Blocuri de locuințe pentru tineri, în construcție la Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1953 Vizualizări

Blocuri de locuințe pentru tineri, în construcție la Târgu Mureș

Aleșii locali ai municipiului Târgu Mureș au aprobat recent, în data de 31 martie 2022, documentația privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Locuințe pentru tineri destinate închirierii, județul Mureș, Municipiul Târgu-Mureș, strada Depozitelor fără număr – Etapa1 – sistematizare verticală, amenajări exterioare și rețele edilitare”, la o valoarea totală de 3.394.911 de lei la care se adaugă TVA în valoare de 637.724 de lei, precum și cheltuieli diverse și neprevăzute de 353.910 de lei, cu TVA inclus.

”Agenția Națională pentru Locuințe a cuprins în programul de finanțare pentru municipiul Târgu-Mureș construirea a trei blocuri de locuințe cu câte 20 de apartamente fiecare, cu scopul de a fi închiriate pentru tineri. În conformitate cu prevederile legale în vigoare Municipiul Târgu-Mureș are obligația de a face demersurile necesare – proiectare și execuție – pentru asigurarea utilităților, amenajărilor exterioare și sistematizarea pe verticală. În acest scop s-a întocmit studiul de fezabilitate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului 907/2016”, se precizează în referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre.

În același document se mai menționează faptul că ”în prezent cele trei blocuri se află în construcție”, respectiv că ”după finalizarea lor vor începe lucrările de asigurarea utilitățiilor prin extinderi de rețele, branșamente și racorduri și lucrările de amenajare a terenului.”

Obiectivul de investiţii are următoarele caracteristici:

– Suprafața carosabilă (inclusiv parcări): 2.250 de metri pătrați;

– Suprafața trotuarelor: 624 de metri pătrați, cu o lungime totală de 227 de metri;

– Lungimea conductei de alimentare cu apă: 113,26 metri;

– Lungimea conductei de canalizare: 130 de metri;

– Trei branșamente gaze naturale în conducta existentă.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE