Proiecte PNRR de 6,7 milioane de euro votate de Consiliul Local Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 360 Vizualizări

Proiecte PNRR de 6,7 milioane de euro votate de Consiliul Local Târgu Mureș

Consilierii locali ai municipiului Târgu Mureș au aprobat luni, 30 mai, într-o ședință de îndată, o listă de cinci proiecte a căror valoare cumulată este de 6,7 milioane de euro, fără TVA, care urmează să fie depuse de Primăria Municipiului pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Târgu Mureș, cele cinci proiecte vizează lucrări de eficientizare energetică în cadrul unor unități școlare din municipiul Târgu Mureș.

”Pentru toate proiectele s-a aprobat finanțarea din bugetul local a tuturor cheltuielilor neeligibile pentru implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta în etapa de implementare. Având în vedere  Ordinul pentru aprobarea Ghidului specific, care prevede ca data limită de depunere a cererilor de finanțare pentru prima rundă, să fie 30 mai 2022, a fost necesară aprobarea în regim de urgență a materialelor de mai sus”, se menționează în comunicat.

Proiectele votate sunt următoarele:

1.„Eficientizare Energetică Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu în Municipiul Târgu Mureș, județul Mureș”. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 1.420.689,60 euro, fără TVA, reprezentând 6.993.628,69 lei, fără TVA.

2. ”Eficientizare Energetică Școala Gimnazială George Coșbuc în Municipiul Târgu Mureș, Județul Mureș”, valoarea maximă eligibilă a proiectului fiind în cuantum de 1.029.600 euro, fără TVA, reprezentând 5.068.411,92 lei fără TVA.

3. ”Eficientizare Energetică Școala Gimnazială Romulus Guga din Municipiul Târgu Mureș”, valoarea maximă a proiectului este de 1.724.008 euro, fără TVA, reprezentând 8.486.774,18 lei, fără TVA.

4. ”Eficientizarea Energetică a Liceului Teoretic Gheorghe Marinescu din Municipiul Târgu Mureș”, valoarea maximă eligibilă a proiectului este în cuantum de 1.606.154 euro, fără TVA, reprezentând 7.906.614,29 lei, fără TVA.

5.  „Eficientizarea Energetică  Școala Gimnazială nr.7 din Târgu Mureș”,valoarea maximă eligibilă a proiectului este în cuantum de 1.016.334 euro, fără TVA, reprezentând 5.003.107,38 lei, fără TVA.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE