Home / Agricultura / Au început negocierile pentru vânzarea-cumpărarea Fabricii de zahăr din Luduș

Au început negocierile pentru vânzarea-cumpărarea Fabricii de zahăr din Luduș

Distribuie

Fabrica de zahăr de la Luduş ar putea fi preluată de către fermierii din zonă, de o asociere între fermieri şi investitori privaţi sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanţii, reiese din discuţiile avute de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din zona Luduş.
Potrivit unui comunicat al MADR remis Agerpres, ministrul Agriculturii a avut miercuri o întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România, care deţine în prezent fabrica de zahăr de la Luduş din judeţul Mureş, în contextul mandatului primit de conducerea MADR de la Guvernul României privind negocierile pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş, continuarea activităţii de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă şi, implicit, păstrarea locurilor de muncă ale salariaţilor din fabrică.
Adrian Chesnoiu a transmis conducerii companiei că există „o determinare puternică din partea fermierilor” pentru reluarea ciclului de producţie şi menţinerea integrităţii fabricii de zahăr de la Luduş, în timp ce reprezentanţii Tereos România şi-au arătat deschiderea pentru demararea oficială a negocierilor pentru vânzarea acesteia.
„În cadrul întâlnirii pe care am avut-o săptămâna trecută cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din zona Luduş, s-au desprins câteva soluţii posibile pentru menţinerea activităţii acestei unităţi de producţie. Fie că vorbim despre preluarea fabricii de către fermierii din zonă, fie de o asociere între fermieri şi investitori privaţi sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanţii, munca depusă în cadrul fabricii de zahăr de la Luduş nu trebuie să se piardă, la fel investiţiile şi activitatea fermierilor din zonă. Consider că prin dialog deschis, cu bună credinţă, între toţi cei implicaţi în acest proces, putem găsi cea mai potrivită soluţie pentru continuarea activităţii fabricii”, a declarat ministrul Agriculturii.
Potrivit sursei citate, discuţiile cu toţi actorii implicaţi vor continua pentru a stabili un calendar clar al preluării investiţiei de la deţinătorii francezi. Vineri, 13 mai 2022, ministrul Agriculturii va avea o nouă întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr.
Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.

(www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.