Home / Invatamant / FOTO: Performanța, apreciată și premiată la Râciu

FOTO: Performanța, apreciată și premiată la Râciu

Distribuie

Conducerea Primăriei comunei Râciu a premiat, recent, cu diplome de excelență și un mic suport financiar, foști și actuali elevi din localitate ”care au obținut performanțe deosebite la olimpiadele de limba și literatura română, olimpiade de matematică și competiții sportive”, după cum a anunțat, pe pagina sa de Facebook, Ciprian Alin Belean, primarul localității. Totodată, a fost premiat și Kadar Laszlo, profesor de educație fizică.

Redăm, în rândurile de mai jos, lista completă a celor premiați, alături de o scurtă descriere a fiecăruia făcută de către primarul Ciprian Alin Belean.

Prof. KADAR LASZLO: Pentru contribuția adusă dezvoltării darts-ului, pentru serviciul adus comunei Râciu prin formarea unor generații de sportivi și prin promovarea cu profesionalism al acestui sport. Domnul profesor face parte din Echipa Națională a României de Darts.

IONELA OLTEAN: Fostă elevă a Școlii Profesionale „Gheorghe Șincai” din Râciu și Școala Gimnazială „Vasile Oprea” din Sânmărtinu de Câmpie, pentru performanța deosebită obținută în cadrul competițiilor sportive de darts și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii. comunei Râciu. Ionela, a făcut parte din Echipa Națională de Darts a României la juniori.

GEANINA VULC: Fostă elevă a Școlii Profesionale „Gheorghe Șincai” din Râciu, pentru performanța deosebită obținută în cadrul competițiilor de darts și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii comunei Râciu. Geanina, face parte din Echipa Națională a României de Darts la juniori.

MARIUS-MIHAI COZOȘ: Clasa a VI-a A, Școala Profesională „Gheorghe Șincai” din Râciu, pentru rezultatele deosebite obținute la Concursul de Matematică ” Olimpiada Satelor din România”, etapa județeană, locul 3 din 169 de participanți, și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii comunei Râciu.

CARINA STRETE: Elevă în clasa a VI-a A la Școala Profesională ”Gheorghe Șincai” din localitatea Râciu, pentru rezultate deosebite obținute la etapa județeană a Olimpiadei de limba și literatura română „Universul cunoașterii prin lectură”, etapa județeană, locul 2 din 160 de participanți, și pentru contribuția adusă promovării imaginii comunei Râciu.

DENISA MORAR: Elevă în clasa a VIII-a la Școala Profesională ”Gheorghe Șincai” din localitatea Râciu, pentru rezultate deosebite obținute la etapa județeană a Olimpiadei de limba și literatura română „Universul cunoașterii prin lectură”, etapa județeană, locul 2 din 160 de participanți, și pentru contribuția adusă promovării imaginii comunei Râciu.

OANA-VASILICA BELEAN: de la Școala Profesională „Gheorghe Șincai” din Râciu, care activează în cadrul Clubului Sportiv Mureșul, pentru performanța deosebită obținută în cadrul competițiilor sportive de Wushu Kung Fu și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii comunei Râciu, locul 1 la Concursul Național de Wushu desfășurat la București.

LUCA- ȘTEFAN BELEAN: a fost la Școala Profesională „Gheorghe Șincai”, care activează în cadrul Clubului Sportiv Mureșul, pentru performanța deosebită obținută în cadrul competițiilor sportive de Wushu Kung Fu și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii comunei Râciu, locul 2, la Concursul Național de Wushu desfășurat la București.

”Felicitări pentru munca depusă și profesorilor coordonatori: Minerva Bordeianu – matematică, Lungu Geanina – limba română. Mulțumim, domnului director al Școlii Profesionale „Gheorghe Șincai” din Râciu, Radu Bacali și a profesorilor, pentru susținerea și îndrumarea acestor minunați elevi, Consiliului Local Râciu, domnului secretar general al Primăriei Râciu, Ioan Dunca, precum și tuturor părinților care fac sacrificii pentru bunăstarea copiilor lor, de care trebuie să fie mândri! Comuna Râciu se mândrește cu așa copii și îi îndemn pe toți elevii și copiii comunei să muncească și să învețe că să ajungă cât mai sus! P.S. Vom premia și alți elevi și copii sau adolescenți, profesori, care au performanțe deosebite și care aduc un plus la promovarea imaginii comunei Râciu! Doamne ajută și felicitări tuturor!”, a mai transmis primarul comunei Râciu.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.