Victime încarcerate într-un accident rutier Social
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 1872 Vizualizări

Victime încarcerate într-un accident rutier

Accident rutier produs între două autoturisme, pe DE 60, între localitățile Acățari și Corunca.

In urma accidentului au rămas încarcerate două victime. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit pentru extragerea acestora și predarea lor echipajelor medicale.

Potrivit Inspectoratului Pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș, la fața locului se află o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD.

„Un bărbat în vârstă de 55 de ani a condus un autoturism pe DN13 E60 dinspre municipiul Sighișoara înspre municipiul Târgu Mureș iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani. În urma impactului au rezultat 8 victime, 3 din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 55 de ani, respectiv șoferul și 2 femei pasagere și 5 din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani, respectiv șoferul, 1 bărbat, 2 femei și o minoră de 1 an și 6 luni” a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Traficul este blocat și deviat pe DJ 151D Acățari – Ungheni.

În continuare se efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE