Biden le promite sprijin fermierilor Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 93 Vizualizări

Biden le promite sprijin fermierilor

Preşedintele american Joe Biden a dat vina pe războiul Rusiei din Ucraina pentru recenta creştere a preţurilor la alimente pe plan mondial, cu prilejul unei vizite la o fermă din statul Illinois, unde a promis ajutor pentru agricultorii ţării.

Biden a subliniat că fermierii SUA sunt cei care i-au ajutat pe americani să treacă prin pandemia de COVID-19 şi acum prin criza ucraineană.

„Voi sunteţi coloana vertebrală a libertăţii”, a spus liderul de la Casa Albă, după un tur printr-o fermă de familie din comitatul Kankakee. „Chiar în aceste momente, America luptă pe două fronturi. Acasă, luptă cu inflaţia şi creşterea preţurilor. În străinătate, îi ajută pe ucraineni să-şi apere democraţia şi să-i hrănească pe cei lăsaţi flămânzi pe lume din cauza atrocităţilor ruse”, a declarat el.

Vizita lui Biden a avut loc în condiţiile în care Casa Albă se zbate să stăpânească inflaţia pe mai multe fronturi, din sectorul combustibililor la cel alimentar. Tot miercuri, administraţia sa a anunţat mai multe măsuri vizând să-i ajute pe fermierii americani să crească producţia şi să scadă preţul alimentelor, între care dublarea finanţării pentru producţia de îngrăşăminte pe plan intern şi sporirea ajutorului tehnic pentru instrumentele de management al nutrienţilor.

Joe Biden a declarat săptămâna aceasta combaterea inflaţiei ca fiind prioritatea nr. 1 a administraţiei sale, inflaţie care atacă nu doar puterea de cumpărare a consumatorilor, ci şi popularitatea şefului statului, în condiţiile în care se apropie alegerile parţiale de la jumătatea mandatului.

(E.T.)

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE