Maternitatea Veche, modernizată în urma unui proiect al Fundației Vodafone România Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2691 Vizualizări

Maternitatea Veche, modernizată în urma unui proiect al Fundației Vodafone România

Asociația ”Cristi Vasiliu” din Târgu Mureș a câștigat un proiect de modernizare a Secției de Neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Județean Mureș, printr-un program inițiat și finanțat de Fundația Vodafone România.

Prin acest program au fost alocate 4,5 milioane de lei pentru proiecte de modernizare și dotare a unor secții de neonatologie din spitale din țară cu aparatură medicală, sisteme de telemedicină, dar și pentru pregătirea echipelor medicale. Șase proiecte au fost câștigatoare, printre care și cel al județului Mureș.

Secția de Neonatolgie din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, cunoscută și sub denumirea de Maternitatea Veche din Târgu Mureș, are 35 de compartimente tip rooming (mama și copil) și cinci de terapie intensiva neo-natală, în care sunt internați copiii născuți prematur sau bolnavi pentru depistarea, diagnosticarea și tratarea bolilor specifice acestei grupe de vârstă, precum și pentru îngrijirea și menținerea în viață a nou-născutului prematur.

„Proiectul derulat prin Asociația ”Cristi Vasiliu” lansat în concursul de proiecte organizat de Fundația Vodafone România este îndreptat spre echipamente medicale dedicate compartimentelor de terapie intensivă neonantală, și va schimba cu totul modul în care noi lucrăm, în care tratăm, va scurta foarte mult perioada de timp de la momentul nașterii la cel al diagnosticului, va crește siguranța actului medical și satisfacția familiilor, este unul din cele mai bune lucruri care se puteau întâmpla pentru noi”, a declarat dr. Laura Mihaela Suciu, șef Secție Neonatologie, Spitalul Clinic Județean Mureș.

Cum se va moderniza secția

În demararea și implementarea programului Fondul Viață Pentru Nou-Născuți, Fundația Vodafone România se bazează pe o experiență de opt ani în domeniu și expertiză câștigată în două proiecte similare de anvergură: construirea secției de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul ”Marie Curie” din București și modernizarea compartimentului de terapie neonatală de la Spitalul Județean Constanța. Aceste două proiecte au fost susținute cu investiții directe de 16 milioane de lei de către Fundația Vodafone România.

La Târgu Mureș, suma totală a proiectului este 932.410 de lei, din care 791.750 de lei reprezintă finanțare din partea Fundației Vodafone România prin Fondul Viață pentru Nou Născuți, 100.000 de lei co-fi nanțare din partea Consiliului Județean Mureș și 40.660 de lei co-finanțare din partea Asociației ”Cristi Vasiliu.”

Prin program, la Maternitatea Veche vor ajunge: un ecocardiograf neonatal, un EKG, patru monitoare de înaltă performanță pentru funcții vitale la următorii parametrii: tensiune arterială, saturație oxigen în sânge arterial, frecvență cardiacă, frecvență respiratorie, EKG, o masa cu flux laminar pentru pregătirea soluțiilor perfuzabile sterile, 15 perfuzomate, două aparate de măsurare transcutanat a bilirubinei – Bilichek, cinci aspiratoare medicale de secreții, un videolaringoscop neonatal, trei sisteme de ventilație non-invazivă de tip Bubble CPAP, un sistem UPS, un grup electrogen și cinci suporturi de injectomate.

“Secția de la Maternitatea Veche este o secție de nivel II B, am înscris acest proiect în competiție cu ONG-uri din toată țara, din care au fost fi nanțate șase, între care și al nostru. Proiectul se va finaliza în decembrie 2022, o parte din echipamente au început deja să ajungă. Datorită aparaturii necesare, pe lângă faptul că pacienții tratați aici vor beneficia de șanse în plus, considerăm că va contribui și la reducerea presiunii asupra secției de nivel III de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, deoarece cu dotarea existentă și cu sistemul de telemedicină integrat, multe cazuri nu vor mai fi transferate către această secție de nivel III, ci vor fi tratate aici. Avem o adresabilitate crescută din toată țara, multe mămici din alte județe care descoperă antenatal diverse probleme, în special cardiace, aleg să nască aici. Secția de terapie intensive nou-născuți de nivel III îngrijește pre-operator pacienții nou-născuți care urmează să fie operați în Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș și în Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș”, amenționat Delia Vasiliu, președintele Asociației ”Cristi Vasiliu.”

Aparatura medicală face diferența

Fondul Viață pentru Nou-Născuți este un program național de combatere a mortalității infantile prin creșterea capacității de îngrijire a nou-născuților cu afecțiuni grave din cele mai vitregite secții de neonatologie din România.

„Atunci când vorbim de intervenție medicală în cazul unui nou-născut, nivelul de dotare cu aparatură medicală a unei secții de neonatologie poate face diferența între viață și moarte. Avem încredere că Fondul Viață pentru Nou-Născuți va contribui pentru a le oferi micuților grav bolnavi din România o șansă la supraviețuire. Estimăm că după finalizarea celor șase proiecte aflate în derulare în acest moment, în fiecare an, 11.000 de nou-născuți, dintre care 2.000 cu afecțiuni medicale critice, vor avea parte de cele mai bune condiții de îngrijire sau de transfer optim în secțiile și compartimentele de terapie intensivă neonatală și de prematuri de rang superior. Anual, 200 de medici și asistenți medicali vor avea condiții medicale adecvate îngrijirii nou-născuților cu diverse afecțiuni. Contribuim astfel la combaterea unei statistici sumbre care situează România în topul mortalității infantile în Europa”, a menționat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

O componentă importantă a Fondului Viață pentru Nou Născuți este implicarea comunității, respectiv a cetățenilor, prin campania de strângere de fonduri prin SMS (2 euro donați lunar prin trimiterea cuvântului RITM la 8845) și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către această cauză, dar și a companiilor care pot dona impozitul pe profit. Dincolo de donația în sine, scopul campaniei este de a solidariza comunitățile locale în jurul unei cauze de importanță vitală pentru viitorul ei.

Amalia VASILESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE