Norvegia nu se va opune prelungirii mandatului secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dacă statele membre vor ajunge la un acord asupra acestei chestiuni, a declarat joi pentru media naţionale premierul norvegian Jonas Gahr Store.
Store le-a spus jurnaliştilor norvegieni la Bruxelles că a discutat această chestiune cu Stoltenberg şi şi-a exprimat sprijinul pentru conaţionalul său.
Unii dintre liderii din NATO au ridicat chestiunea unei posibile prelungiri, ceea ce este o recunoaştere a muncii importante depuse de Stoltenberg în timpul mandatului său, a spus premierul norvegian pentru agenţia de presă NTB.
„Dacă statele NATO vor dori o prelungire a mandatului, iar el vrea la rândul său asta, Norvegia va sprijini acest lucru”, a spus el. Întrebat dacă decizia ar putea fi luată chiar joi, Store a declarat că „nu este imposibil”.
Liderii NATO s-au reunit joi la Bruxelles într-un summit special pentru a discuta despre războiul declanşat de Rusia în Ucraina.
Stoltenberg a fost numit la începutul lunii februarie în postul de viitor şef al Băncii Centrale a Norvegiei. Actualul său mandat la NATO expiră la 30 septembrie. Miercuri, totuşi, el s-a arătat deschis la o prelungire a poziţiei sale de şef al Alianţei.
Speculaţiile despre prelungirea mandatului în contextul războiului din Ucraina şi tensiunilor cu Rusia s-au amplificat în ultimele săptămâni.
(E.T.)
( www.agerpres.ro )