Home / Stiri din vecinatatea Romaniei / Invazia din Ucraina a fost precedată de un atac asupra sateliților

Invazia din Ucraina a fost precedată de un atac asupra sateliților

Distribuie

Uniunea Europeană a acuzat autorităţile ruse că au comis un atac cibernetic asupra unei reţele de sateliţi cu o oră înainte de invadarea Ucrainei pentru a pregăti terenul pentru asalt. Este pentru prima dată când UE acuză deschis puterea rusă că a comis un atac cibernetic, a precizat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

„Atacul cibernetic a avut loc cu o oră înainte de invazia neprovocată şi nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022, facilitând astfel agresiunea militară”, subliniază UE într-o declaraţie în numele Celor 27.

„Atacul a provocat perturbări importante în comunicaţii care au afectat serviciile publice, companiile şi pe cetăţenii utilizatori în Ucraina şi a afectat, de asemenea, mai multe state membre UE”, se mai menţionează în textul citat.

„Uniunea Europeană şi statele sale membre, precum şi partenerii săi internaţionali, condamnă cu fermitate activitatea cibernetică rău intenţionată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care a vizat reţeaua de sateliţi KA-SAT, exploatată de Viasat”, adaugă textul.

„Putem să atribuim atacul guvernului rus”, a declarat Josep Borrell. UE afirma până acum că atacurile cibernetice proveneau „din interiorul Rusiei”, dar fără a incrimina autorităţile ruse.

„UE, în strânsă colaborare cu partenerii săi, intenţionează să ia noi măsuri pentru a preveni, descuraja şi a reacţiona la astfel de comportamente rău intenţionate în spaţiul cibernetic”, se mai afirmă în declaraţia Consiliului UE.

„UE va continua să furnizeze o susţinere politică, financiară şi materială coordonată Ucrainei pentru a-i întări rezilienţa cibernetică”, mai precizează textul citat. Atacul asupra operatorului de sateliţi american Viasat i-a lăsat fără internet pe mii de utilizatori din Germania, Franţa, Ungaria, Grecia, Italia sau Polonia.

Rusia a invadat statul vecin prooccidental în primele ore ale zilei de 24 februarie şi a încercat să-i înlăture pe liderii ţării. Războiul s-a prelungit la peste două luni şi rezistenţa ucraineană a produs pierderi grele armatei ruse, obligată să-şi reorienteze atacul asupra estului ţării. Militarii şi experţii s-au temut ca războiul purtat de Rusia în Ucraina să nu ducă la un val de atacuri cibernetice devastatoare susceptibile să aibă un efect mondial. Însă scenariul cel mai grav a fost evitat până în prezent, întrucât atacurile depistate par să fie limitate în impact şi rază geografică.

AFP

( www.agerpres.ro )

 

De asemenea, verificati

Mii de credincioşi, omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea

Distribuie Mii de credincioşi s-au adunat luni dimineaţa la Vatican pentru a-i aduce un ultim …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.