Psihologul Oana Cueșdeanu despre frica de război

Războiul din Ucraina este o realitate pe care nici unul dintre noi nu și-a imaginat-o posibilă. Oricât am încerca să protejăm copiii și adolescenții de zgomotul acestui război, este sănătos să conștientizăm că ei vor găsi surse de informare – fie din mediul virtual, fie de la școală sau din interacțiunile cu prietenii.

„𝗧𝘂 𝗰𝗲 𝗰𝗿𝗲𝘇𝗶?”

Așa ar trebui să înceapă orice discuție pe care ne propunem să o avem despre război cu copiii noștri, subliniază Oana Cueșdeanu, psiholog și supervizor în psihologie clinică, psihoterapeut și trainer. Informații și sfaturi complexe despre cum putem face față fricii de război am aflat într-un webminar postat pe pagina sa de facebook în ziua de 7 martie. Ce spunem, cum spunem și când spunem sunt cele trei întrebări pe care trebuie să le avem în minte înainte de a porni o conversație așa sensibilă cu ei.

Potrivit Oanei Cueșdeanu, în astfel de vremuri trebuie să funcționăm după principiul japonez aikido, adică să acceptăm provocarea în loc să evităm atacul. Acum omenirea conștientizează cât de important este echilibrul acesta emoțional la care tindem cu toții și, mai ales, ce înseamnă să nu îl ai. Atitudinea, postura, seninul de pe față face totul în relația cu copiii. În spatele acestui subiect al războiului este vorba despre stres, emoție, control. “ În ceea ce-i privește pe copii, pot să vă dau o cheie una din cele mai importante, în copilărie marea sursă a terorii este singurătatea. Este sănătos să nu-l las singur în astfel de momente” a menționat Oana Cueșdeanu. Dacă părintele nu este pregătit pentru o discuție, trebuie negociată o amânare. Amânarea nu trebuie să fie pentru zilele următoare, ci pentru momentul în care copilul vine și pune întrebări. O mare importanță trebuie dată pentru stările proprii pentru că, odată conștientizate, deja cumva se reglează, nu mai ajung în etapa de catastrofizare. Pentru a ajuta copiii să fie atenți la stările lor, le putem pune întrebări despre cum se simt îm acel moment.

Un sfat pentru eliminarea unui gând devenit obsesiv este să-l scriem pe hârtie.

Citește și https://www.zi-de-zi.ro/2022/03/18/incepe-campania-de-sterilizare-gratuita/?fbclid=IwAR38kNltLKPfmFWkeyqmmEAxczkUh9aEKFfotIMDhZ3ZKtNQyDL-81jIZ_E

Comunicare, acceptare și prezență

Indiferent de vremuri misiunea noastră este să integrăm copilului un model operant . Cu acest model el poate să-și coordoneze orice moment al vieții, asta înseamnă atitudine calmă, o prezență, disponibilitate, dar fără sufocare, potrivit psihologului. Merg înspre copil, dar nu îl sufoc, nu îi dau toate răspunsurile. Nu îi dau toate strategiile. Îl învăț să gândească alături de mine. În ceea ce privește războiul, a evita să vorbești despre o realitate determină un grad ridicat de anxietate. Cel mai sănătos este să vorbim. În situația actuală a războiului nu există un singur răspuns corect. Oricare ar fi întrebarea, a învăța să fii conectat este o parte însemnată a răspunsului. Limbajul trebuie adaptat după vârstă. Orice discuție trebuie să înceapă cu întrebarea Tu ce crezi?  o întrebare care deschide o discuție.

Ce face mama , ce face tata

Potrivit sfaturilor date de psihologul Oana Cueșdeanu, tații ar trebui să abordeze subiecte de istorie, despre războaiele globale din trecut. Trebuie aduse în discuție valori ale dragostei de țară, prin legende și povestiri istorice. Mamele trebuie să asculte activ, să nu intervină cu judecăți, fiind foarte importantă verbalizarea. Părinții disponibili înseamnă copii calmi. Atingerea este cea care calmează durerea și atenuează emoțiile, sincronizează pulsul și respirația. Sincronizarea comportamentală se face inconștient, iar sincronizarea emoțională presupune prezență.

Umple-te de viață!

Este importantă rezonanța pozitivă și aceeptarea. Într-o situație de criză, ceea ce nu ne lasă să acceptăm sunt câteva bariere, de nivel inconștient, câteva etape pe care le avem de făcut pentru a ajunge la momentul de integrare. Aceste bariere au fost studiate de psihiatrul elvețian-american Elisabeth Kubler Ross. Prima etapă este starea de șoc, apoi faza de negare, frustrare, elemente depresive, implicare, decizii  și integrare. Psihologul Oana Cueșdeanu a dat un exemplu de exercițiu pentru situațiile în care intrăm în stare de panică.”Primul lucru ce trebuie să-l facem este să domolim respirația, hiperventilația care se accentuează. Trag în aer în piept, timp în care strâng foarte tare pumnii. Țin așa până număr la 7 și expir. În acel moment se potolește ritmul cardiac. „.

Într-o criză existențială, brusc omul află că toată ideologia succesului se năruie într-o clipă. „Când simți nevoia, așează pe hârtie un plan scurt și clar de acțiune în caz de război. Apoi, întoarce-te la rutină. Unul din lucrurile care le face acest răboi este să ne curețe mentalul de tot felul de nemulțumiri. Umple-te de viață! “a menționat Oana Cueșdeanu.