Ofensiva împotriva talibanilor Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 105 Vizualizări

Ofensiva împotriva talibanilor

Frontul Naţional de Rezistenţă (FNR) a anunţat că a lansat o amplă ofensivă împotriva talibanilor în mai multe provincii din nordul Afganistanului, printre care şi în Panjshir, unde susţin că au eliberat trei districte.

Confruntări izolate au loc de mai multe luni între FNR şi talibani, însă acesta ar fi prima ofensivă lansată de gruparea lui Ahmad Massoud, fiul legendarului comandant Ahmad Shah Massoud, după căderea, în septembrie 2021, a bastionului lor din valea Panjshir, la 80 kilometri de Kabul.

„Este prima noastră ofensivă din septembrie”, a declarat Ali Maisam Nazary, şeful de relaţii externe al FNR, principalul grup de rezistenţă antitaliban. Nazary a menţionat că ofensiva vizează „12 provincii din ţară, în special în nord”.

„De când Ahmad Massoud (…) a ordonat noaptea trecută forţelor sale să lanseze ofensiva, trei districte importante din Panjshir au fost eliberate”, a spus el. „Forţele FNR au capturat drumurile principale, avanposturi (talibane) şi sate din aceste districte, iar ulterior i-au asediat pe talibani în clădirile districtului. Mulţi talibani au cerut un răgaz pentru a se preda”, a adăugat el, dând asigurări că duşmanul a suferit „pierderi grele”.

AFP

( www.agerpres.ro )

Foto: www.romaniatv.net

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE