Proiect pentru relocarea a 1,1 kilometri de canalizare din Livezeni Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 556 Vizualizări

Proiect pentru relocarea a 1,1 kilometri de canalizare din Livezeni

Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, cu prilejul unei ședințe, că proiectul “Sistem de canalizare ape uzate în localitatea Livezeni, comuna Livezeni, județul Mureș – relocare rețele” propus a fi realizat în comuna Livezeni, sat Livezeni, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

Potrivit Deciziei etapei de încadrare, document făcut public pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, proiectul aparține Primăriei comunei Livezeni și prevede relocarea rețelei de canalizare pe o lungime de 1.116 de metri și a obiectivelor aferente acesteia, investiție care face parte din lucrările la rețeaua de canalizare, în lungime de 16.784 de metri, prevăzute în Autorizația de Construire nr. 64/18 septembrie 2018.

”Rețeaua de canalizare este proiectată în sistem separativ, gravitațional- cât permite configurația terenului, iar unde acest lucru nu este posibil, sunt prevăzute stații de pompare. Lucrările la rețeaua de canalizare au fost executate conform Avizului de gospodărire a apelor nr. 209 din 22 august 2018, cu excepția unei lungimi de 1.116 de metri – canalizare gravitațională – care a fost relocată pe alte amplasamente. Lucrările de investiție proiectate prevăd și execuția a 630 de racorduri la rețeaua de canalizare”, se menționează în documentul citat.

(Redacția / Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE