Leonard Azamfirei: ”În sfârșit, se schimbă ceva în sistemul de învățământ!” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 521 Vizualizări

Leonard Azamfirei: ”În sfârșit, se schimbă ceva în sistemul de învățământ!”

”Cu siguranță, vor deveni vocali oponenții la orice schimbare, cei care clamează schimbarea dar aceasta să fie făcută în alt univers. Lor li se alătură “specialiștii”, chibiții de profesie sau de serviciu, care sunt pricepuți la fotbal, dar doar din tribune. Dacă vreunul a fost în teren, a avut entorsă chiar în acea perioadă.

Da, se întâmplă ceva! Orice schimbare este mai bună decât stagnarea. Celor care trăiesc cu nostalgia învățământului de altă dată, le spun că, și dacă ne-am întoarce la el, copiii de atunci nu mai sunt! Elevii de azi nu sunt mai buni sau mai răi, ci doar diferiți. Ieșiți din nostalgia abacului pentru că lumea, în ansamblul ei, s-a schimbat!

Școală mai multă, vacanță mai puțină, învățământ mai aplicat, sistem modular articulat, evaluare sumativă, standardizată, toate acestea nu sunt inovații românești și nu mai sunt experimente pedagogice. Dar ne scot din zona de confort! Le aplică alții, de multă vreme și făcând așa, au reușit să pregătească elevi care, devenind studenți, au mișcat universitățile, au recreat lumea.

De ani buni facem pilotări, analizăm sisteme, scriem strategii, angajăm consultanți și specialiști. Ar cam trebui să ne apucăm și de treabă!

Schimbarea sistemului de notare? Da! Poate că astfel vom reuși cândva să înlocuim festivalurile de vanitate parentală suprapuse serbărilor de sfârșit de an, cu zeci de premianți și de posesori de burse de “merit” cu alte valori, care nu au la bază pseudoierarhiile de multă vreme irelevante, ci cunoștințele temeinice. Și lângă acestea, poate mai adăugăm, în timp, câteva valori umane: solidaritatea, empatia, toleranța.

Se pare că vor fi resurse pentru școli, pentru măsuri capabile să reducă abandonul școlar, pentru a diminua diferențele dintre urban si rural. Și, deși poate părea nepopular, să nu mai evaluăm sistemul de învățământ doar după calitatea elevilor. El trebuie evaluat, cel puțin în această etapă, și după calitatea profesorilor. Și, da, aici răspunderea aparține, într-o bună măsură și universităților.

După multă vreme, am speranța că se va schimba ceva în învățământul preuniversitar. Dacă vom merge cu toții la scoală. Dacă vom merge înainte fără să ne mai uităm înapoi. Dacă vom vorbi mai puțin și vom face mai mult!”

Senator Leonard Azamfirei,

Rectorul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE