Crucea de la căpătâiul arhimandritului Ghelasie Țepeș, sfințită de ÎPS Irineu Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 399 Vizualizări

Crucea de la căpătâiul arhimandritului Ghelasie Țepeș, sfințită de ÎPS Irineu

Elevii participanți la Olimpiada Națională de Religie ortodoxă (clasele V-VIII), desfășurată în perioada 27 aprilie – 1 mai 2022 la Târgu-Mureș, au fost prezenți vineri, 29 aprilie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, cu prilejul celui de-al doilea hram al așezământului monahal  aflată sub oblăduirea părintelui protosinghel Emanuel Pleș.

Potrivit reprezentanțilior Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia (www.reintregirea.ro), Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost celebrată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, după care a sfințit crucea așezată la mormântul arhimandritului Ghelasie Țepeș – ctitorul și cel dintâi stareț al Mănăstirii –, trecut la cele veșnice pe 15 noiembrie 2020.

„Maica noastră cerească are o nemărginită milostivire față de lume și mai ales de cei care o cinstesc cu dreaptă mărire. Ea ne stă mereu alături pentru a împărtăși pătimirea noastră, pentru a întări încrederea noastră și pentru a ne mângâia în numeroasele noastre dureri. Cel ce nădăjduiește în ajutorul Stăpânei cerești este totdeauna mângâiat și nu poate să piardă niciodată, pentru că Domnul o ascultă întotdeauna atunci când ea mijlocește pentru noi. De aceea, și Sfântul Siluan Athonitul zice: «Pe Mama Sa Preacurată, Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria și nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după har»”, au fost cuvintele de învățătură adresate credinciților de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, citat de www.reintregirea.ro.

Sursă foto: www.reintregirea.ro

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE