Delgaz Grid, investiții de 16 milioane de lei în mai multe localități mureșene Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 215 Vizualizări

Delgaz Grid, investiții de 16 milioane de lei în mai multe localități mureșene

Delgaz Grid va desfășura anul acesta în județul Mureș 14 proiecte de investiții în valoare de circa 16 milioane de lei, pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale pe o lungime de aproape 50 de kilometri. Din aceștia, 35 de kilometri vor fi înlocuiți cu conducte și branșamente moderne de polietilenă, iar 12 kilometri vor fi protejați catodic.

„Modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale sunt prioritare și anul acesta. Scopul investițiilor este creșterea calității serviciilor, atât în ceea ce privește continuitatea, cât și siguranța. Totodată, urmărim să creștem numărul clienților racordați la rețea pentru a beneficia de gaze naturale. Pentru distribuția de gaz am alocat în acest an la nivelul întregii companii circa 380 de milioane de lei, în creștere cu 50 de milioane de lei față de anul trecut”, a declarat Petre Stoian, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă al companiei, cele mai mari proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în localitățile Ogra, Reghin, Târnăveni, Gornești, Sovata și Târgu Mureș.

”Anul trecut, în județul Mureș s-au derulat opt proiecte de investiții prin care s-au înlocuit conducte și branșamente gaze naturale pe o lungime de circa 38 de kilometri, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 27 de kilometri, pentru racordarea de noi consumatori. Cele mai mari proiecte de înlocuire a rețelei de gaz s-au desfășurat în localitățile Solovăstru, Sângeorgiu de Mureș, Cecalaca, Istihaza, Senereuș și Șincai”, menționează sursa citată.

Conform aceleiași surse, Delgaz Grid a investit în anul 2021, în distribuția de gaze naturale, peste 330 de milioane lei, în special pentru modernizarea a 310 kilometri de conducte și branșamente gaz, rețeaua de distribuție fiind extinsă cu 575 de kilometri. Totodată, anul trecut, în parteneriat cu autoritățile locale au fost înființate cinci noi distribuții de gaze naturale în localități din județele Bacău, Neamț, Satu Mare, Iași și Hunedoara și au fost modernizate șase stații de reglare măsurare a gazelor naturale în județele Bacău, Hunedoara, Iași, Neamț și Sibiu.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE