când l-ai văzut pe inamic l-ai împușcat și te duci mai departe. Aici ceva ciudat se întâmplă și nicidecum nu e războiul pe care îl vedem noi la televizor. Dacă ne uităm la posturile românești, sună sirenele, bombardamente… Ce se arată la noi la televizor nu e ok”, a povestit Răzvan Pop.

”Aveam hârtie până la Liov, dar am ajuns la Kiev. Am mers prin Ucraina cu un Ford Mondeo, nu cu GTA Need for Speed, cum am văzut la TV că unii comentează imagini. Practic, războiul l-am trăit pe viu, nu l-am comentat de pe niște ecrane care se identifică cu jocurile video. Am văzut numai magazine închise. Erau deschise doar alimentările și farmaciile. Pe lângă asta, din 24 februarie, oamenii nu și-au putut alimenta stocurile cu nimic pentru că nu au mai putut veni furnizorii, iar depozitele mari sunt în Kiev sau în Rusia. Pe drum am văzut multe baricade. Un fel de separatoare cum avem noi pe drumuri, așezate cam din 10 în 10 metri, alternativ pe stânga și apoi pe dreapta, astfel încât să încurce tancurile. Noi având cu mașina mică ne-am descurcat bine. Ce am mai văzut în Ucraina a fost foarte mulți civili în pantofi, trening, geacă de piele și cu arme în mână”, a completat Florin Dobrater.

Breaking news, buncăre și sirene

Cele două nopți petrecute în Ucraina, dintre care una chiar în Kiev, nu au fost tocmai liniștite pentru bravii corespondenți ai M9 TV, care au trăit pe propria piele senzațiile extreme date de sunetul sirenei care semnala posibile atacuri aeriene.

”Ucrainenii nu au pivnițe cum avem noi, pline cu murături și borcane. Au și ei pivnițe, dar ei le țin goale, ca să se poată adoposti în caz de situații speciale. Îmi amintesc că în ultima seară nu am putut să dorm. La 3 noaptea la o televiziune din România ce furnizează titluri doar ca să îngrozească populația era breaking news că Liov o să dispară de pe Pământ. S-au auzit sirenele, dar probabil a trecut vreun avion. Sirenele pornesc de fiecare dată când trece un avion. Țin minte când am fost în Irak. Dacă nu se auzeau sirenele într-o zi ceva nu era în regulă”, a spus Florin Dobrater.

”Trece un avion, sună sirena. Nu înseamnă că avionul acela te și bombardează. Atunci când am auzit o sirenă eram într-un demisol unde era centrala termică. Era și buncăr, dar și loc pentru centrala care încălzea clădirea”, a plusat Răzvan Pop, care a mărturisit că frecvent se simte enervat de titluri de articole sau de știri care parcă au menirea de a induce panică în rândul populației.

Îmbrățișați de un militar ucrainean

Unul din cele mai emoționante episoade ale periplului ucrainean a fost întâlnirea cu un soldat ucrainean, cu cagulă și înarmat, care aflând că reporterii sunt din România i-a îmbrățișat ca pe niște frați.

”La un moment dat am fost opriți de un militar ucrainean, pe nume Alex, care știa românește. Părea fioros, era înarmat și s-a așezat în fața noastră. M-am gândit că am încurcat-o”, a povestit Florin Dobrater.

”Ne-a întrebat de unde suntem, i-am răspuns că din România. Atunci s-a oprit, i s-au umezit ochii și ne-a îmbrățișat spunându-ne: vă mulțumesc, ați fost singurii care ne-au ajutat”, a adăugat, emoționat de neașteptata întâmplare, Răzvan Pop.

Îndrăgitul cântăreț a mărturisit că a simțit o rază de speranță printre oamenii simpli din zona Transcarpatia: ”Românii din zona Transcarpatia, dincolo de Sighet, au încredere că războiul nu o să ajungă până la ei. Au o stare nașpa, nu sunt tocmai relaxați, dar ei zic că nu cred că războiul va ajunge la el”, a afirmat Răzvan Pop.

Neputință în fața dramelor războiului

Revenirea la granița ucraineano-română nu a fost lipsită de momente extrem de încărcate din punct de vedere emoțional. Practic, jurnaliștii mureșeni au fost martori a numeroase drame cauzate de conflictul armat care a șocat o lume întreagă.

”Cel mai impresionat am rămas de ce se întâmplă la punctul de trecere a frontierei din Ucraina, la vama ucraineană, acolo am rămas impresionat pentru că am văzut situații emoționante. Erau două fetițe, de vreo 10-12 ani, singure. Au venit la noi și ne-au arătat o poză cu corturile de la vama românească și ne-au întrebat: unde sunt corturile, pentru că vrem să mâncăm ceva. Le-am spus că după ce vor trece în România, le vor găsi în zona vamei. Le-am văzut singure, mici, și le-am întrebat cu cine sunt. Au zis că sunt singure. Aveau pașapoartele și o procură. Au zis că tatăl lor le-a trimis în România spunându-le că va veni după ele să le ia înapoi în Ucraina”, a spus, vizibil afectat de întâmplare, Răzvan Pop.

”De mama lor n-au zis nimic și n-am insistat să întrebăm. Au zis că tatăl lor se întoarce la război și după război va veni după ele. Le-am întrebat unde merg și au zis că la corturi, undeva în România. Nu aveau o destinație. A fost crunt”, a rememorat și realizatorul emisiunii ”Față în față”.

Aceasta însă nu a fost nici pe departe singura dramă la care jurnaliștii mureșeni au fost martori.

”Am văzut mulți iubiți care își lăsau iubitele, veneau cu mașina, le lăsau la vamă, ele treceau și ei se întorceau”, a spus Răzvan Pop.

”Oameni care plecau și băieți care rămâneau”, și-a amintit Florin Dobrater.

”La vamă am văzut cea mai trisă față a războiului, oameni și mai ales copii care plângeau, urlau”, a relatat Răzvan Pop care a transmis mulțumiri șefului Vamei de la Sighetu Marmației pentru comportamentul său mai mult decât uman.

”Poliția de la frontieră a fost foarte cooperantă, inclusiv șeful vamei, Adrian Popa, ne-a dat numărul lui și ne-a rugat ca atunci când ne întoarcem să îi dăm un semn că suntem în siguranță. A fost foarte ok și foarte uman, mai ales cu copii care veneau. Un copil s-a aruncat pe jos, vroia înapoi la tatăl lui, nu în România. A venit polițiștul, l-a mângâiat pe cap, s-a comportat ireproșabil Poliția de Frontieră”, a povestit Răzvan Pop.

”Pe podul de lemn de peste Tisa erau puse pe jos jucării de pluș, pe partea ucraineană, pentru copii care se opresc la rând, să aibă cu ce se juca. Jucăriile erau lăsate de alți copii ucraineni. Eu am fost în Irak, dar nu am trăit așa emoții cum am simțit la acele imagini. Sigur, acum am și eu copii și am văzut cu alți ochi războiul”, a mai spus Florin Dobrater.

Răzvan Pop: ”Ceva e ciudat la mijloc”

La finalul relatării lor, jurnaliștii mureșeni au fost de acord să împărtășească cititorilor Zi de Zi principalele concluzii cu care au revenit acasă, după două zile petrecute în Ucraina.

Răzvan Pop: ”Am fost acolo și pe timp de pace, de veselie, de distracție, am fost și acum. Concluzia mea e că cel mai mult suferă oamenii de rând, cei care stau la vamă și plâng, se despart părinți de copii, soți de soții. Se despart în condițiile în care ei nu știu dacă se vor mai întâlni vreodată. Asta mi s-a părut cel mai trist. Am văzut și o parte liniștită a Ucrainei, în care oamenii deși sunt stresați își continuă viața și activitatea. Am văzut doi soți, de vreo 80 de ani, cu două trolere mari, cu un câine, erau epuizați pe podul de la Vamă. Le-am luat noi bagajele până la Vama Românească. Ziceau că au băieți care nu au trecut de vârsta de 60 de ani și care au plecat la război. Mergeau în Olanda, la niște nepoți. A fost o imagine foarte tristă. Războiul de acolo nu e același cu războiul din media românească, asta e clar. Războiul acesta e mult mai urât decât războiul de acolo. Nu știu care sunt jocurile, care sunt interesele, probabil mult mai mari decât ne putem imagina. De asemenea, nu cred că Armata Rusiei are doar copii, tancuri defecte, lipsă de combustibil, lipsă de alimente, refuz să cred asta. Cred că Armata Rusiei dacă ar fi dorit cu adevărat să facă o invazie se mai oprea în Germania sau în Anglia. Ceva e ciudat la mijloc. Asta e concluzia mea personală.”

Florin Dobrater: ”E un război al emoțiilor”

Florin Dobrater: ”Prima concluzie e că totul a fost foarte facil datorită faptului că Răzvan a avut cunoștințe. De aici trebuie să plecăm. Oamenii s-au deschis în discuțiile cu noi datorită faptului că Răzvan era de încredere pentru ei. Dacă nu era Răzvan, numărul de informații pe care îl primeam era infim. Răzavn a fost un partener ideal pentru mine în această deplasare. Față de celelalte misiuni la care am participat, aici am fost doar cu Răzvan și cu Dumnezeu. Era un domn, Daniel, spunea că merge la Spital la Cluj cu fiica sa, a venit la noi și a zis: acum s-a bombardat primăria din Harkov, ginerele meu lucrează acolo. După vreo 30 de oră a vorbit iar cu ginerele, era în buncăr și viceprimarul murise în urma atacului. Din punctul meu de vedere, e un război al emoțiilor, un război fără miză, cel puțin eu asta văd. Acum eu vorbesc și din prisma jurnalistului care nu e la primul teatru de operații. Față de celelalte misiuni pe care le-am avut, aici a fost foarte mult neprevăzut pentru că am fost doar noi cu noi, singuri în Ucraina. E clar, e o zonă de conflict, din punctul meu de vedere se mediatizează și se scoate în evidență doar răul, pentru că răul vinde. Noi am văzut și zone liniștite, avem poze cu zone liniștite, avem un interviu cu o primăriță din localitatea Apșa de Mijloc care era la muncă, unde funcționarii erau la muncă, unde oamenii își continuau viața, unde au făcut consiliu de familie și au interzis bărbaților din familia ei, copii, gineri, verișori, etc. să părăsească țara pentru că e ok. Nouă ne-a dat o stare de liniște declarația ei și ne-am simtiți oarecum în siguranță. M-am bucurat să văd că sunt oameni pozitivi, doar că acești oameni nu vând. Eu nu m-am dus acolo să caut senzaționalul, m-am dus să caut adevărul. De asemenea, am rămas surprins de cât de săraci sunt oamenii din Ucraina. Oamenii știu ce e acolo, noi nu știm ce e acolo pentru că nouă nu ne arată nimeni adevărul. Au fost moment în care mă uitam la Răzvan și efectiv amândoi izbucneam în plâns. Și închei cu o vorbă: atâta timp cât există diplomație n-ar trebui să existe război…”

Mulțumiri sponsorilor

Deplasarea jurnaliștilor de la M9 TV și RP Media Production în Ucraina a fost foarte costisitoare și a beneficiat de susținerea materială a unor companii și mureșeni cu dare de mână, cum ar fi Rometal Dianis, Sev Structuri, Hollywood Expres, PRW Systems și Valirepa, cărora Florin Dobrater și Florin Pop le transmit sincere mulțumiri.

”Îi mulțumesc încă o dată lui Sorin pentru că a susținut această deplasare”, a transmis, la final, Florin Dobrater, care a dezvăluit că se pregătește, împreună cu Răzvan Pop, să revină pe frontul din Ucraina, peste aproximativ o săptămână, destinația fiind orașul Odesa.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.