Ucraina insistă să intre în UE Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

Ucraina insistă să intre în UE

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a cerut joi ca un loc să fie „rezervat” pentru ţara sa în Uniunea Europeană (UE), chiar dacă negocierile de aderare ar urma să dureze timp îndelungat.

„Auzim foarte des că Ucraina aparţine familiei europene şi că la ora actuală este important să fie rezervat acest loc” pentru ţară în UE, a declarat Kuleba la televiziunea publică germană, la începutul unei vizite în Germania.

„Nu vorbim propriu-zis de aderarea Ucrainei la UE cât mai repede posibil, însă este foarte important pentru noi să rezervăm acest loc pentru Ucraina”, a afirmat Kuleba la postul public ARD.

Kievul şi-a depus candidatura la aderare în UE pe 28 februarie, la câteva zile după declanşarea invaziei ruse, însă unele ţări membre occidentale sunt rezervate, inclusiv asupra acordării pentru Ucraina a unui statut de ţară candidată, dorind să evite o procedură de aderare accelerată.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat luni, la Berlin, că va fi nevoie „de decenii” pentru ca o ţară ca Ucraina să poată adera la UE şi a sugerat ca, între timp, ea să facă parte dintr-o „comunitate politică europeană”, care să poată include de asemenea Regatul Unit, retras din UE în 2020. Această idee este susţinută şi de cancelarul federal german Olaf Scholz.

În acelaşi interviu pentru ARD, Dmitro Kuleba a salutat reacţia Germaniei la războiul cu Rusia şi a subliniat că acum Berlinul şi-a asumat un rol de lider, după tensiunile care au existat în relaţiile dintre Berlin şi Kiev. Kuleba a apreciat drept pozitive schimbările survenite, după ce Germania a decis să livreze arme grele Ucrainei şi să sprijine embargoul propus al UE asupra livrărilor de petrol rusesc, în urma presiunilor din partea unor aliaţi ai săi.

Vizita lui Dmitro Kuleba în Germania include de asemenea participarea la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor din G7, pe coasta Mării Baltice. Preşedinta slovacă Zuzana Caputova şi omologul ei polonez Andrzej Dudam au declarat că Slovacia şi Polonia vor face eforturi comune pentru a ajuta Ucraina să obţină statutul de ţară candidată la aderarea la UE cât de curând posibil. Cei doi lideri susţin că vor vizita împreună statele UE care s-au arătat sceptice faţă de aderarea Ucrainei la blocul comunitar.

„Pentru viitorul Europei şi pentru pacea în Europa, este important să vorbim despre viitorul statut al Ucrainei”, a spus Caputova.

„Asta nu înseamnă în mod automat calitatea de membru deplin, pentru care bineînţeles criteriile trebuie întrunite. Dar considerăm acordarea statutului de ţară candidată un gest natural în situaţia dificilă în care este acum Ucraina”, a spus preşedinta slovacă. Andrzej Duda a spus că Ucraina se apără nu doar pe ea ci şi Europa „de ambiţiile şi acţiunile imperiale ale Rusiei de astăzi” şi are nevoie de un semn de solidaritate pentru a face asta.

„Ştim că este foarte important pentru societatea ucraineană de astăzi să simtă acceptarea Vestului”, a spus el.

(E.T.)

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE