Ce spune jurnalista Dorina Matiș despre prima ei carte Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 1131 Vizualizări

Ce spune jurnalista Dorina Matiș despre prima ei carte

Dorina Matiș lansează prima sa carte: „Îngerul meu, Gabriel-ghid de vindecare a suferințelor determinate de despărțiri”. Lansarea cărții tipărită la editura Maris din Târgu Mureș, va avea loc în data de 20 mai 2022 de la ora 18.00 la Casa Căsătoriilor din Cetatea Medievală din Târgu Mureș.

Cartea Îngerul meu, Gabriel este un ghid de vindecare a suferinţelor determinate de despărţiri  şi are la bază experienţa mea de hipnoterapeut, începând cu anul 2017, când am obţinut certificarea în Hipnoză şi Hipnoterapie din partea Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului. Pe lângă cariera mea jurnalistică – la care nu am renunţat nicio clipă din anul 1993 şi m-am menţinut la un nivel performant în domeniu – am decis să îmi dezvolt şi latura spirituală, simţind că parcă lipseşte ceva din viaţa mea.

Cuvântul înainte al acestei cărţi îi aparţine renumitului profesor doctor Dumitru Constantin-Dulcan, pe care nu l-am cunoscut încă personal, dar care spune: „În concluzie, Maria-Dorina Matiş a scris nu doar un ghid psihologic de alinare a suferinţei creată de o despărţire dintr-o relaţie afectivă de iubire, ci şi un adevărat roman psihologic cu adânci implicaţii în existenţa vieţii umane. Este o carte de performanţă, scrisă cu talent, cu un spirit permanent atent la nuanţe, la informarea lectorilor săi – de real ajutor îndeosebi celor tineri, dar nu numai, având şi o certă valoare de manual de psihologie. Este o carte plină de exemple din care se pot reţine reale lecţii de înţelepciune”, a declarat Dorina Matiș.

Cartea are 300 de pagini, format A5, şase capitole, fiecare capitol este delimitat de câte o pictură realizată de artistul Rareş Kerekes din Sighişoara. Pictura de pe copertă este, de asemenea, opera lui Rareş Kerekes, se numeşte „Îngerul îndrăgostit” şi a fost realizată în anul 2021.

Parteneri ai evenimentului sunt Asociația pentru terapii complementare Îngerul meu, Gabriel și Biblioteca Județeană Mureș. În finalul cărţii autoarea mărturiseşte, într-un epilog, că a avut o experienţă de regresie în vieţile sale anterioare şi i s-a comunicat că are ca misiune să scrie această carte. Asistăm aşadar la o carte a cărei origine a fost decisă într-o altă existenţă. Eu cred că toate cărţile valoroase ne sunt programate ca misiuni dintr-o altă existenţă, dar puţini avem şansa să le conştientizăm. Dumitru Constantin-Dulcan. Vom reveni cu detalii.

Partenerii evenimentului sunt Asociația pentru terapii complementare Îngerul meu, Gabriel și Biblioteca Județeană Mureș.

Amalia VASILESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE