Harri Kiiski (Azomureș) exclude o criză alimentară în România Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 331 Vizualizări

Harri Kiiski (Azomureș) exclude o criză alimentară în România

Directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în România nu va exista o criză alimentară şi că, din cauza invaziei ruse în Ucraina, care a afectat o parte însemnată din piaţa de cereale mondială, fermierii români au oportunitatea de a creşte producţia.
„Despre subiectul care e tot mai vizibil în ultima perioadă referitor la criza alimentară, vă pot spune că în România nu va exista o criză alimentară. Va exista o creştere a preţurilor peste tot în lume, vor fi ţări care vor suferi din cauza lipsei alimentelor. Din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, 30% din producţia de cereale a dispărut de pe piaţă şi aceasta este sursa crizei alimentare. Este, în schimb, o oportunitate pentru fermierii români să producă mai mult pentru că lumea are nevoie. Preţurile la îngrăşăminte au crescut, faţă de anul trecut, de trei ori, preţurile la cereale de două ori, însă este din punct de vedere economic o producţie eficientă”, a arătat Harri Kiiski.
Potrivit acestuia, de la sfârşitul lunii aprilie, pe fondul creşterii preţurilor la energie, compania Azomureş lucrează la 50% din capacitatea de producţie, „pentru a fi capabili să livrăm fertilizanţi pentru sezonul agricol care începe toamna”, însă piaţa mondială este bulversată.
„Este o piaţă mondială care este bulversată, în acest moment este important ca noi, la Târgu Mureş, să facem îngrăşăminte cu români, pentru români. Portul Constanţa este şi va fi tot mai ocupat de importuri şi exporturi de cereale, în special. Şi pentru alte produse, oţel, aluminiu, preţul gazului este mare şi va fi în continuare”, a precizat directorul general al Azomureş.
Producţia din acest moment a Azomureş este de 75.000 de tone de îngrăşăminte pe lună, adică jumătate de capacitate.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE