Home / Slider / 1 iunie – Ziua sporturilor, în baza sportivă a UMFST

1 iunie – Ziua sporturilor, în baza sportivă a UMFST

Distribuie

Baza sportivă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș va găzdui miercuri, 1 iunie, între orele 10.00 – 15.00, un eveniment dedicat copiilor mici și mari, de sărbătorire a „Zilei Internaționale a Copilului” prin ateliere demonstrative și întreceri, cu antrenamente susținute de sportivii legitimați ai Clubului Sportiv Universitar.

”Programul va include demonstrații de karate, activități și cursuri de ciclism, exerciții de dezvoltare a forței musculare adaptate vârstei, meciuri și inițiere în volei, lecții de scrimă, ateliere de aeromodelism, întreceri și turnee amicale. Astfel, vei avea ocazia de a te distra, de a te împrieteni cu sportivii noștri profesioniști și dacă până acum nu ai descoperit bucuria sportului, îți garantăm că vei găsi cel puțin un motiv care te va face să îl consideri noul tău aliat! Manifestarea este o inițiativă prin care sportivii profesioniști legitimați la CSU Târgu Mureș sunt implicați direct în comunitatea locală pentru a sprijini și stimula participarea regulată a copiilor în activitățile sportive, încurajând tinerii să descopere bucuria, avantajele pentru sănătate și importanța sportului”, a informat Biroul de presă al UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dorin Florea, întâlnire consultativă cu Horațiu Suciu? Ce a spus fostul primar

Distribuie Fostul primar al municipiului Târgu Mureș în perioada 2000-2020, Dorin Florea, a afirmat miercuri, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.