Alimente, dulciuri, băuturi și snacksuri, de vânzare în oficiile Poștei Române Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 386 Vizualizări

Alimente, dulciuri, băuturi și snacksuri, de vânzare în oficiile Poștei Române

Auchan Retail România și Poșta Română au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare și nealimentare în incinta oficiilor poștale din țară. Proiectul debutează cu o etapă pilot în 4 oficii poștale din Pitești, a informat vineri, 6 mai, Biroul de presă al companiei Poșta Română.

Inaugurarea a avut loc în prezența directorilor generali ai celor două companii.
Gama selecționată și pusă la dispoziție “by Auchan” este formată din aproximativ 150 de produse și este expusă pe o suprafață de vânzare de 10-12 metri pătrați în incinta oficiilor poștale. Clienții vor putea găsi aici produse de băcănie, dulciuri, băuturi, snacks-uri, dar și o selecție de articole nealimentare.

„După parteneriatul inovator pe care l-am început alături de Petrom, suntem bucuroși să dăm curs unei noi provocări de business și să aducem, în premieră, produsele unui specialist alimentar în oficiile liderului serviciilor poștale din România, Poșta Română. Construim împreună acest proiect prin care ne propunem să servim și mai bine locuitorii, cu produse și servicii adaptate. În cadrul etapei pilot vom testa și evalua o selecție de gamă de ultra-proximitate adaptată specificului oficiilor poștale. Mulțumesc partenerilor noștri și sunt convins că împreună facem un pas către viitor pentru ambele companii”, a declarat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

„Ne-am dorit foarte mult să încheiem acest parteneriat cu Auchan, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața europeană. Prin acest proiect deschidem o nouă perspectivă asupra pieței, prin diversificarea plajei de servicii oferite clienților în oficiile poștale. În același spațiu în care aceștia vor accesa serviciile noastre clasice, de astăzi, vor beneficia de o ofertă bogată de produse alimentare și nealimentare din portofoliul partenerului nostru, ceea ce va avea un efect pozitiv pentru consumatorii care îşi doresc să poată rezolva lucrurile repede şi uşor”, a spus Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română.

În funcție de gradul de satisfacție înregistrat în rândul clienților în urma etapei pilot, cele două companii își propun o extindere la scară largă a proiectului care să acopere, treptat, cât mai multe oficii poștale din România.
Prin acest proiect, Auchan și Poșta Română continuă colaborarea demarată în 2020. Primul parteneriat a constat în servicii de livrare la domiciliu, la nivel național, pentru comenzile plasate în magazinul online auchan.ro prin serviciul StaiAcasă Plus, soluția de livrare door-to-door dedicată distribuției rapide oferită de Poșta Română.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE