Home / Interviu / Ligia Voro, despre presa liberă. Sau nu
Ligia Voro, Editor in chief, revista Transilvania Business.

Ligia Voro, despre presa liberă. Sau nu

Distribuie

Instituită în anul 1991, la iniţiativa organizaţiei Reporteri fără frontiere, în fiecare an la 20 aprilie este marcată Ziua internaţională a presei libere. E liberă sau nu?! părerile sunt împărțite. Pe de o parte, unii jurnaliști fac greva foamei pentru libertatea cuvântului, refuzând să mistifice adevărul și să facă rabat de la principiile și valorile profesionale. Pe de altă parte, alți jurnaliști dau dovadă de lipsă de respect pentru profesia lor și nu au mândria personală necesară pentru a respecta un standard al profesionalismului. Ca mai în toate profesiile, fiecare pădure cu uscăturile ei. Astăzi am ales să vă prezentăm părerea unui cu adevărat profesionist al presei mureșene, jurnalistul Ligia Voro, Editor in chief,  revista Transilvania Business.

Reporter: Ce se înţelege prin sintagma “libertatea presei”?

Ligia Voro: Mi-e mai ușor să îți spun ce înțeleg eu prin libertatea presei, dincolo de definițiile care o numesc un drept fundamental, una dintre caracteristicile unei democrații consolidate etc.

Pentru mine, libertatea presei e un cumul de drepturi și obligații, care nu sunt denaturate. Spre exemplu, dreptul de a avea acces fără niciun obstacol la informații de interes public, transparent, corect și integral, și obligația de a le transmite mai departe în aceeași stare nealterată.

Problema intervine atunci când pe canalul acesta de la emitățor spre receptor, cu noi în rolul de intermediari ai informației, apar viruși care denaturează spiritul informației și complică traseul. Dacă nu ești într-o stare de alertă permanentă, în cazul în care informația ajunge denaturată de la emițător, sau nu ești de bună-credință, în cazul în care informația ajunge transparent, corect, integral la tine, beneficiarul informației e fie mințit, fie îl minți tu cu bună știință. În ambele situații e grav și avem un cititor, ascultător, telespectator dezinformat căruia în ritmul în care trăim azi îi e foarte greu să verifice (dez)informația și să mai distingă minciuna care i se servește drept informație de adevăr, relative cum o fi el.

Rep.: După mai bine de jumătate de veac de comunism, putem vorbi de presă liberă?

L.V.: Acum depinde la ce ne raportăm. Există libertate a presei absolută undeva în lumea asta? Deși nu îmi plac chestiile absolute, pot să spun că nu există, oricât mi-aș dori să nu am dreptate. Însă, cu certitudine putem vorbi de presă mult mai liberă decât în comunism, în cazul nostru particular. Acum, e și o chestiune care ține de construcția fiecărui jurnalist în parte, cât de liber se simte ca persoană. Poate părea un truism, dar eu consider că nu poți fi liber ca jurnalist, dacă nu ești liber ca individ și cred că e valabil în orice meserie, profesie.

Rep.: Care credeţi că sunt obstacolele în calea libertăţii presei în România?

L.V.: Cele pe care le văd eu ca principale obstacole sunt: deprofesionalizarea breslei, sărăcirea, chiar intenționată, a companiilor media și, implicit, a jurnaliștilor, slaba cultură civică.

Rep.: Sunt voci care susțin că presa din ziua de azi nu vrea să informeze, ci să manipuleze publicul. Este adevărat?

L.V.: Nu putem generaliza, pentru că, după cum observăm în lumea noastră, generalizările sunt extrem de dăunătoare. Însă, da, există atât jurnaliști care manipulează, cât și jurnaliști onești, important e să îi alegi pe cei din urmă ca sursă principală și principială de informare, iar pentru primii să ai un al șaselea simț când te lovești de informațiile pe care ți le transmit. Suntem supuși greșelii, suntem subiectivi și chiar un jurnalist extrem de onest, de bună-credință poate cădea în capcana dezinformării, de aceea nu prea sunt de acord cu limitarea accesului publicului nici măcar la surse de propagandă pentru că nu vei mai ști cum arată propaganda și nici nu vei mai distinge informarea de dezinformare.

Rep.: Sunt ziariștii formatori de opinie sau s-au pervertit în sclavi ai opiniei publicului?

L.V.: Habar nu am, acesta e cel mai sincer răspuns pe care ți-l pot oferi la întrebarea asta. E o chestiune de percepție individuală. Nu poți să nu ții cont de ceea ce își dorește publicul să știe, însă îmi doresc să cred că nu suntem sclavii opiniei publicului. Legat de rolul de formator de opinie, sincer, întotdeauna, mi s-a părut o tâmpenie nivelatoare, să îi spun eu omului cum trebuie să gândească despre ceva. Pot să îi dau cu onestitate chei, elemente, cât mai complete, integrate într-un context, dar opinia să și-o formeze singur, că de asta suntem fiecare înzestrați cu gândire, nu?

Rep.: Care este cel mai important lucru învățat în întreaga ta experiență de jurnalist?

L.V.: Să fiu curioasă, să nu îmi adorm antenele, să pun întrebări. Am mania asta de a descoase omul chiar dacă nu e un subiect de presă. Și mai cred că am învățat să fiu un ascultător mai bun. Multe altele țin de cei șapte ani de acasă, de școală, de mediul în care ai evoluat și evoluezi etc.

Rep.: Mai este valabilă faimoasa regulă a verificării unei ştiri din trei surse independente?

L.V.: Dacă nu verifici informația măcar din două surse, nu mai e niciun fel de presă, e o comunicare unilaterală. Dar, din păcate, observ că sunt numeroase cazurile când apare un articol, o știre, în care îi dai în cap unuia și nici măcar nu îl întrebi dacă are ceva de spus. Și regula asta nu e aplicabilă doar în articolele cu sămânță conflictuală, ci în aproape orice material de presă.

Rep.: Povestește-mi o amintire plăcută trăită ca jurnalist.

L.V.: No, aici m-ai blocat. Sunt câteva amintiri plăcute, altfel nu mai eram aici astăzi. Însă ca să răspund totuși, iată o întâmplare. Eram cândva la Pizza Mix, o vreme mi-am făcut veacul pe acolo pentru că era aproape de locul meu de muncă de atunci, și cred că am întâlnit cea mai frumoasă pereche pe care o văzusem până la acel moment. Erau o doamnă și un domn, nu mai erau tineri, însă iubirea pe care și-o purtau unul celuilalt era atât de evidentă, fără să și-o mărturisească zgomotos, epatant. Mi-s dragi și azi vocile lor când le mai aud în minte. M-au emoționat atât de tare, încât înainte să plec, cu toată jena, m-am dus să le spun că sunt cea mai frumoasă pereche pe care o văzusem până atunci. Mi-au mulțumit și mi-au spus că mă citesc. Mărturisirile noastre, lipsite de înflorituri, de epitete pretențioase au fost ceva simplu și firesc, lucruri de care uităm în goana cotidiană.

Rep.: O urare de Ziua Internațională a Presei Libere?!

L.V.: Fiți cinstiți cu voi și corecți cu publicul vostru. Iubiți-vă meseria, iar dacă nu mai e iubire, plecați, e cea mai onestă decizie pe care o puteți lua.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.