VIDEO: Semtest BVN, la o nouă prezență la AGRARIA Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 249 Vizualizări

VIDEO: Semtest BVN, la o nouă prezență la AGRARIA

Din cadrul celei de a 26-a ediție a Târgului Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie Agraria nu putea lipsi un jucător important pe piața reproducerii și geneticii animale, respectiv Semtest BVN Mureş, unitate preocupată în permanență pentru asigurarea reproducţiei la bovine şi suine prin însămânţarea artificială şi intensificarea procesului de ameliorare a raselor. „Ca de fiecare dată, suntem prezenți alături de fermieri. La Agraria suntem prezenți cu toată echipa, astfel încât fermierii să fie informați cât mai bine despre ceea ce putem noi oferi în ce privește reproducția și genetica artificială. Ne dorim o constanță în ce privește activitatea noastră, o continuitate, fapt pentru care am venit de regulă cu aceleași lucruri pe care le prezentăm la astfel de evenimente, dar la un cu totul al nivel pe care încercăm în permanență să-l îmbunătățim”, a declarat ing. Valer Sician, director Semtest BVN Mureş.

Percepția fermierilor asupra aspectelor legate de genetică este una mult îmbunătățită, un merit important în acest sens avându-l specialiștii Semtest, cei care oferă soluțiile cele mai bune fermierilor. „Noi, în ultimii 5-7 ani am insistat foarte mult pe aceste aspecte, în special în ce privește formarea fermierilor și nu numai. Noi la Mureș avem în fiecare lună cursuri pe probleme de reproducție, genetică și însămânțări artificiale, plus faptul că suntem mereu alături de ei cu materiale, cu informații, cu consultanți care pot să-i ajute astfel încât decizia pe care ei o iau să fie de fiecare dată cea bună”, a precizat ing. Valer Sician.

Deși perioada actuală e una destul de grea pentru fermieri, ea poate fi folosită în beneficiul celor care activează în domeniul agricol, este de părere directorul Semtest. „Trecem cu toții printr-o perioadă grea, dar părerea mea este că această perioadă grea ar trebui să ne discipilineze și mai mult, să avem o grijă mai mare în anumite aspect ce țin de costuri, indiferent că vorbim despre fermă sau despre altă activitate agricolă. Cred că trebuie în primul rând să fim motivați să producem mai mult pentru că, în aceste condiții destul de dificile, este singura șansă de a fi mai perfoarmanți”, a precizat reprezentantul Semtest BVN Mureș.

Viitorul sună bine

„Avem sprența că va urma o perioadă bună astfel încât activitatea să fie în continuă creștere deoarece fermierii au nevoie de această susținere din partea noastră. Ei au constatat că un animal, respectiv o vacă cu o genetică bună, o vacă performantă aduce plus valoare în fermă, îi aduce mai mult lapte, mai multă carne, ceea ce înseamnă un profit mai mare, ceea ce ne motivează și pe noi să fim din ce în ce mai buni”, a conchis ing. Valer Sician.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE