Calendarul admiterii la liceu Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 310 Vizualizări

Calendarul admiterii la liceu

Monitorul Oficial al României, Partea I – Nr. 869 bis din 9 septembrie 2021 a publicat Ordinul Ministerului Educației privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023.

”Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2022-2023 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012”, se menționează în articolul 2, alineatul 1, al respectivului Ordin.

În același document se mai menționează că ”în procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023, ședințele/acțiunile de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, precum și cele pentru completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora pot fi realizate în unitatea de învățământ și prin mijloace electronice de comunicare – telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.”, respectiv că ”diriginții claselor a VIII-a au obligația de a informa și a oferi consultanță absolvenților clasei a VIII-a și părinților/reprezentanților legali ai acestora pe parcursul derulării acestor acțiuni.”

Totodată, în Ordinul menționat se precizează că elevii candidații pot participa ”la repartizarea computerizată într-un singur județ”, iar înscrierea candidaților care doresc să participe la admiterea computerizată în alt județ ”se realizează la unitatea de învățământ din care provin candidații, conform unei proceduri elaborate de Comisia națională de admitere.”

Pregătirea admiterii

9 – 13 mai 2022:

Transmiterea în unităţile de învăţământ gimnazial a broşurilor cuprinzând informaţiile legate de admitere.
Transmiterea de către inspectorate la şcolile gimnaziale a listei centrelor de înscriere, precum şi a şcolilor arondate fiecărui centru.
Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial şi pe site-ul acestora a graficului şedinţelor/acţiunilor de completare a opţiunilor de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, precum şi a Metodologiei şi a Calendarului admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2022-2023, precum şi o adresă de e-mail şi un număr de telefon dedicate admiterii.

20 mai 2022:

Transmiterea la Ministerul Educaţiei a broşurilor de admitere ale fiecărui judeţ, în versiune electronică şi tipărită.

16 mai – 3 iunie 2022:

Şedinţe/acţiuni de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, organizate la unitatea de învăţământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferinţă on-line etc.).

8 iunie 2022:

Transmiterea de către fiecare unitate de învăţământ gimnazial către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, precum şi a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin completarea acestor informaţii în aplicaţia informatică centralizată.

9 iunie 2022:

Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către Comisia naţională de admitere a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizării operaţiunilor specifice completării acestor date în aplicaţia informatică centralizată.

30 iunie 2022:

Transmiterea de către Comisia naţională de admitere către comisiile judeţene a bazei de date cu mediile de admitere şi a ierarhiei judeţene prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specific.
Depunerea declaraţiilor de către părinţii sau reprezentanţii legali ai candidaţilor care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă, la secretariatele unităţilor de învăţământ de provenienţă.

1 iulie 2022:

Completarea de către secretariatele şcolilor a fişelor de înscriere cu numele/codul unităţii de învăţământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenţilor clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicaţia informatică centralizată.

1 iulie 2022:

Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Probele de aptitudini

11 – 13 mai 2022:

Eliberarea/transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de aptitudini.

16 – 17 mai 2022:

Înscrierea pentru probele de aptitudini.

18 – 20 mai 2022:

Desfăşurarea probelor de aptitudini.

23 mai 2022:

Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini.
Depunerea contestaţiilor la probele de aptitudini (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).

27 mai 2022:

Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestaţiilor, la probele de aptitudini.
Transmiterea, în format electronic şi în scris, către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin completarea acestora în aplicaţia informatică centralizată.

8 iunie 2022:

Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin activarea rapoartelor specifice în aplicaţia informatică centralizată.
Actualizarea de către comisiile din unităţile de învăţământ liceal vocaţional a listelor candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaţilor corigenţi, repetenţi, amânaţi sau exmatriculaţi, în aplicaţia informatică centralizată.

30 iunie 2022:

Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date judeţene cuprinzând mediile de admitere, prin confirmarea finalizării operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată.

1 iulie 2022:

Validarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor admişi la liceele/clasele la care s-au susţinut probe de aptitudini şi comunicarea rezultatelor în unitatea de învăţământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicaţia informatică centralizată.

4 iulie 2022:

Ridicarea/Transmiterea de la liceele vocaţionale a fişelor de înscriere ale candidaţilor care nu au fost admişi la clasele pentru care au susţinut probe de aptitudini. Candidaţilor care nu au fost admişi la clasele pentru care au susţinut probe de aptitudini, precum şi candidaţilor care au fost admişi dar care au declarat, în scris, că renunţă la locul obţinut, li se poate elibera, de către unitatea de învăţământ gimnazial, fişa de înscriere, pentru completarea opţiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată
Transmiterea, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor declaraţi admişi, în fiecare judeţ, la clasele pentru care s-au susţinut probe de aptitudini, prin confirmarea încheierii operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată.

Probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

11 – 13 mai 2022:

Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

16 – 17 mai 2022:

Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
Notă:
Documentele necesare pentru recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională pot fi depuse la unitatea de învăţământ de provenienţă până la data de 23 mai 2022.

18 – 20 mai 2022:

Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

23 mai 2022:

Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
Depunerea contestaţiilor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).

27 mai 2022:

Comunicarea rezultatelor finale, după contestaţii, la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicaţia informatică centralizată.

30 – 31 mai 2022:

Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

3 iunie 2022:

Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, la unităţile de învăţământ de provenienţă.

8 iunie 2022:

Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea şi confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicaţia informatică centralizată.

(Redacția / Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE