Home / Timp liber / Cluburi sportive în Mureș. Unde poți merge la fotbal, karate, volei sau handbal
Cluburi sportive în Mureș FOTO: rovin/Pixabay.com
Cluburi sportive în Mureș FOTO: rovin/Pixabay.com

Cluburi sportive în Mureș. Unde poți merge la fotbal, karate, volei sau handbal

Cei care sunt interesați de cluburi sportive în Mureș trebuie să știe că au la dispoziție câteva locuri în care se pot antrena sau își pot duce copiii pentru practica diverse sporturi individuale sau de echipă. În acest articol vă prezentăm câteva dintre cele mai importante cluburi sportive din Mureș.

Clubul Sportiv Mureșul. Se află pe Strada Parc Sportiv Municipal, numărul 4, Târgu Mureș. S-a înființat în 1959. În prezent are 11 secții pe ramuri de sport: atletism, arte marțiale, canotaj, ciclism, lupte libere, natație, patinaj viteză, tenis și radio amatorism.

De asemenea, sunt în curs de afiliere hocheiul pe gheață și patinajul artistic. În ultimii 20 de ani, a obținut peste 1500 de medalii la campionatele naționale și peste 140 la îtrecerile internaționale. Este deschis de luni până joi între 08:00 și 16:30, vineri între 08:00 și 14:00, iar sâmbăta și duminica nu este program.

Handabal și arte marțiale

Clubul Sportiv „Olimpic” Tîrgu Mureș. Se află pe B-dul Pandurilor 87/1, Tîrgu-Mureş. Sportul practicat aici este handbalul. A fost înființat în 2009, iar în prezent coordonează peste 200 de copii cu vârste de peste 5 ani. Pe lângă selecționarea și pregătirii pe programe speciale a copiilor cu aptitudini pentru obținerea de perfomanțe în handbal, clubul își propune și cuprinderea unui număr cât mai mare de elevi într-un activitate sportivă organizată, desfășurarea de activități sportive care au ca scop educarea unor calități specifice vârstei.

Sport Grup Sakura. Se află pe Strada Moldovei, numărul 30. S-a înființat în anul 2005 și a continuat palmaresul Asociției Sportive de Arte Marțiale Sakura Reghin (1992-2005). În istoria recentă a avut peste 400 de sportivi înregistrați. Există departamente de Ju Jitsu, Autoapărare și PARA. Sunt organizate cursuri de inițiere, pentru cei care vor să facă performanță, pregătire tehnică, teoretică, tactică, ședințe video sau pregătire competițională.

Citeste si:  Trasee de ciclism în Mureș. Trei drumuri pe care să te plimbi pe două roți

Se face pregătire, separat, pentru sportivi de performanță, autoapărare, agenți de pază și protecție sau persoane cu dizabilități. De asemenea, foarte important, pentru cei interesați de cluburi sportive în Mureș, este că din 2018 a fost deschis și un program „anti bullying” prin sport și colaborează cu instituții școlare. Mai multe detalii puteți găsi – aici.

Cluburi sportive în Mureș. Unde pot face copii volei sau fotbal

CS Torpi. Se află pe Strada Barajului, numărul 4. E un club privat la care se poate juca, printre altele, volei, baschet sau tenis. Adrian Pașcan, antrenor al echipei de volei din categoria speranțe de la CS Tropi, a declarat, într-un interviu pentru zi-de-zi.ro, că, cel puțin la volei, s-a început ca sport de masă, nu de sport de performanță și, alături de colegii săi, își dorește să lucreze cu copii care au vârsta până în 14 ani. Mai multe detalii – aici.

Asociația Sportivă Academica Transilvania. Se află în Sâncraiu de Mureș și este un club dedicat fotbalului. Potrivit reprezentanților clubului, antrenamentele au ca scop descoperirea, selecția, inițierea, familiarizarea și practicarea fotbalului de performanță, dar și educarea și dezvoltarea personalității sportivilor.

De asemenea, mai spun aceștia, își propun să transmită copiilor plăcerea de ajuca fotbal. Antrenamentele se desfășoară în condiții excelente, iar programul de antrenament se armonizează cu cel scolar. Pregătirea are loc într-o bază sportivă modernă cu terenuri sintetice și de iarbă. Mai multe detalii puteți găsi – aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Centre de echitație în Mureș FOTO: Ihtar/Pixabay.com

Centre de echitație în Mureș. Unde poți merge să călărești

Cei interesați de centre de echitație în Mureș trebuie să știe, în primul rând, care …