Home / Altele / FOTO: Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” a invitat orașul la dans

FOTO: Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” a invitat orașul la dans

Distribuie

Ziua Internațională a Dansului a fost celebrată la Târgu Mureș într-un mod inedit, la inițiativa echipei Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul”. Piața Teatrului a vibrat vineri, 29 aprilie sub acorduri muzicale din toate genurile. Au participat cluburi de dansuri contemporane, moderne, dansuri de societate, ansambluri populare. Ringul din Piața Teatrului a susținut dansatori de toate vârstele, de la cei mai mici la cei în vârsta plini de viață, sub privirile spectatorilor care nu s-au sfiit să aplaude, să chiuie și să se bucure. La finalul reprezentațiilor, toată lumea s-a prins în joc, generând bucurie colectivă iar mulțumirea și satisfacția organizatorilor atingând cote maxime. 

„Ne aflăm la momentul când serbăm ziua internațională a dansului. Ansamblul Mureșul de mai multe ori a organizat acest eveniment, întotdeauna am fost numai noi , am organizat diferite flashmob-uri în diferite puncte ale orașului, dar datorită faptului că am trecut de pandemie ne-am gândit să fim împreună și cu celelalte secții de dansuri cum ar fi hip-hop, balet, dans modern, dans contemporan. Am avut un target să invităm 500 de dansatori dar am ajuns la 1000, deci suntem peste 1000 de dansatori. O să avem un moment când români romi și maghiar o să danseze laolaltă. Este un moment care ne înalță, este un moment în care putem atrage atenția asupra dansului. Dansul popular este cel mai popular dans care se practică, cred că în țară, dar suntem bucuroși că sunt lângă noi și alte stiluri de dansuri”, a transmis Barabási Attila-Csaba, directorul Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul”, chiar înainte să intre pe ringul de dans. 

Peste 1000 de dansatori într-un gând comun

În prima parte a evenimentului au performat dansatori din partea cluburilor sportive: Building Bridges Dance, Together Dans, Rondo Dance, Blessed Dance, Dans Art, Kinga Salsa, Transylvanian Contemporary Dance, urmați de dansatori ai diferitelor ansambluri profesioniste și amatoare: Doina Mureșului din Reghin, Ardealul din Luduș , Ansamblul Bíborka din Suseni, Ansamblul Bokréta din Periș, Ansamblul Boróka din Târgu Mureș, Ansamblul Borsika din Mureș, Ansamblul Búzakalász-Valea Izvoarelor, Ansamblul Csillagfény din Târgu Mureș, Flori Mureșene din Târgu Mureș, Ansamblul  Gyöngyvirág din  Sântiona de Mureș, Ansamblul Napsugár din Târgu Mureș, Plaiuri Mureșene din Rușii Munți, Ansamblul- Prichindel din Târgu Mureș, Ansamblul- Soproni venit tocmai din Ungaria, Ansamblul Spice Mureșene din Târgu Mureș, Ansamblul  Székelykáli din Călușeri, Ansamblul Tipegők din  Cristești , în frunte cu secțiile română și maghiară ale Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul”. 

La evenimentul deosebit a participat și primarul orașului Târgu Mureș, Soós Zoltán, care s-a bucurat de spectacol împreună cu participanții.

Mălina MORARU

 

De asemenea, verificati

Rețele de gaz modernizate în 14 localități mureșene

Distribuie Un număr de 20 proiecte de investiții în distribuția de gaze naturale, a căror …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.