Tumoră gigant operată la Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 522 Vizualizări

Tumoră gigant operată la Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş

O echipă de medici chirurgi din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, coordonată de dr. Daniel Popa, medic primar Chirurgie generală, au realizat, în cursul zilei de ieri, 17 mai, o intervenţie de excizie a unei formaţiuni tumorale gigante retroperitoneale care îngloba rinichiul stâng, hilul renal, muşchiul psoas stâng, diafragmul stâng, unui pacient de 42 de ani.

”Intervenţia, care a fost extrem de dificilă din cauza volumului mare al tumorii, care avea un diametru de 35 de centimetri şi aproximativ 12 kilograme, dar şi datorită relaţiei strânse cu elemente vasculare importante, a durat aproximativ 2 ore, s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie I şi a constat în excizia în întregime a formaţiunii tumorale, fără a lăsa ţesut tumoral restant. Evoluţia postoperatorie a pacientului este una favorabilă, urmând ca acesta să fie externat în următoarea perioadă”, a informat Biroul de presă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Potrivit aceleiași surse, echipa care a realizat intervenţia este formată din dr. Daniel Popa, medic primar Chirurgie generală, dr. Cosmin Nicolescu, medic primar Chirurgie generală, dr. Horvath Zsuzsanna, medic specialist ATI şi dr. Dumitru Godja, medic rezident Chirurgie generală.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE