Home / Slider / REPORTAJ. Bujorii de stepă și lacurile piscicole cresc anual atractivitatea turistică a comunei Zau de Câmpie

REPORTAJ. Bujorii de stepă și lacurile piscicole cresc anual atractivitatea turistică a comunei Zau de Câmpie

Bujorii de Stepă, care în această perioadă au atins maximum de înflorire în Rezervaţia Botanică de la Zau de Câmpie, şi numeroasele lacuri piscicole din zonă au început să crească în fiecare an atractivitatea turistică a acestei comune, o localitate preponderent agricolă.
Cum turismul are un impact pozitiv şi contribuie la dezvoltarea economică a zonelor atractive turistic, tinerii care au lucrat mai mulţi ani în străinătate, cum este şi Radu Adrian Iclănzan, în vârstă de 28 de ani, au identificat oportunităţi de afaceri, dezvoltând serviciile în zonele accesate intens de vizitatori.
„Am fost plecat mulţi ani afară din ţară. Anul trecut am venit la bujori, am văzut câţi oameni vin, dar nu au de unde să cumpere apă sau ceva de mâncare. Aşa că am luat o rulotă, am amenajat-o şi am decis să fac un lucru bun pentru comună. Merită… Vremea se anunţă bună, sâmbătă şi duminică bujorii sunt înfloriţi la maximum, iar eu mă aprovizionez fiindcă vine lume multă. Vremea a întârziat un pic bujorii de stepă, însă acum sunt înfloriţi şi aşteaptă să fie admiraţi. Eu am pregătit mici, carne proaspătă, gustări, dulciuri pentru cei care vin aici şi le ofer pături pentru picnic, dacă vor să stea la iarbă verde, baloţi de paie, băncuţe, în funcţie de ce doreşte fiecare”, a declarat, pentru Agerpres, Radu Adrian Iclănzan.
Rezervaţia de Bujori de Stepă (Paeonia tenuifolia) de la Zau de Câmpie, unică din Europa şi cel mai înalt loc din lume în care această floare s-a adaptat, este situată la 5 kilometri de centrul comunei, într-un cadru natural neatins de modernizare, în mijlocul naturii.
Din acest motiv, pe o rază de 5 kilometri în jurul rezervaţiei botanice, nu exista nicio posibilitate de a servi masa, iar turiştii veneau, vizitau bujorii, apoi urcau în maşini şi plecau. Acum însă, graţie iniţiativei tinerilor întreprinzători, turiştii petrec o întreagă după-amiază în mijlocul naturii.
„Anul acesta bujorii au început să înflorească un pic mai târziu faţă de anii anteriori, prima floare am avut-o în 20 aprilie. Comparativ cu anul trecut, prima floare a fost în 27 aprilie. Anul acesta a fost mai ploios, dar acum sunt deosebiţi. Au fost foarte mulţi turişti, mai ales de 1 Mai, dar şi după această dată. Vin mereu şi au început să petreacă mai multe ore aici. În ultimul an am reuşit să facem câteva lucruri în plus pentru Rezervaţia Botanică, am pus noi indicatoare, am instalat două toalete care erau necesare, au apărut câteva tonete de unde se pot cumpăra mâncare şi răcoritoare. Încetul cu încetul se dezvoltă zona, iar oamenii vin şi pot petrece aici toată după-amiaza. Am venit şi cu suveniruri, căni, tablouri, magneţi, toate cu bujori de stepă, astfel încât oamenii să plece cu amintiri, pe lângă fotografiile pe care le realizează aici. Vin turişti din Târgu Mureş, Turda, Cluj, Sibiu, dar vin şi din Galaţi, Suceava, Galaţi, Bucureşti, Maramureş, vin de peste tot din ţară. Şi chiar au ce vedea la Rezervaţia de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie: în 2014, când s-a făcut ultimul recensământ, erau 30.000 de bujori în parcelele de jos, pe un hectar de teren, iar în lotul de sus, pe 2,5 hectare, erau circa 20.000 de plante. În parcelele de sus, bujorii înfloresc un pic mai târziu, fiindcă sunt la altitudinea mai înaltă, cu 50 m, iar temperatura mai scăzută cu 1-2 grade Celsius”, a declarat custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă, Ciprian Cenan.
Custodele onorific al Rezervaţiei, Ciprian Cenan, ajutat de prietena sa, Dana, care s-a oferit voluntar să protejeze bujorii de stepă, ne spune că atunci când numărul turiştilor este foarte mare le recomandă să se documenteze la panourile amplasate la intrarea în mijlocul plantelor.
„Dacă doresc informaţii suplimentare, noi le putem oferi, însă când e multă lume e mai greu să ne împărţim. Le recomandăm să respecte poteca, fiindcă în iarbă sunt plante mici care nu se văd, iar astfel le protejăm să se dezvolte în anii următori. De la răsărire până la înflorire un bujor are nevoie de 7 ani. Deşi cererea e mare, am hotărât să nu vindem seminţe, toate le folosim în rezervaţie, în zonele în care nu sunt prea deşi. O floare, dacă o rupi, în 30 de minute se ofileşte, iar prin mutare nu se prinde, poate înfloreşte un an, dar se usucă apoi. Ca şi custode şi fotograf profesionist am remarcat că bujorii sunt cei mai frumoşi la răsărit şi la apus, atunci prinzi cadre extraordinare”, a afirmat Cenan.
În timpul vizitei noastre în Rezervaţia de Bujori de Stepă foarte mulţi dintre vizitatori erau pensionari, veniţi de la distanţe apreciabile, cum ar fi judeţele Cluj sau Covasna.
„I-am văzut la televizor. Mă impresionează, îmi place natura şi ne-am spus: de ce să nu ne dedicăm o zi pentru o aşa frumuseţe a naturii? Am fost şi la Avrig, unde sunt nişte bujori foarte parfumaţi, din petalele cărora se face dulceaţă. Nu seamănă cu aceştia. Cei de aici au 5-6 petale, sunt gingaşi, finuţi, coloritul este extraordinar, staminele foarte frumoase… E prima oară când îi vedem, peisajul e minunat, mai ales acum, primăvara. Merită venit aici măcar o dată în viaţă. Deşi suntem destul de aproape, de la Turda, nu am auzit până acum de bujorii de la Zau, deşi am lucrat la Staţiunea de Cercetări Agricole”, ne-a spus unul dintre turişti.
Alţii consideră că bujorii „sunt o minunăţie, aici se ajunge foarte uşor, dar poate că indicatoarele sunt cam micuţe pentru noi, cei mai în vârstă”.
La intrarea în Rezervaţia de Bujori de Stepă turiştii află şi despre legenda apariţiei bujorilor în acest loc şi ascultă cu interes sfâşietoarea poveste de iubire, dintre o fată de pădurar şi un prinţ, care s-a încheiat brusc prin curmarea vieţii tânărului şi a dus la apariţia acestei flori la Zau de Câmpie.
„A fost odată un împărat. Şi avea împăratul doi feciori. Cel mare purta numele de Zau. Era rău şi invidios din fire. Cel mic, frumos şi bun, se numea Bota. Într-o zi, umblând prin pădure, Bota, fiul cel mic al împăratului, zări o fată frumoasă. Era fata pădurarului pe care a plăcut-o de îndată şi care l-a plăcut numaidecât şi ea pe el. Doar că invidiosul său frate, Zau, râvnea şi el la inima fetei şi ar fi făcut orice numai să-i fie pe plac. Aşa se face că mintea lui, înceţoşată de gelozie, a născut un plan de a scăpa de concurenţă. Astfel, într-o zi, când se întorceau de la vânătoare, pe când se aflau pe barca ce îi ducea dintr-o parte în alta a lacului care despărţea palatul de pădure, Zau şi-a aruncat fratele în apa rece şi adâncă. În zale fiind, Bota s-a înecat. Aflând de moartea iubitului ei, fata pădurarului se sfârşea de durere. A ieşit din casă, s-a aşezat pe pajiştea de lângă pădure privind luciul lacului care-l înghiţise pe cel drag. Plângea cu atâta durere încât lacrimile, şiroindu-i din ochi, deveneau sânge. Şi unde cădeau pe pământ, se prefăceau în flori de bujor de culoare sângerie”, spune legenda.
Potrivit legendei, de la cei doi fraţi au luat nume şi locurile, satul – Zau, iar locul unde astăzi se află poiana bujorilor se numeşte pădurea Bota, un loc intens vizitat în perioada de înflorire.
Bujorii de Stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, depinde de temperatură, rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime între 10 până la 30 de centimetri şi au florile de culoarea roşu aprins, fapt ce le conferă un farmec unic.
Pe lângă legenda care circulă în Zau de Câmpie există şi o serie de documente care atestă faptul că rezervaţia mureşeană de bujori de stepă, situată la 5 kilometri de centrul comunei, a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare.
Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.
Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost dezvoltată datorită efortului de peste 60 de ani depus de Marcu Sâncrăianu, care i-a îngrijit până la vârsta de 91 de ani, continuat de ucenicul acestuia, Octavian Călugăr, din 2008 până în luna septembrie 2017, când a fost răpus de o boală de inimă, iar din 2017, custode onorific a devenit Ciprian Cenan.
Primele referiri privind Bujorul de Stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost expusă la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei.
Primarul comunei Zau de Câmpie, Alexandru Iurian, susţine că Rezervaţia Botanică este un bun moştenit de cei îndrăgostiţi de Bujorul de Stepă, cum a fost Marcu Sâncraianu, primul custode onorific.
„El a îngrijit-o, fără el azi nu mai exista, a îngrijit-o, a învăţat singur despre cum se înmulţesc bujorii, cum poţi avea grijă de un bujor răsărit. Şi-a dat seama că un bujor răsărit are nevoie de 7 ani până înfloreşte. Pentru noi rezervaţia e o prioritate, din păcate bujorul are o perioadă scurtă de înflorire, circa două săptămâni, dar în ultimii ani avem mii de vizitatori în această perioadă. Intrarea e liberă fiindcă am dorit ca toţi să vină să vadă bujorul, şcolile vin anual cu elevii să vadă bujorii şi ne-am gândit că de banii pe care i-ar da pe intrare, şi-ar putea cumpăra o apă sau ceva de mâncare şi ar sta în natură. În fiecare an facem investiţii, dar sunt şi răufăcători care distrug anual ceea ce facem şi, în fiecare primăvară, trebuie să reinvestim. Plus că întreţinem drumul, fiindcă avem 5 kilometri de drum pietruit, am amenajat şi parcarea. Sperăm ca cei care vin să se simtă bine, să rămână cu o impresie plăcută. De la an la an, bujorii sunt tot mai mulţi şi asta pentru că au fost construite alei de vizitare, iar astfel bujorii noi sunt protejaţi”, a precizat Alexandru Iurian.
Pe lângă bujorii de stepă, Zau de Câmpie este renumit şi pentru numeroasele lacuri cu peşte, care atrag pescari din toată Europa.
„Lacurile au o poveste – societatea Piscicola a intrat în insolvenţă, a fost scoasă la licitaţie, amenajamentele au fost cumpărate de o firmă, iar lacurile aparţin acum Agenţiei Naţionale de Piscicultură şi Acvacultură, dar sunt închiriate de firma care deţine amenajamentele. A crescut numărul pescarilor, pe toată perioada anului aici avem pescari. Zau de Câmpie are 171 hectare de lacuri, însă mai există şi la Miheşu de Câmpie şi Şăulia, deci în total există 500 ha luciu de apă. De aici se poate pescui crap, caras şi şalău, primăvara şi toamna. Există şi o pizzerie, două pensiuni şi un restaurant, dar, în general, pescarii vin cu cortul şi stau în natură. Aici, la Zau de Câmpie, activitatea de bază este agricultura, avem peste 5.000 ha de teren, din care 3.000 ha arabil, plus mai multe ferme zootehnice”, a arătat primarul din Zau de Câmpie.
Tot la Zau de Câmpie există şi un castel, Castelul Ugron, despre care se spune că ar fi fost construit, începând cu anul 1911, timp de trei ani, după principiile unui calendar: ar avea 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, patru turnuri, pentru a marca cele patru anotimpuri, 52 de camere, câte sunt săptămânile dintr-un an, şapte terase, câte zile sunt într-o săptămână, şi 12 holuri, câte sunt lunile anului.
Pentru reabilitarea sau renovarea Castelului din Zau de Câmpie şi pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii de fonduri europene, castelul a fost trecut în administrarea Muzeului Judeţean Mureş.
Până în anul 2012, în Castelul Ugron din Zau de Câmpie a funcţionat un centru de plasament, iar după repartizarea copiilor în case de tip familial, acesta a fost închis şi a început să se degradeze, acum fiind în conservare.
În jurul acestui castel a fost ţesută şi o poveste de dragoste, o dragoste neîmplinită între cel care l-a construit, Istvan Ugron, fost ambasador al Austro-Ungariei în Rusia, şi una dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei.
Castelul din Zau de Câmpie are o arhitectură similară castelelor medievale franceze şi a fost construit de către oamenii din zonă, care au fost nevoiţi să presteze această muncă, timp de trei ani, fără a fi plătiţi.
În perioada comunismului a fost preluat de stat, a fost sanatoriu pentru bolnavii de TBC, şcoală, depozit de cereale, iar până în 2012 a fost casă de copii. A fost apoi revendicat de către urmaşii baronului Ugron, însă Consiliul Judeţean Mureş a câştigat procesul, adjudecându-şi proprietatea.

Citeste si:  Perenitate - Arc peste timp - 80 de ani de existență

(www.agerpres.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

AUR Mureș, sesizare la Prefectură pe tema mașinilor bilingve ale Poliției Locale Târgu Mureș

Conducerea AUR Mureș a reacționat marți, 17 mai, după ce în spațiul public au apărut …