În căutarea poveștilor dispărute. Părinți, copii, personaje de basm împreună 

Ce se întâmplă cu oamenii când poveștile dispar sau sunt înlocuite de jocuri video sau desene animate? Ce se întâmplă când timpul se dilată și nu mai există spațiu pentru experiențe care să creeze amintiri și care să construiască personalități frumoase? Pop Irimie Pompei, se pare că a găsit un posibil răspuns la aceste întrebări. El împreună cu echipa sa de oameni frumoși plănuiește un eveniment dedicat copiilor și părinților într-un spațiu deosebit, rupt parcă din basmele cu prinți și prințese, unde telefoanele mobile și conexiunea la internet își pierd din valoare și capătă o altă formă, forma poveștilor pierdute în căutarea cărora vor porni copiii cu părinții lor împreună cu personaje de poveste. 

În 28 mai începând cu ora 10:00 a dimineții, până spre prânz, Titi Biri, Uka Puka, Norișorul, Omul Curcubeu, Bunicuța și alți invitați din lumea basmelor așteaptă părinții și copiii la Husuba- Valea Lunii, o locație în satul Onuca, comuna Fărăgău, sat Onuca. Este o locație izolată, iar ultimul kilometru este un drum de pământ, care se poate face la pas. Vor exista jocuri interactive, un picnic comun la care fiecare poate aduce câte ceva de-ale gurii, activități educative și cel mai prețios lucru: timp petrecut împreună. Participarea se realizează prin înscriere anterioară, și pe baza unei donații. 

„Tema spectacolului din 28 mai este reprezentată de povești. Spectacolul se va numi „Povești din cufărul magic”, în care copii rămân fără povești. Nu mai este nicio poveste pe lume, și atunci copiii împreună cu Tiri Biri și Uca Puca, cu Norișor și cu Omul Curcubeu, readuc poveștile din Curcubeu. Oamenii din Curcubeu nu au mai lucrat împreună. Există șapte culori în curcubeu și fiecare are câte o culoare dar trebuie să existe și oameni care să îmbine toate culorile și care să găsească poveștile. Copiii lucrează împreună să caute poveștile și să le aducă pe Pământ ca noi de 1 iunie să avem povești. Modelul ideal ar fi ca măcar unul dintre părinți să vină cu copilul. Din motive ecologice ale zonei mi-aș dori să nu apară câte un părinte cu o mașină, aș vrea să facă carsharing, să aibă grija unul de celălalt. Acolo părintele să aibă răbdare și să participe împreună cu copilul la spectacol, părintele să accepte că și el poate să fie copil. Vor fi jocuri unde părinții și copiii pot să participe împreună. Facem picnic unde părintele trebuie să accepte că cel mic vrea să mănânce pâine cu miere și de la celălalt, iar el poate să ofere pâine cu vinete adusă de el, altui copil. Vreau să fac niște măsuțe unde să facem Kürtős kalács tradiționali, cu cât mai puțini alergeni”, a explicat Pop Irimie Pompei. 

În căutarea comunicării

Pop Irimie Pompei, este un târgumureșean aplecat spre zona psihologiei împletită cu lumea teatrului. Absolvent de psihologie și pedagogie specială, de asemenea teatrolog și regizor, el a dezvoltat o metodă nouă de teatru pentru copii, ce presupune explorarea zonei de dezvoltare personală prin teatru. Realizatorul de spectacole pentru copii cu o experiență de peste de 12 ani, tată și om de cultură, a acordat un interviu cotidianului Zi de Zi în care a explicat principiile după care funcționează metoda lui de lucru. 

„Eu lucrez pentru copii de foarte multă vreme. Am lucrat cu copii cu diferite tipuri de handicap, de la copii cu autism, copii cu probleme genetice până la copii cu probleme de logopedie. Am lucrat în universitate, apoi cu diferite organizații și asociații. Cred că unul dintre lucrurile care mi-au lipsit atunci era faptul că nu reușești să găsești un numitor comun cu copiii, nu reușești să găsești o modalitate de comunicare eficientă prin care poți să transmiți că lucrurile pe care poți să le faci tu, le faci cu un anumit scop și pentru interesul lui. Asta se întâmplă și la noi, la adulți, și noi avem probleme inclusiv în discuțiile între generații. Atunci am început să dezvolt o metodă de dezvoltare personală la copii care se numește teatru terapeutic”, a povestit acesta.

Teatrul terapeutic, liant între comunicare și atenție

A realizat în tot acest timp faptul că în grupurile mari de copii, foarte mulți dintre ei rămâneau pe dinafară, se simțeau izolați, nu se simțeau băgați în seamă, o chestiune care, explică regizorul,  se întâmplă și în sistemul de învățământ. Așa că a încercat ca prin teatrul terapeutic să atragă atenția fiecărui copil chiar dacă face parte dintr-un grup.

„După ce am început să fac teatrologia, la un an distanță m-am înscris și la regie și am văzut că același lucru se întâmplă și cu unii spectatori și cu copiii în general. Una dintre colege mi-a propus să începem să lucrăm pe teatru de copii, eu având experiența lucrului cu copii. Am descoperit că, dacă vorbim de Scufița Roșie spre exemplu, Scufița Roșie pleacă seara, noaptea prin pădure, merge la bunica…atunci de ce nu merge mama, de ce o trimite pe fetiță? Noi încercăm să facem parenting și alte lucruri ca să ne asculte copilul dar în același timp îi povestești despre Cenușăreasa care fuge la zece noaptea să meargă să se întâlnească cu prințul care îi dă pantofi de cristal. Am început să mă gândesc la o  metodă prin care să reușești să atragi copilul de partea ta, iar principala chestiune în spectacolele de teatru pentru copii este faptul că copilul se uită, nu face altceva. Dacă vrea acumulează informația, dacă ajunge informația la el e bine, dacă nu, nu. Uneori învață ceva din spectacol, alteori nu învață nimic, alteori se simte exclus, nu simte că povestea este pentru el. Așa că am început spectacolele astea în care să încercăm să băgăm în seamă fiecare copil, în care copilul să simtă că participă la spectacol, inclusiv la ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor care apar în spectacol. Copilul participă, își spune părerea, ridică mâna”. 

Scenarii de poveste dezvoltate cu oameni de specialitate

Scenariile scrise au fost dezvoltate în timp prin intermediul colaborării cu diverse persoane de specialitate, fie educatori, psihologi, medici pediatrii, specialiști în consiliere. 

„ Am avut și norocul să am în familie oameni de specialitate, soția fiind medic pediatru, sora mea este psiholog pentru copii, sau prieteni care lucrează cu copiii. Am dezvoltat chestiunea aceasta în care copilul să participe, să aibă senzația că ceea ce spune el contează, un stil nou de teatru. Scenariul este scris în asemenea fel încât are mai multe posibile finalități. Întotdeauna finalitatea, de fapt este una singură dar copilul participă, având senzația că ceea ce a spus el este important, că el a participat, că el a dus la acea finalitate. E o metodă care se folosește foarte des în terapie”. 

A ajuns apoi la concluzia că spectacolele trebuie să se bazăm pe niște personaje, că trebuie să construiască niște personaje care să fie puternice și pe care copii să le asculte, „și așa l-am creat pe Tiri Biri, apoi pe Uca Puca. Acestea sunt cele două personaje principale care apar în fiecare spectacol, ori unu ori celălalt. Deocamdată nu au apărut împreună, dar în 28 mai acum mi-aș dori foarte mult să reușesc să fac să apară împreună în spectacol. Ei au o familie, spre exemplu bunicuța care locuiește la capătul curcubeului unde vin oamenii din curcubeu care aduc bomboane sau care rezolvă diferite probleme. Ea este acolo pentru copii, ca ei să aibă tot ce au nevoie, să fie băgați în seamă. Toate spectacolele sunt educative. Încerc foarte mult să fiu complementar pentru ceea ce înseamnă programa școlară. Noi uităm niște lucruri…uităm că copilul trebuie să fie respectuos, că trebuie să spună „te rog”, „mulțumesc”, să aibă grijă de frățiorii sau surioarele mai mici, că nu trebuie să bea din pahar sau sticle care nu îi aparțin, că trebuie să se spele pe mâini, pe dinți, copilul trebuie să facă multe lucruri pe care uităm să le amintim în programa școlară. Părinții nu mai au timp de ei, copilul este de foarte multe ori lăsat în mâna sistemului de învățământ care nu este totul. Fiecare spectacol are o anumită temă începând de la bullying, modul în care îți gestionezi emoțiile, ce înseamnă când râzi, ce înseamnă când ești fericit, când ești supărat și să înțeleagă de ce este supărat sau fericit, de ce cineva face ceva pentru el, de ce cineva are grijă de el, cum ne respectăm educatoarea, părinții, frații și așa mai departe”. 

Copiii au nevoie de timp de calitate petrecut cu părinții

În toți anii în care a cules experiența vastă în lucrul cu copiii, a putut observa faptul că părinții nu mai acordă timpul necesar copiilor, fiind prinși în diverse activități, iar acest aspect este unul foarte important în dezvoltarea celor mici spre a se construi adulți responsabili și cu principii sănătoase. 

„Una din ideile acestor spectacole afară așa cum este cel din 28 mai este ca părinții să fie acolo cu copiii și să petreacă timp de calitate. Sunt două minute pe săptămână de timp activ pe care îl petrece un părinte cu copilul lui. Două minute…dacă numărăm până la 120, s-a terminat. În rest copilul sau este la școală, la grădiniță, la un curs, sau undeva, sau copilul se joacă pe telefon sau se uită la televizor. Timpul activ este foarte important. Eu fac o propunere în care părinții să vină și să stea lângă copii, să fugă după povești împreună, pentru că de-asta se întâmplă în aer liber, într-un loc frumos în care avem spațiu foarte mare” a conchis regizorul Pop Irimie Pompei.

Locul de la Husuba, a fost și este deschis pentru orice forma de exprimare artistică, în special tinerilor artiști care nu au sau nu au găsit o alta modalitate sau loc unde să se exprime. Această locație schimbă contextul obișnuit de dezvoltare, în care derularea unor activități (de la activități culturale, artistice, la activități atât educaționale cât și de relaxare) să aibă loc într-o atmosferă însuflețită, la care se adaugă, desigur, energia frumoasă pe care o poartă și o împrăștie oamenii. Printre aceste activități se regăsesc tabere de creație, rezidențe artistice, spectacole de teatru, concerte acustice, spații de cazare specifice secolelor XVIII – XIX , voluntariat și, ca o tradiție, desfășurarea, în fiecare an, a unei tabere de creație teatrală, în prezența unor regizori, actori, scenografi, coregrafi muzicieni care să împărtășească aceeași viziune artistică.

Mălina MORARU